Eseuri Psihologia Religiei

Ganduri despre om si Dumnezeu

Igiena eclesiastica

Nu sunt capabil sa imi mentin aceasta dizertatie cu privire la deconspirare doar in planul psiho-social si sigur voi atinge si elemente de teologie care, cu siguranta, vor fi mai usor de atacat avand in vedere nivelul meu nu prea ridicat de cunoastere al acestei stiinte atat de frumoase. O veste buna, cumva, pentru cei care imi trimit mesaje de nemultumire pe mail si una si mai buna pentru amatorii polemicilor pe bloguri.

Fara nici o legatura cu frumoasa intelegere apofatica a Dumnezeirii, eu vad in aceasta deconspirare care se produce intr-un mod haotic atat in spatiul laic dar si in Biserica, o cale negativa de a ajunge la Dumnezeu. In orice logica crestina ar fi singura explicatie pentru care comunitatea baptista din Romania ar ridica acest moment de fibrilatie la demnitatea unui eveniment. Altfel ar fi doar un cancan la propriu in care mamele din public ar mai pune mana din cand in cand pe ochii copiilor luati din greseala la spectacol.

Spun cale negativa pentru ca subiectul in cauza, crestinul modern roman, ar trebui sa strabata aceasta istorie de 20-30 de ani in doar cateva luni, sa o inteleaga, sa perceapa greseala in sine, sa detina un sistem comprehensiv iesit din comun ca sa poata cuprinde tot complexul de imprejurari din acea vreme si la sfarsit, in urma tuturor acestor constrangeri cauzale, sa iubeasca.

Istoria este scrisa doar de invingatori dar in cadrul crestin terminologia aceasta are altfel de conotatii. Bunaoara, istoria crestinismului numeste invingatori pe cei mancati de lei in arenele romane. Isus promite celor blanzi ca vor mosteni pamantul. Gasiti asemanari intre eroii crestinismului si cei ai politicii actuale? Oare turnatorii Bisericii au fost la fel cu cei din fabrici si uzine?

A venit vremea deconspirarii prin metode pe care nu am sa le discut aici si cei care au pacatuit in trecut sunt trasi acum la raspundere. Unii de catre societate, partide politice, familii, organizatii si altii de catre Biserica.

Instrumentul de corijat al Bisericii nu este deloc asemanator cu cel al societatii in general. Aici intervine, pacat, iertare, frati, rugaciune, post dar mai ales Dumnezeu. In Biserica, acestea nu reprezinta concepte sterile ci planuri vii, empirice, manipulabile, ale unei comunitati de oameni care au acelasi crez. Pavel a fost cel care a format un sistem de administratie al Bisericii, o randuiala. A fost inventatorul igienei eclesiastice.

Spre deosebire de cei care au compus notele acestei partituri a funtionarii Bisericii, exista acum pozitii, care in intelegerea mea sunt extremiste si nu continua masura in care este inceputa opera in sine. Oamenii se grabesc sa stranga in pumn atat trecutul cat si viitorul (caci daca tot suntem pe taram duhovnicesc putem sa intuim si locul unde se va duce un fost colaborator dupa ce va muri!?) si sa creeze, deci, un prezent care nu mai este fidel cu realitatea ci reprezinta de fapt o proiectie trunchiata a intelegerii lor despre pacat, iertare si Paradis.

Si acum intreb. Daca protestantii nu au totusi o taxonomie a pacatelor mi-ar putea raspunde cineva care dintre aceste doua pacate este mai mare: a comite adulter sau a a colabora cu Securitatea? Caci cunosc un pastor care a cazut in primul pacat mentionat mai sus si, descoperit fiind, a fost exclus din Biserica, a pierdut postul de profesor, a fost … stigmatizat cu alte cuvinte. Atunci nu ar fi normal sa se intample asa cu toti pastorii care au colaborat cu fostul regim? Sau nu? Ar castiga Biserica de pe urma acestui demers? Ar trebui oare constituite comisii speciale care sa determine gradul de colaborare, gravitate etc? Cine le-ar conduce? Ar putea fi obiectivi? Nu ar interveni eroarea umana intr-un proces ce se vrea de la Dumnezeu?

Toate lucrurile enumerate in paragraful anterior le vad ca pe o pierdere de timp. Si am sa explic asta. Am fost acuzat pe nedrept de eludare a principiilor biblice. Mie mi s-ar parea corect ca cei care au pacatuit sa vina in fata Bisericii si sa recunoasca asta. Restul procesului de pocainta ne este noua, spectatorilor, intangibil. Nu-l putem controla si, deci, nu se pot folosi scale de masurat. Este o chestiune care tine strict de subiectul in cauza.

Poate ca vi se pare un discurs superfluu si redundant in acelasi timp, accentuand si luand partea misterului dintre om si Dumnezeu, a intangibilitatii procesului de curatire a creaturii in fata Divinului. Nimeni nu poate stabili cu exactitate ce se petrece in celalat. Si nimeni nu poate influenta negativ, intr-un mod nefast, ceea ce simti tu si prietenul tau, Dumnezeu.

In urma colaborarii unora cu Securitatea au ajuns in inchisori crestini care au cedat. Unii au vrut chiar sa se sinucida. Exista marturii in acest sens intalnite nu numai in cartile lui Richard Wurmbrand dar si a altor autori, fosti detinuti. Erau suficient de indreptatiti acei oameni sa isi curme viata? Era pacat?

Este oare nefireasca aceasta reactie rapida cand este vorba de pacatul celuilalt? Nu. Pentru ca nu stim niciodata sigur ceea ce a determinat respectiva cadere si stim foarte bine care ar fi solutia unei reabilitari. Or, cand discutam despre pacatele noastre totul devine subit mult mai complicat. Explicatiile sunt mult mai detaliate si incercam sa convingem interlocutorul ca acel ceva care a generat pacatul exista in toti oamenii. Paradoxal, avem dreptate!

Cu alte cuvinte, incerc, prin putinele puteri si o viata care nu mi-a fost fara pata, sa constientizez pe cei care vor lumina ca, din fericire, crestinismul este o religie a vietii, a primaverii care da speranta si nu o filosofie mediocra, stearpa. Nu putem face lumina daca stam in calea soarelui. Astfel am proiecta umbrele noastre peste ceea ce vrem sa se vada clar. Nu putem pacatui impotriva pacatului caci ne-am ralia unui paganism la moda.

In loc de concluzie. Consider ca, Biserica ca si amprenta empirica a existentei lui Dumnezeu pe pamant, nu poate avea acelasi sistem de evaluare a delictelor produse in interiorul ei in comparatie cu cel mirean. Au trecut aproape 20 de ani de la caderea comunismului. Nu mai poate fi vorba de o continuitate in pacat a celor care au cazut odinioara. Pocainta, cainta, parerile de rau, plansul, negasirea odihnei si a unui loc de adapost al sufletului ale pacatosului sunt elemente pe care noi nu le putem controla niciodata. Suntem doar martorii unor reactii.

Dan Spaniard

P.S. Articol needitat.

February 10, 2008 - Posted by | baptist, biserica, danspaniard, diverse, eseuri, ortodox, Psihologia Religiei, religie, Teologi, Uncategorized, Viata religioasa

5 Comments »

  1. Evrei 12:14 Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul.

    Comment by morasne | February 12, 2008 | Reply

  2. Draga Dan, eu nu cred ca desconspirarea este o cale de a ajunge la Dumnezeu.

    Fara nici o legatura cu frumoasa intelegere apofatica a Dumnezeirii, eu vad in aceasta deconspirare care se produce intr-un mod haotic atat in spatiul laic dar si in Biserica, o cale negativa de a ajunge la Dumnezeu.

    Calea este Una singura.

    Iar Calea catre Dumnezeu nu suporta valori negative.

    Cu toate ca doresc ca cei care au colaborat cu securitatea sa clarifice informational aceasta “relatie”, sunt constient ca, daca nu o vor face, orice demers exterior e inutil.

    De ce cred acest lucru? Pentru ca nu avem capacitatea de a o face (am demonstrat-o pe bloguri). Ca si crestini, ca oameni. Probabil nici nu se doreste. E posibil sa se considere intelepciune tacerea. Asa cum ai spus, nu cunoastem cauzele/motivatiile. Nu sunt insa de acord ca nu pot fi aflate. Pana la urma, conform Scripturii, toate motivatiile sunt scoase la lumina.

    In ce priveste clasificarea pacatelor, da e interesanta abordarea. Dar si inutila.

    Unii dintre noi dorim cu ardoare ca ceilalti sa primeasca disciplinarea, tocmai pentru ca si noi o meritam. In acest fel, consimt ca nu sunt de acord cu pacatul, doresc dsciplinarea lui (si datorita acestui fapt ma simt eliberat de vina), dar ma sustrag de la propria-mi disciplinare (pentru ca e dureroasa), asistand la disciplinarea celuilalt.

    Comment by pety | February 12, 2008 | Reply

  3. fara a dori sa desconsider pe cineva, vreau doar sa spun ca fiecare suntem chemati sa tinem plugul LUI de coarne, fara a ne mai uita in urma( desconspirarile nu tocmai asta sunt?), sau in jur (trairile celor din jur). Fiecare vom da socoteala de aratura noastra!

    cred ca exista multe alte subiecte mai interesante, actuale si ardente.
    *e drept ca abordez desconspirarea de pe pozitia neutra, a unuia neafectat de scaparile/derapajele unora.

    Comment by ciprians | February 16, 2008 | Reply

  4. Dane,
    e bine că punctezi faptul că nu putem noi, din exterior şi păcătoşi, să evaluăm corect (că de evaluat fiecare evaluează multe) gradul celuilalt de pocăinţă şi sinceritate. Poate noi îi putem doar crede sau nu pe cuvânt dacă ceea ce spun e adevărat sau nu.

    Şi greşelile cele mai frecvente sunt să luăm de nesincere pocăinţele unora mai degrabă decât a le lua de sincere. Mă gândesc că cea mai dăunătoare sau mai dureroasă variantă e prima; dacă era sincer şi nu l-am crezut?

    Sigur că intervin în ‘convingerea’ noastră de veridicitatea mărturiilor şi faptele pe care le vedem la ei sau despre care auzim (din nou riscant, pentru că sunt deja gata interpretate). Însă stau să mă gândesc – ca tine – dacă noi suntem cei care trebuie să hotărâm adevărul dinăuntrul lor (dat fiind revelarea adevărului pe care o fac cei în cauză şi e bine că se face, la urma urmei).

    Şi discuţia cred că se poate extinde asupra oricăror domenii.

    Comment by Camix | February 23, 2008 | Reply

  5. Pe mine ma scoate din sarite subiectul asta’ (desconspirarea) si am refuzat sistematic sa intru in polemici legate de el. Din pacate este de actualitate sau cum se tot afirma, cutting-edge. Dar asta nu justifica interesul exacerbat al unora cu privire la el.
    Eu imi tot pun intrebarea ce castigam din toate astea? Daca ar fi pocainta am avea de castigat, daca ar fi disciplinare am avea de castigat, daca ar fi “igiena” am avea de castigat. Dar nu e nici de unele nici de altele. Si atunci ce e …?
    O putem incadra la dezvoltare teologica? Putem vorbi despre ea ca despre o noua apologetica? Putem considera ca e evanghelizare?
    Ce e de fapt?
    Ei, din cauza asta ma scoate din sarite subiectu’. Nimeni nu indrazneste sa puna punct acestor discutii si ele vor continua. Secu. si comunismul au trecut, traiasca secu. si puterea “informatiei”.
    Astfel ajungem sa transformam bloguri baptiste in tabloide.
    Si …. ma opresc aici ca altfel ajung sa spun prea multe.

    Sa nu intelegi Dane ca sunt suparat pe tine, sunt de acord cu “eseurile” tale. Doar ca acum am rabufnit si eu.

    4 His Glory

    Comment by Sergiu | February 26, 2008 | Reply


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: