Un timp de o zi…

In vizita la Dumnezeu

Se vorbeste prin Geneza despre o scara spre Cer pe care urcau si coborau ingerii. O ascensiune incercata de catre credincios zilnic prin rugaciune, meditatie, vorba cu Dumnezeu. Cum nu am atribute divine nu as putea sa va spun daca este inghesuiala pe aceasta scara, daca omul impinge ingerul ca sa ajunga cat mai repede sus, sa ajunga in vizita la Dumnezeu. Ma rezum, deci, la o privire scurta aruncata peste dorinta omului de a pasi in Paradis.

Starea deplorabila in care se gaseste astazi Biserica moderna se datoreaza si urmatorului fapt. Contradictoriu cu parerea aproape unanima cum ca omul este legat mai mult de cele pamantesti decat de cele ceresti afirm ca mie mi se pare cu totul invers si asta… din nefericire. Crestinul inca nu a inteles ca in Cer se ajunge prin a iubi pe cel de langa tine. Cel de langa tine care este… pamantesc la fel ca si tine. Dimpotriva, a aparut ILUZIA vizitei la Dumnezeu in care nu mai apar elementele terestre ci doar tu si El. Dar nu poti exista decat tu si El. Tu existi prin cei de langa tine. Si relatia ta cu cei de langa tine iti confera un anumit statut cand ajungi de vorba cu Dumnezeu. Cu alte cuvinte, omul ajunge sus fara sa isi ia si trupul cu el. Se “uneste” in “duh”, “spirit”, etc uitand sa isi prezinte propria fiinta inainte lui Dumnezeu.

Este oare REALA aceasta intalnire atata timp cat ai uitat o parte din tine? Dragostea nu o poti arata doar in rugaciune ci mai ales in viata pamanteasca. Toti am dori, daca am putea, sa petrecem tot timpul sus, acolo cu Dumnezeu, sa uitam de problemele pamantesti, serviciu, taxe. Dar exercitiul acesta al convietuirii pe Terra este necesar matematic pentru intalnirea finala cu el. Trebuie sa fim aici la fel cum incercam sa ne prezentam in vizita pe care o facem lui Dumnezeu. Putem medita ca in fata unui munte. Este optional sa-l urc dar odata ajuns sus este obligatoriu sa-l cobor.

Astfel, vizita la Dumnezeu nu mai este un proces natural, nu mai are o evolutie fireasca si nu se mai desfasoara in conditiile necesare unei comunicari. Totul seamana cu tresarirea unui pasager de metrou caruia i s-a parut ca zareste prin ferestrele vagonului, intr-o statie, un prieten din copilarie.

Se spune ca Enoh a umblat cu Dumnezeu. Oricat de mult am vrea sa spiritualizam explicatiunea acestei fraze nu putem ocoli o anumita intelegere fizica a fenomenului in sine. Enoh se prezenta in fata lui Dumnezeu! In Geneza 4:16 este scris: „Apoi, Cain a ieşit din Faţa Domnului, şi a locuit în ţara Nod, la răsărit de Eden.” S-a miscat fizic din locul in care vorbea cu Dumnezeu.

Scriu toate acestea pentru ca observ atat in viata mea cat si a celorlalti o oarecare dezorientare pe drumul cautarii lui Dumnezeu. De prea multe ori credem ca suntem la El in vizita si de fapt ne mentalizam sa credem asta. Daca este un Dumnezeu viu, adevarat care NU se gaseste in afara creatiei sale ci dimpotriva se implica, ofera, cearta, imparte dreptate etc. atunci ne vrea in forma completa la intalnirea cu El. El ne-a creat asa.

Or, trist este de observat ca ne erijam continuu in judecatori, apologeti ai unor idei, concepte pe care doar le teoretizam fara ca acestea sa ne stapaneasca TRUPUL.

Exista oameni care se „intalnesc” zilnic cu Dumnezeu in rugaciuni iluzorii (este destul de puternic adjectivul dar mi-l asum) in conditiile in care daca ar fi colegi de serviciu cu acest Dumnezeu (dintr-o data materializat) cu siguranta ca i-ar enerva cu dreptatea Sa excesiva, cu faptul ca n-ar intarzia niciodata la munca si ca ar fi favoritul sefului. Daca ne-am duce IN TRUP sa vorbim cu Dumnezeu, daca l-am vizita in sistem complet atunci atlfel ar suna discursul catre El. Si invers!

Faptul ca nu constientizam ubicuitatea lui Dumnezeu se demonstreaza in actele noastre sociale. Putem scuipa cu nonsalanta peste scrisul unui oarecare pe un blog dupa care ne rugam pentru el ca sa se pocaiasca. Ba mai penibil, sfarsim dizertatia cu un “Cu dragostea lui Isus te salut din… Toronto sau Gaiesti”. Aceasta puerilitate a intelegerii teologiei iertarii de care tot acuzam Biserica Ortodocsa este mult mai prezenta in randurile protestantilor prin astfel de acte. Exista o oarecare usurinta in a vedea pacatul tocmai din cauza iluzoriei intalniri pe care credem ca o avem cu Dumnezeu.

A disparut suferinta pentru pacat, macinarea pentru indurerarea celuilalt, mustrarile de constiinta. Am capatat, insa, o vedere difuza asupra raului. Se aseamana asa de bine cu… binele.

Cu tristetea ca nu pot stapani aceste pacate in viata mea si ca privind la voi si apoi spre Cer gust o aporie din care nu pot iesi cu un rezultat corect, inchei aceste randuri.

 

Dan Spaniard