Eseuri Psihologia Religiei

Ganduri despre om si Dumnezeu

Igiena eclesiastica

Nu sunt capabil sa imi mentin aceasta dizertatie cu privire la deconspirare doar in planul psiho-social si sigur voi atinge si elemente de teologie care, cu siguranta, vor fi mai usor de atacat avand in vedere nivelul meu nu prea ridicat de cunoastere al acestei stiinte atat de frumoase. O veste buna, cumva, pentru cei care imi trimit mesaje de nemultumire pe mail si una si mai buna pentru amatorii polemicilor pe bloguri.

Fara nici o legatura cu frumoasa intelegere apofatica a Dumnezeirii, eu vad in aceasta deconspirare care se produce intr-un mod haotic atat in spatiul laic dar si in Biserica, o cale negativa de a ajunge la Dumnezeu. In orice logica crestina ar fi singura explicatie pentru care comunitatea baptista din Romania ar ridica acest moment de fibrilatie la demnitatea unui eveniment. Altfel ar fi doar un cancan la propriu in care mamele din public ar mai pune mana din cand in cand pe ochii copiilor luati din greseala la spectacol.

Spun cale negativa pentru ca subiectul in cauza, crestinul modern roman, ar trebui sa strabata aceasta istorie de 20-30 de ani in doar cateva luni, sa o inteleaga, sa perceapa greseala in sine, sa detina un sistem comprehensiv iesit din comun ca sa poata cuprinde tot complexul de imprejurari din acea vreme si la sfarsit, in urma tuturor acestor constrangeri cauzale, sa iubeasca.

Istoria este scrisa doar de invingatori dar in cadrul crestin terminologia aceasta are altfel de conotatii. Bunaoara, istoria crestinismului numeste invingatori pe cei mancati de lei in arenele romane. Isus promite celor blanzi ca vor mosteni pamantul. Gasiti asemanari intre eroii crestinismului si cei ai politicii actuale? Oare turnatorii Bisericii au fost la fel cu cei din fabrici si uzine?

A venit vremea deconspirarii prin metode pe care nu am sa le discut aici si cei care au pacatuit in trecut sunt trasi acum la raspundere. Unii de catre societate, partide politice, familii, organizatii si altii de catre Biserica.

Instrumentul de corijat al Bisericii nu este deloc asemanator cu cel al societatii in general. Aici intervine, pacat, iertare, frati, rugaciune, post dar mai ales Dumnezeu. In Biserica, acestea nu reprezinta concepte sterile ci planuri vii, empirice, manipulabile, ale unei comunitati de oameni care au acelasi crez. Pavel a fost cel care a format un sistem de administratie al Bisericii, o randuiala. A fost inventatorul igienei eclesiastice.

Spre deosebire de cei care au compus notele acestei partituri a funtionarii Bisericii, exista acum pozitii, care in intelegerea mea sunt extremiste si nu continua masura in care este inceputa opera in sine. Oamenii se grabesc sa stranga in pumn atat trecutul cat si viitorul (caci daca tot suntem pe taram duhovnicesc putem sa intuim si locul unde se va duce un fost colaborator dupa ce va muri!?) si sa creeze, deci, un prezent care nu mai este fidel cu realitatea ci reprezinta de fapt o proiectie trunchiata a intelegerii lor despre pacat, iertare si Paradis.

Si acum intreb. Daca protestantii nu au totusi o taxonomie a pacatelor mi-ar putea raspunde cineva care dintre aceste doua pacate este mai mare: a comite adulter sau a a colabora cu Securitatea? Caci cunosc un pastor care a cazut in primul pacat mentionat mai sus si, descoperit fiind, a fost exclus din Biserica, a pierdut postul de profesor, a fost … stigmatizat cu alte cuvinte. Atunci nu ar fi normal sa se intample asa cu toti pastorii care au colaborat cu fostul regim? Sau nu? Ar castiga Biserica de pe urma acestui demers? Ar trebui oare constituite comisii speciale care sa determine gradul de colaborare, gravitate etc? Cine le-ar conduce? Ar putea fi obiectivi? Nu ar interveni eroarea umana intr-un proces ce se vrea de la Dumnezeu?

Continue reading

Advertisements

February 10, 2008 Posted by | baptist, biserica, danspaniard, diverse, eseuri, ortodox, Psihologia Religiei, religie, Teologi, Uncategorized, Viata religioasa | 5 Comments

Informare pentru cei impotriva informatorilor

Celebra fraza a lui Cioran ar putea reprezenta un rezumat al celor vazute pe bloguri, pagini web, articole: “Am toate defectele celorlati si totusi ce fac acestia mi se pare inadmisibil”.

Intelegerea aceasta o intalnesc in ultima vreme in unele scrieri in internet. Si in loc sa ma dumiresc ca fara Dumnezeu nu este cale pe care sa calc ma afund si mai tare in dileme pe care le creati voi, autorii.

Voi incerca, deci, prin aceste cateva randuri, sa exprim ideea ca nimic, absolut nimic, nu poate influenta negativ relatia noastra cu Dumnezeu. Spunea cineva ca aceasta colaborare a unor pastori cu fosta Securitate a adus prejudicii majore Bisericii in general, generatoare de caderi de la credinta, inchisoare pentru frati etc. Aceste fapte nu reprezinta o influenta negativa asupra relatiei Bisericii cu Divinul. Este doar o iluzie cu care ne place sa jonglam pentru ca rolul de victima isi rezerva o oarecare doza de comoditate.

Unii au ales sa vanda Biserica comunismului. Cele fizice (locasuri, trupuri de oameni, casele lor) au fost arse, prigonite, lovite. Dar Biserica a ramas vie. Pentru ca Biserica reprezinta o adunare de suflete care asteapta pe Isus. Acolo comunismul nu a avut acces. Oamenii iti pot intoarce spatele, doar Dumnezeu te poate abandona, spunea un ganditor. Si Dumnezeu nu isi poate abandona niciodata trupul.

Romanul iubitor de sfintenie se cearta cu Dumnezeu nu cu un alt roman. El ii cere explicatii Marelui Anonim, cum spunea Blaga, nu intra in polemici absurde cu aproapele sau.

Doamne, Doamne, mult zic Doamne.

Dumnezeu pare că doarme

Cu capul pe-o mănăstire

Şi de nimeni n-are ştire. (versuri dintr-o doina din Ardeal)

Faptul ca acum ne descoperim trecutul prin desecretizarea unor dosare din Arhiva Securitatii, acest lucru nu implica o schimbare a viitorului. In anii in care Petre Dugulescu s-a angajat sa dea anumite rapoarte regimului comunist, tu ai mintit vreodata? E mai mare pacatul sau? Cu privire la aceste lucruri doar Dumnezeu poate opina.

Daca nu Iuda ar fi fost vanzatorul Domnului ci un oarecare evreu care nu facea parte din cei doisprezece, in gradina Ghetemani Petru ar fi fost tot cu sabia scoasa sa-si apere Maestrul.

Or, relatia cu Dumnezeu este ceva personal. Doar personal. Oamenii, deci, reactioneaza separat, ireductibil, dupa propria intelepciune la stimuli primiti in fiecare moment al vietii. Bunaoara, daca am aflat ca pastorul Bisericii mele colabora cu Securitatea eu il pot ierta sau nu. Deci, totul se reduce iarasi la UNICA mea relatie cu Isus.

Nu sunt impotriva publicarii celor intamplate. Sunt insa complet intristat de reactiile unora care lasa comentarii, eseuri si articole. Ne lasam dusi de arhetipul romanului care se lasa in voia unei sorti … sortite de altii. E doar un joc diavolesc in care unii se lasa prinsi. Ca si ciobanul mioritic ne pregatim inmormantarea cand stim ca cineva ne pregateste uciderea in loc sa iertam, sa iubim, sa ocolim moartea si astfel sa fim frumos imbracati pentru Nunta Finala, a Bisericii cu Isus.

Continue reading

February 5, 2008 Posted by | baptist, biserica, danspaniard, diverse, eseuri, ortodox, Psihologia Religiei, religie, Uncategorized | 21 Comments

Impotriva sincretismului

Isaia 40:25 “Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el ?” zice Cel Sfânt.

Isaia 44:6 “Aşa vorbeşte Domnul, Împăratul lui Israel şi Răscumpărătorul lui, Domnul oştirilor: Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, şi afară de Mine, nu este alt Dumnezeu”

Un nou curent bantuie printre noi, crestinii. Apucam cu nesat informatie din carti, televiziune, ziare, amestecam cu inocenta aparenta si ne construim cea mai lejera doctrina personala. Sincretismul.Din timpul Renasterii cand s-a inteles ca Omul este capabil de a sterge scuipatul de pe propriul obraz cu zambet pe fata doar prin forte proprii, cand Maria mama lui Isus a putut fi admirata si in Europa ca intr-o agora greceasca in forma empirica dupa ce mana iscusita a lui Michellangelo a faurit-o, cand nimeni nu voia sa se asemene cu Iuda din Cina cea de taina a lui Leonardo da Vinci, cand Papa era in apogeul lurcrarii sale emitand indulgente pentru iertarea pacatelor enoriasilor, pana in zilele noastre cand tot ceea ce inseamna act politic, social se produce doar pentru o crestere a bunastarii a Majestatii sale Omul.

Este clar ca Biserica nu poate face fata acestei miscari. Putine sunt comunitatile crestine care fac diferenta intre umanism si crestinism. O coagulare de idei ar insemna o filosofie cu doi dumnezei chestiune ce intra in contradictoriu cu crestinismul monoteist. Fara sa ne dam seama, suntem pe cale de a crea un curent de apostasis a invataturilor Bisericii primare si de imbinare a lor cu ceea ce ni se pare potrivit pentru a ne situa in centrul activitatilor cotidiene. Spun ca umanismul este cel mai periculos curent care poate afecta crestinismul pentru ca fenomenologia sa ne centreaza in Univers si consecinta acestui fapt aduce placere. Pe cand placerea este cel mai greu de inlaturat. Continue reading

February 27, 2007 Posted by | baptist, biserica, Blogroll, eseuri, ortodox, protestant, Psihologia Religiei, Uncategorized | Leave a comment