Eseuri Psihologia Religiei

Ganduri despre om si Dumnezeu

Tristete si moarte

Efervescentele interioare dau nastere pacatului sau faptei bune. Nu alegem in timp real ci totul se produce cu un defazaj minuscul, insesizabil. Acest “rastimp” eu il numesc lupta cu Dumnezeu.

Traind cu impresia ca Raul s-a demascat de multa vreme si ii pot controla orice gest cu care intentioneaza sa-mi interfereze viata cu tente malefice continuu sa gresesc subestimandu-mi, deci, adversarul.

Pacat ca viata nu are o convergenta formata din stimuli, reactii, fapte, fenomene de care sa fim constienti in fiecare moment. Da. Unii se gandesc la moarte. Dar nu vreau sa ma opresc acolo. Aceasta suma de forme si continuturi pare fara rost atata vreme cat nu pot avea controlul total asupra propriei fiinte. Acest abis imi provoaca tristetea, tristete care pe de o parte ma face mai accesibil societatii. Caci numai asa cei de langa mine pot privi clar asupra interiorului meu. Tristetea te face mai limpede. Bucuria, extazul, provoaca deraieri sociale. Panicul apare insa atunci cand nimeni nu vrea sa te priveasca. Si te intrebi: Pentru ce sunt trist? Nimeni nu ia seama la goliciunea mea.

Am mai luat seama la faptul ca nu exista o imagine completa care sa defineasca un individ. Noi categorisim, etichetam persoane crezand ca sunt intr-un fel sau altul. Cred ca este o greseala. Un om nu este drept sau frumos, hazliu sau pocait. Asta vedem noi. Si imaginile percepute nu sunt certe. Tristetea mea este rezultatul faptului ca ma vad tot. Caracteristica imposibila cand este vorba de cel de langa mine. Numai ca oamenii nu sunt suficienti de sinceri incat sa poata afirma ce li se intampla. Detinem oare vointe care nu pot fi indepartate prin nici o metoda? Exista intentii fara rezultat in dorinta de a schimba fervorile interioare?

Daca termenul folosit pentru perioada de timp imediat premergatoare mortii este agonie atunci de ce nu am numi toata viata asa? Oricum se termina cu moartea. Ma incapatanez sa cred ca totusi mai exista “de lucru” si dupa moarte. Ieri, a murit o doamna langa mine pe plaja. A murit frumos, eminescian daca vreti. Dar a murit. Nisipul de sub ea nu stia ca nu mai poate fi atins constient. Nici ea nu mai stia nimic de nisip. Am experimentat, deci, sentimentul iremediabilului.

September 30, 2007 - Posted by | Psihologia Religiei

14 Comments »

  1. La mine ploua…Ploua de 24 de ore, si inca nu stiu cand se va opri. Cineva glumea spunand ca in Vancouver nu ploua decat o data pe an, din septembrie pana in martie🙂
    Ploaia, fara cuvinte, ploaia de toamna, ma introduce parca intr-o atmosfera bacoviana. Si eseul tau parca ma conduce intracolo. Uneori, spune Scrierea Sfanta, este bine sa fi in casa de jale…Bacovia spunea

    …Vai, de-atunci imi pare lumea si mai trista,
    Viata-i melodie funerara…
    Si nu mai uit nebuna lautara –
    Si transfigurata, trista clavirista”

    Astfel de ‘efervescente” conduc la pacat-moarte sau har-credinta. Cred ca viata crestina, a mea si a ta, are sansa de a fi mult mai mult decat un “mars funebru” .
    “Pentru mine a trai este Cristos.”

    Comment by aurelmateescu | September 30, 2007 | Reply

  2. Dan,ai scris aici despre multe lucruri profunde.
    La unele m-am gadit si eu la fel ca tine. Cu privire la altele m-ai pus acum, tu, pe ganduri.
    M-am speriat si eu cu cata usuratate ne subestimam adversarul. Ne credem puternici, dar ne trezim ca ii facem jocul si intram in razboi de partea lui.
    Da, ar fi grozav daca ne-am aminti mereu inaintea unei decizii, in acel”minuscul defazaj”, de prezenta dusmanului si de intentiile sale, de care nu ar trebui sa fim in necunostinta…
    In ce priveste controlul asupra propriei mele fiinte eu nu-l mai doresc, dimportriva ma lupt sa ramin departe de carma. De cite ori, cu o inconstienta sora cu nebunia, o iau din mina Lui e…dezastru!
    Ceea ce spui tu despre tristete e superb.Ai mare dreptate: “tristetea te face limpede”.Cata perdere, ca trecem asa usor pe linga tristetea fratelui nostru!Sunt ocazii ratate, cand am putea sa-i privim sufletul!
    Mi-ai amintit de cateva imprejurari in care am fost trista si tare as fi vrut sa-mi vada cineva tristetea! Au vazut-o, dar au tacut!
    Totusi Cineva nu mi-a ratat niciodata tristetile. Nu degeaba a spus:”Fericiti sunt cei ce plang.” Nu doar ca mi-a bagat in seama tristetea, ci a avut intotdeauna si leacul pentru ea!
    O, daca in loc sa reactionam rapid, dupa propria intelepciune, ne-am apleca cu tristete urechea la tristetea fratelui nostru, cat de usor si de bine ne-am putea intelege, ne-am putea cunoaste!Insa ne-am obisnuit sa reactionam, in loc sa actionam.
    Vointele…cred ca nu pot fi indepartate, dar pot fi ingenunchiate, supuse,inrobite in cea mai superba si de dorit robie. Altfel da, intentiile cele mai bune ramin fara rezultat.
    Multumim ca ne lasi sa-ti vedem tristetea si iarta-ne cand trecem nepasatori pe linga ea! Ne grabim atunci sa ne traim bucuriile, extazul sau… furiile.Pentru ca uitam cine ni-e adversarul si ne inrolam intr-un razboi care nu-i al nostru!
    Cu tristete si…bucurie,
    Dana

    Comment by Dana | September 30, 2007 | Reply

  3. in fiecare zi ma gindesc la moarte: oare cum voi muri? ce simti atunci? cum voi sta in fata lui Dumnezeu, stiindu-ma cit de rau pot fi? si totusi vreau sa mor tinar. sau asa cred ca vreau, cel putin.

    Comment by Ionut-Andrei Purel | September 30, 2007 | Reply

  4. si, cu toate astea, cine mai crede Biblia, isi da seama ca tristetea nu este de la Dumnezeu; bucuria si pacea sint de la Dumnezeu; tristetea, insa, era considerata de catre parintii pustiei pacat. sa fie tristetea un simptom pentru ceva mai subtil si mai grav? ceva, pe care noi o numim mindrie? in unele cazuri, sigur este mindrie…

    Comment by Ionut-Andrei Purel | September 30, 2007 | Reply

  5. Dragul meu Aurel
    Ca de obicei m-ai mangaiat pe fatza cu ale tale frumoase cuvinte. Iti multumesc ca, desi ma cunosti, continui sa fii aproape. Si in asta sta farmecul crestinismului: sa cunosti si totusi sa iubesti. Caci fara cunoastere este mai usor sa ai sentimente…
    Cu dragoste
    Dan

    Comment by Dan Spaniard | September 30, 2007 | Reply

  6. Draga Dana
    Desi este paradoxal, de multe ori imi este mai usor sa va arat voua tristetea mea decat sa mi-o “cern” de unul singur. Imi este frica sa cunosc mai mult din mine caci ma infior. Este o chestiune care merita detaliata. Poate cu alta ocazie.
    Iti multumesc ca mi-ai lasat aceste vorbe. Sunt de calitate.
    Dan

    Comment by Dan Spaniard | September 30, 2007 | Reply

  7. Draga Andrei
    Din punct de vedere psihologic nu este tocmai normal sa iti doresti sa mori. Insa fiecare individ al planetei a cochetat cu aceasta idee macar o data in viatza.
    Esecurile, maladiile sociale, tristetea patologica indeamna omul la ganduri similiare.
    Curajos ar fi sa vrem sa traim mult. Mult pentru Isus. Caci poate pe strada voastra, odata cu moartea ta, nu va mai ramane nimeni care sa salute cuviincios vecinii, care sa le zambeasca onest si care sa le spuna despre Dumnezeul sau frumos…

    Cu respect
    Dan

    Comment by Dan Spaniard | September 30, 2007 | Reply

  8. acum ori te lupti cu dzeu ori vbesti despre dzeul frumos vecinilor tai?

    1 tesaloniceni 6:12 Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa veşnică la care ai fost chemat, şi pentru care ai făcut aceea frumoasă mărturisire înaintea multor martori.

    2 Corinteni 7:10 În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire, şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe când întristarea lumii aduce moartea.

    nu este tot una cum mori: mantuit sau nu.

    Comment by morasne | October 1, 2007 | Reply

  9. Morasne

    Daca citesti atent(a) comentariul vorbeam despre Andrei si despre o eventuala disparitie a sa, despre imposibilitatea de a mai comunica cu cei din jur si impartasi despre Dumnezeu. Era vorba despre el.
    Cat despre “nu este totuna cum mori: mantuit sau nu” ai dreptate. Stim toti asta.

    Dan

    Comment by Dan Spaniard | October 1, 2007 | Reply

  10. atent am citit. in textul tau ai spus ca te lupti cu dzeu (eu zic ca te lupti cu tine), iar lui andrei ii dai oarecum un alt sfat, contradictoriu as spune eu. e ceva de genul: stiu ce ar trebuie facut, dar eu nu fac, zic altora sa faca, eu mai bine ma vaicaresc.
    toti stim si nu prea.
    pe cand un text mai optimist? asa ca de la un om care traieste pt cristos si care stie ca tristetile de-aici vor fi transformate dincolo in bucurie.
    spune o cantare:

    In cer, pe flori, nu poti fi dus · Cand altii s-au luptat
    Si pentru Regele Isus · Chiar viata si-au dat…

    Comment by morasne | October 1, 2007 | Reply

  11. Da ai dreptate insa nu tot ceea ce imi este propriu pot aplica si celor din jurul meu. Procesele interioare ale oamenilor nu seamana intre ele.
    Pe cand un text mai optimist? Pe cand sufletul imi va fi asa…

    Dan

    Comment by Dan Spaniard | October 1, 2007 | Reply

  12. draga Dan,
    din punct de vedere teologic este oarecum o dorinta justificata; poate ca teama de esecuri este una dintre cauze, dar mai poate fi si punctul culminant al unei dorinte cu radacini in spiritualitate.
    sper din toata inima ca sint normal, dar citeodata cele doua nu mai pot fi deosebite.

    Comment by Ionut-Andrei Purel | October 1, 2007 | Reply

  13. Dragul meu Ionut

    Esti normal. Nu despre asta discutam. Exista insa momente de labilitate psihica care ne modifica in momentul x comportamentul. Intr-o incapere cu 10 telespectatori poti plange doar tu vazand cum Pantera Roz priveste prin fereastra unui restaurant, de Craciun, flamanda…. Si totusi sunt doar desene animate. Insa, in tine, se petrec fenomene de care altii sunt straini. Intensitatea cu care traiesti tu un moment al vietii este la fel de diferita ca si amprenta de la mana in comparatiune cu alti subiecti sociali. Asa ne-a lasat Dumnezeu.

    Cu dragoste
    Dan

    Comment by Dan Spaniard | October 2, 2007 | Reply

  14. Daca esti atins de boala poate te poti trata cu medicamente si scapi, daca esti sarac poate te ajuta cineva cu bani sau poate poti tu sa-i faci,daca esti atins de tristete nu te poate ajuta orisicine ci doar tu sau cei foarte dragi.asta nu o spun ca pe o zicala ci ca pe o exp proprie si care poate nu e numai a mea.Tristetea are un antidot si acela il poti obtine prin 3 “substante”:credinta,incredere si iubire= FERICIRE.din pacate mie imi lipseste unul:ultimul.Poate ve-ti avea voi noroc sa gasiti fericirea.bafta multa

    Comment by "Nalucul" | May 20, 2008 | Reply


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: