Eseuri Psihologia Religiei

Ganduri despre om si Dumnezeu

Suferinta lui Dumnezeu si planurile mele

Despartirea de Dumnezeu imi provoaca o lipsa acuta de incredere in mine insumi. Nu mai pot planui nimic caci imi este frica de esec. Aud prieteni care imi spun: “maine ma duc la Banca, am treaba cu Directorul”, “saptamana viitoare Miercuri, la ora 11 am intalnire cu un client pentru nu stiu ce lucrare” etc. Toate astea ma iau pe nepregatite. Nu mai pot face planuri. Ma descopar schimonisit in fata vietii. Nu ii fac fata detaliilor care imi tachineaza existenta. Acum doua saptamani am fost invitat de un pastor de Biserica sa-l vizitez intr-o Vineri la ora 11. Asa de bucuros am fost caci mi-am notat si in agenda. De parca as fi putut uita. Mi se parea ca, in cele din urma, am parte de ceva neschimbat, stabil. Joi seara am primit un mesaj prin care Pastorul in cauza se scuza spunadu-mi ca alte treburi importante, urgente il retin in alta parte. Departe de mine gandul de a-l acuza. Il cunosc si stiu ca e un om onesc care vrea sa vorbeasca cu mine. Insa totul mi s-a spulberat…

Legatura organica conceputa cu Dumnezeu iti ofera o oarecare inconstienta cu privire la lucrurile pamantesti. Cand te lasi continuu ghidat de Creator totul pare ca vine de la sine. Ca o Filocalie materializata in amanunte fizice, in fenomene sociale marunte dar dese, relatia cu Dumnezeu iti creaza o lume. O lume in care plutesti linistit pentru ca in panzele corabiei tale este suflul divin. De ce e asa de greu sa experimentezi asta?

Eminamente pregatit pentru lupta impotriva raului de insusi Dumnezeu clachez totusi in cele mai marunte chestiuni care ar starni hilaritate cititorului. Am fost capabil sa atentionez pe cei de la Banca ca mi-au adaugat, din greseala, multi bani in contul meu (desi puteam sa ii folosesc) si pe de alta parte mint cu nerusinare un prieten cum ca vreau sa dorm in loc sa-l primesc in casa. Si viata este totusi construita din astfel de amanunte. Si uit ca in momentul in care mint un prieten, omit sa ajut pe cineva, sunt rau cu cea de langa mine….in acel moment, deci, sunt flori care isi deschid petalele, pasari care incanta auzul, ploaie care salveaza animale in desert. Si toate acestea pentru ca un Dumnezeu Absolut desi asculta cateva miliarde de rugaciuni in fiecare zi de la tot atatea persoane… are timp si pentru ultima petala din creatia Sa. Cum lumea mea e mult mai simpla ar trebui sa nu fie deloc complicat sa dau binetze constant. Si totusi nu se intampla. Planul meu iarasi e naruit.

O alta chestiune la fel de importanta este aceea ca frica mea pare sa fie pliata pe viata aceasta biologica si nicidecum de cele viitoare. Consecintele pacatului le reprezint grafic in cotidian si uit cu desavarsire ca rasplata oricarei actiuni nu se petrece pe pamant. Si cum nu ar fi suficient, am impresia ca Dumnezeu ma inconjoara doar de oameni buni. Cu sau fara Dumnezeu acesti oameni sunt etici, morali, fara pata si mai niciodata nu imi gresesc. Atunci pacatul meu evolueaza, se amplifica, ia dimensiuni de hiperbola si reactiile mele sunt exacerbate. Parca totul coroboreaza nimicirea mea sociala.

Cioran credea ca “a trai fara speranta este culmea eroismului”. Mie dimpotriva mi se pare o lasitate fara margini de care nu pot scapa. Fara sa pot face planuri, fara sa pot ingradi sau desface ma simt un las fara dorinta de integrare.

Tot critit, fara noima – drept este, limbajul de lemn al unora. Dar o intrebare pertinenta ar suna asa: Cum pot oamenii astia care traiesc “mecanic” o experienta divina sa aibe totusi o viata sociala fara pata? Nu cumva Dumnezeu raspunde “in secret” fiecaruia dupa cum poate duce? Oare Dumnezeu nu ofera mantuirea individului dupa capacitatea acestuia de a intelege lumea?

Nu exista deci nici o justificare de valoare pentru incoerenta unui astfel de vieti. Ma faramitez sub propria-mi privire din lasitate. Continuu sa-mi ling ranile produse prin violenta raului, fac zgomote incerte, paguboase si imi dau seama ca aici ma opresc. Nu pot sa nu ma gandesc la Pavel si oprirea lui pe drumul Damascului, la Petru si constientizarea lepadarii, la lupta lui Iacov cu Dumnezeu. S-au schimbat. Nu mai exista amanunte care sa ii incrimineze. Si-au facut planuri cu El.

Natura-mi umana, aplecarea sporadica catre cele sfinte imi provoaca un sentiment straniu. Imi este mila de Dumnezeu. Un Dumnezeu care sufera la orice abatere a mea. Ca un parinte care vibreaza la orice strigat mai acut al copilului asa si El ma priveste indurerat cum deraiez nonsalant prin viata cu inconstienta omului care reuseste sa stramute libertatea intr-un taram mlastinos.

Un alt paradox sta chiar in explicatia naturala ca pe Dumnezeu nu iL pot afirma decat cu mijloace… divine. Nu-L pot demonstra pe Dumnezeu decat prin Dumnezeu. Intoarcerea la Absolut este inevitabila.

Nu stiu de unde damblaua omului de a picta un Dumnezeu cu mesaj eclatant cand dimpotriva El se gaseste in fiecare amanunt, lucreaza umil, fara anunturi preliminare si de cele mai multe ori in tacere…

Imi lipseste, dragii mei prieteni, sinuciderea din iubire. Nu-mi pot distruge firea pentru o dragoste fara asemanare care imi poate schimba complet vietuirea. Nu pot omori amorul teluric pentru un agape care nu se poate descrie.

Alcatuiri haotice, vulgare, ciudate, fara noima imi sfarteca sufletul doar pentru ca ma incapatanez sa nu mor fata de un trecut violent.

M-am saturat de discontinuitati in vietuirea timpului, de o intelgere pur subiectiva a vietii de dincolo de care uit cu desavarsire in cele mai multe clipe ale vietii. Ma scarbeste negatia. As vrea sa am parte si de un DA.

 

 

 

 

Dan Spaniard

May 29, 2007 - Posted by | biserica, eseuri, Psihologia Religiei, Uncategorized

4 Comments »

  1. de ce nu putem sa ne aruncam pur si simplu in bratele Tatalui? de ce nu ne putem avea credinta pe care o are un copilas cand se arunca in bratele tatalui, ca acesta il va prinde!
    cu mintea nu putem pricepe, dar cu inima gasim calea ….. Ma veti cauta si ma veti gasi daca ma veti cauta cu toata INIMA (Ieremia 29:12)! poate de aceea este mai usor unuia sarac cu duhul sa gaseasca calea, decat unui invatat! lucruri care la mintea omului nu s-au suit, sunt lucrurile lui Dumnezeu! puterea de a fi desavarsiti ne-a fost data, insa ne este prea teama sau suntem prea ignoranti sa o folosim! numai suntem robi ai firii si ai pacatului, dar inca traim cu psihologia de rob. Lanturile nu mai sunt dar noi inca le simtim! zidurile au cazut, dar noi inca le vedem! de ce nu putem face primul pas sa ne aruncam in bratele Tatalui! suntem liberi DA! avem autoritate asupra materiei si asupra spiritului, dar ce folos daca nu am folosit-o vreodata!Da suntem liberi in numele Celui care ne-a eliberat! si este deja prea tarziu sa mai facem ceva in privinta aceasta! El a facut deja totul! trebuie doar sa acceptam aceasta! sa ne acceptam FALIMENTUL!

    Comment by Daniel B | June 9, 2007 | Reply

  2. “Dupa ce l-ai cunoscut pe Hristos iti vine greu sa pacatuiesti, ti-e teribil de rusine.” spunea N.Steinhardt. Acesta e un citat copiat de pe: http://nazireat4him.blogspot.com/

    Nu am un comentariu personal pentru postul tau. As vrea insa sa-ti spun ca admir franchetea cu care l-ai scris, dincolo de importanta pe care omul o da parerii celorlalti. Pe Dumnezeu il gasim atunci cand suntem singuri, si NUMAI atunci. Asa a fost cu Iacov – cum bine ai amintit. In cartea CAND CERUL TACE a lui Ronnald Dunn exista un capitol intreg alocat acestui “scenariu”. Daca doresti sa-l citesti, selectiuni gasesti la mine pe blog (si nu o spun pentru “reclama”). Iti doresc sa IL gasesti pe Dumnezeu in importanta Valorii Lui, detasata net de orice altceva pe pamantul acesta.

    Comment by violeta | May 6, 2008 | Reply

  3. Multumesc pentru articol. Ma regasesc in cuvinte si in durerea sufleteasca pentru propria-mi lipsa de evlavie in momentele in care ma surprind urandu-ma pentru insecuritatea mea.. As vrea sa-l mai citesc o data.

    Comment by corneliuchiriluta | June 4, 2009 | Reply

  4. Legatura organica conceputa cu Dumnezeu, te ridica deasupra omenescului, te ajuta sa patrunzi in interiorul tau, sa descoperi lucruri de care nu ai stiut, sa ai altfel de conexiuni cu alte zone. Aceste momente te arunca in afara a ceea ce stiai, a ceea ce aflasesi pana atunci. Esti un fel de “centaur”: jumatate ceva, jumatate altceva.

    Comment by carmen | November 25, 2009 | Reply


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: