Eseuri Psihologia Religiei

Ganduri despre om si Dumnezeu

Informare pentru cei impotriva informatorilor

Celebra fraza a lui Cioran ar putea reprezenta un rezumat al celor vazute pe bloguri, pagini web, articole: “Am toate defectele celorlati si totusi ce fac acestia mi se pare inadmisibil”.

Intelegerea aceasta o intalnesc in ultima vreme in unele scrieri in internet. Si in loc sa ma dumiresc ca fara Dumnezeu nu este cale pe care sa calc ma afund si mai tare in dileme pe care le creati voi, autorii.

Voi incerca, deci, prin aceste cateva randuri, sa exprim ideea ca nimic, absolut nimic, nu poate influenta negativ relatia noastra cu Dumnezeu. Spunea cineva ca aceasta colaborare a unor pastori cu fosta Securitate a adus prejudicii majore Bisericii in general, generatoare de caderi de la credinta, inchisoare pentru frati etc. Aceste fapte nu reprezinta o influenta negativa asupra relatiei Bisericii cu Divinul. Este doar o iluzie cu care ne place sa jonglam pentru ca rolul de victima isi rezerva o oarecare doza de comoditate.

Unii au ales sa vanda Biserica comunismului. Cele fizice (locasuri, trupuri de oameni, casele lor) au fost arse, prigonite, lovite. Dar Biserica a ramas vie. Pentru ca Biserica reprezinta o adunare de suflete care asteapta pe Isus. Acolo comunismul nu a avut acces. Oamenii iti pot intoarce spatele, doar Dumnezeu te poate abandona, spunea un ganditor. Si Dumnezeu nu isi poate abandona niciodata trupul.

Romanul iubitor de sfintenie se cearta cu Dumnezeu nu cu un alt roman. El ii cere explicatii Marelui Anonim, cum spunea Blaga, nu intra in polemici absurde cu aproapele sau.

Doamne, Doamne, mult zic Doamne.

Dumnezeu pare că doarme

Cu capul pe-o mănăstire

Şi de nimeni n-are ştire. (versuri dintr-o doina din Ardeal)

Faptul ca acum ne descoperim trecutul prin desecretizarea unor dosare din Arhiva Securitatii, acest lucru nu implica o schimbare a viitorului. In anii in care Petre Dugulescu s-a angajat sa dea anumite rapoarte regimului comunist, tu ai mintit vreodata? E mai mare pacatul sau? Cu privire la aceste lucruri doar Dumnezeu poate opina.

Daca nu Iuda ar fi fost vanzatorul Domnului ci un oarecare evreu care nu facea parte din cei doisprezece, in gradina Ghetemani Petru ar fi fost tot cu sabia scoasa sa-si apere Maestrul.

Or, relatia cu Dumnezeu este ceva personal. Doar personal. Oamenii, deci, reactioneaza separat, ireductibil, dupa propria intelepciune la stimuli primiti in fiecare moment al vietii. Bunaoara, daca am aflat ca pastorul Bisericii mele colabora cu Securitatea eu il pot ierta sau nu. Deci, totul se reduce iarasi la UNICA mea relatie cu Isus.

Nu sunt impotriva publicarii celor intamplate. Sunt insa complet intristat de reactiile unora care lasa comentarii, eseuri si articole. Ne lasam dusi de arhetipul romanului care se lasa in voia unei sorti … sortite de altii. E doar un joc diavolesc in care unii se lasa prinsi. Ca si ciobanul mioritic ne pregatim inmormantarea cand stim ca cineva ne pregateste uciderea in loc sa iertam, sa iubim, sa ocolim moartea si astfel sa fim frumos imbracati pentru Nunta Finala, a Bisericii cu Isus.

Asa de frumos spune Dante in a sa calatorie prin ceruri (Divina Comedie, Paradisul, Cantul XX):

Nu vă grăbiţi, creştini, a judeca,

când nici chiar noi, ce-n Dumnezeu privim,

nu-i ştim pe cei ce-or fi aleşi cândva.

Staniloaie spunea “S-a pierdut sentimentul unităţii complexe în Dumnezeu a realităţii”. Cu alte cuvinte, am inceput sa-L vedem pe Dumnezeu doar in afara lumii. Si asta este o erezie. Un Dumnezeu real judeca, face dreptate si aici pe pamant. Eu am menirea doar de a iubi. De restul se ocupa Dumnezeu. Aceasta problematica a iertarii cutreiera bezmetic peste capetele protestantilor de astazi. “Trebuie sa isi ceara iertare mie intai si celor carora le-a gresit si dupa aceea sa mearga la Dumnezeu”. Bine. Insa acest proces ii este specific doar celui care a pacatuit si este complet independent de ceea ce tu crezi, simti, iubesti. Nu poate modifica in vreun fel relatia ta cu Dumnezeu.

Se pierde, deci, din vedere complexitatea fiintei umane. Este deci o greseala sa intelegem crestinismul ca un complex de infranari. Daca nu furi, nu muncesti Duminica, nu injuri si nu curvesti… nu ai ajuns in cer. Unei creatii complexe cum este omul i se cere o intelegere complexa a vietii. Nu poti huidui un om pentru ca a colaborat atata timp cat nici nu stii macar de ce boala sufera.

Urmarind o linie logica, cum nimic in aceasta lume nu este perfect atunci cel mai usor lucru pe care-l putem face este acela sa gasim.. greseli. Drept urmare, Dumnezeu nu ne-a lasat menirea de a desavarsi pe ceilalti ci doar pe noi insine. Si asta se poate capata doar prin dragoste.

Augustin spune în Octoginta trium Quaest.: „Dumnezeu nu se uită la cele ce sunt în afara sa”. Aceasta fraza, pe langa incarcatura filosofica tipic augustiniana, detine un adevar simplu de inteles. Si anume ca acest voyeurism hamartiologic duce la o isterie colectiva deloc benefica comunitatii crestine. Sub masca unei “suferinte profunde” cu pretextul descoperitii colaborarii unor capi ai cultului baptist cu Securitatea se ascunde de fapt acea epichaerecacia cum numeau grecii bucuria rautacioasa a unora in urma esecului celorlalti. O posibilitate de a iesi din anonimat, de a blama, de a avea la picioare pe cel care atata amar de vreme ti-a fost “sef” la Biserica. Tinde spre patetic, asa e?

Daca am reusi sa intelegem de ce Isus a acceptat sa ia Cina dinaintea crucificarii si cu Iuda desi stia ca aceasta l-a vandut, atunci, cu siguranta ca ne-am apropiat de adevaratul spirit al crestinismului si dragostea agape ar reprezenta nu numai un concept religios ci si un stil de viata.

Daca am domina comprehensiv tabloul din gradina Ghetimani cand Isus il numeste pe Iuda prieten, atunci vom fi inteles ca nimic nu ne poate influenta negativ relatia personala cu Dumnezeu decat in masura in care noi insine lasam sa se intample acest lucru.

Am sa inchei cu o veste proasta pentru cei mai viscerali dintre logofatii virtuali: Isus iubeste si informatorii.

Dan Spaniard

February 5, 2008 - Posted by | baptist, biserica, danspaniard, diverse, eseuri, ortodox, Psihologia Religiei, religie, Uncategorized

21 Comments »

  1. Da, e prima data cand sunt de acord cu o formulare referitoare la dosare. Asta e si parerea mea. Una e sa le studiezi, sa constati si sa inveti istoria si alte sa o faci ghilotina. Oare teama unora ca vor fi descoperiti nu e o pedeapea suficienta? Bu mai spun ce pot simti ei daca stau drept inaintea lui Dumnezeu.

    Comment by ionatan | February 5, 2008 | Reply

  2. Imi pare poetica treaba, adica comparam planul divin, ca Isus sa fie Rascumparatorul si deci Iuda vanzatorul la propria sa alegere, cu vanzarea fratilor? Lucrurile sunt tangetiale cel mult prin fapta si pacatul comis, dar planul lui Dumnezeu nu este sa vanda pe frati dupa cum planul rastignirii ar fi gasit prin libera oferire a unuia un alt Iuda dispus sa o faca. Altfel intram la predestinarea vanzatorului si nu este nici corect, nici moral.

    In plus uitam ca Domnul dragostei neprefacute, a spus ca ar fi fost mai bine sa nu se fi nascut Iuda. Deci cred ca faptul ca a mancat din blid nu poate fi despartit de parerea lui despre el si fapta Sa.

    Este dulceaga rau treaba cand suntem pusi toti la zidul celui ce minte, poate suprapunandu-se chiar temporal minciuna noastra cu a vreunuia din turnatori (obraznic gand). Cred ca este aberant sa judeci un pacat si pe cel ce-l savarseste ca si unul care nu este la randul sau pacatos, dar tot aberant si fara de voia lui Dumnezeu este sa incercam tot felul de manevre subtile de a lasa pacatul si faptuitorul nejudecat dupa cum cere chiar Domnul prin Apostolul Pavel.

    ex. In adevar ce am eu sa judec pe cei din afara, nu este DATORIA voastra sa judecati pe cei dinauntru? I Corinteni 5:12

    Dan, cred ca exista prea multa dulceata partinitoare de om in cuvintele tale si nu cred ca vorbesti fara sa lasi deoparte voia lui Dumnezeu cu privire la disciplinarea raului in adunarea sfintilor. Pasaje intregi cu fapte asemanatoare lasate de o parte doar pt ca noua ni se pare…

    Un lucru care ma socheaza la tine si la altii. De ce trebuie sa ne gandim mereu ca ceea ce facem, facem doar din interes personal, de grup? Cum poti sa te gandesti repede ca cineva il invidiaza pe un altcineva si din pricina aceea vorbeste? Poti restrange judecata cel mult la tine, dar imi pari foarte generos in impartirea pacatelor si asta nu dovedeste seriozitate nici macar in analiza faptei, pentru ca incerci sa distragi atentia printr-o diversiune, agatandu-te de incapacitatea multora de a-si simti pacatele nu numai iertate dar si uitate in urma pocaintei reale si ciomplete.

    Noi incercam sa redefinim pacatele si sa gasim noi cai de abordare a acestora, fara sa mai tinem cont de Scriptura si voia lui Dumnezeu ci, partinind omul si lasand pe Dumnezeu deoparte.

    Lucrurile sunt simple pt ca orice pacat este deja in categoria corespunzatoare, iar faptuitorul intra si el in categoria celor iertati sau neiertati in functie de ce a facut si modul in care a lasat ceea ce a facut.

    Deci eu m-as intoarce la Scripturi si parerile personale le-as nuanta intr-o forma care sa nu dea impresia ca pacatul este acelasi ca incarcatura, valoare si implicit consecinte si mod de pocainta, precum nici nu as pune in seama altora pacate care poate nu le-au comis sau de care s-au pocait serios .M-as feri sa incerc a induce parerea conform careia daca nu esti desavarsit nu ai dreptul la judecata. Nu este un drept este o obligatie si ea a fost pusa in practica de Domnul Isus-Cel desavarsit, DAR si de Apostoli care NU au fost desavarsiti.

    Sa nu lasam ceea ce spune Dumnezeu pt ca asa ne pare noua ca gadila mai bine poporul care are pacate pe constinta si care crede ca daca nu judeca nu i se va judeca. Pana la urma la asta se face apel: ai facut pacat? vezi… si atunci vrei sa judeci pe altul? Nu-i asa ca nu poti?

    A fi fariseu inseamna in cazul asta a turna pe frati in ascuns si a-i condamna pe fata, restul este judecata care se cere in cazul oricarui pacat si aceasta pt a implini voia lui Dumnezeu ca in mijlocul nostru sa nu existe astfel de fapte, iar faptuitorii sunt fie imbratisati daca s-au pocait, fie dati afara din mijlocul fratilor daca nu s-au pocait.

    Comment by Vlad L | February 5, 2008 | Reply

  3. Dragul meu Vlad

    Multumesc, intai de toate, pentru ca ai alocat timp pentru a-mi comenta cele cateva fraze intr-un mod serios si demn de luat in seama. Dupa umila mea intelegere cred ca ai dreptate in ansamblu insa consider ca textul meu nu este prea explicit din cauza handicapului meu de a nu reprezenta o penitza fina si deaceea m-ai inteles gresit cu privire la unele pasaje.
    Nu vreau sa intram in polemica predestinarii pentru ca am ocupa spatiu virtual fara rost si cu siguranta nu am ajunge, poate, la o intelegere comuna. Daca exista plan divin ca cineva sa-L vanda pe Mesia atunci exista plan divin si in caderea unor frati care au colaborat cu Securitatea. Deci, ca sa raspund punctual primei fraze pe care ai lasat-o aici, nu am ce sa compar pentru ca planul divin e unul si n-am cum sa-l compar cu el insusi. Ar fi o eroare matematica.

    Am incercat in randurile de mai sus sa exprim PROPRIA parere despre influenta pe care o poate avea asupra mea/ta/lor faptul ca un X pastor a colaborat cu Securitatea. In intelegerea mea asupra crestinismului, consider ca NU ma poate influenta negativ nici un pacat al celui de langa mine. De fapt acesta este firul rosu al “eseului” mai sus citat.
    Ma acuzi subtil ca as face partipri cu cei care au colaborat. Dragul meu, pastorul Bisericii unde am copilarit eu a fost cel care a semnat primul “Documentul celor 50” si care a ajuns pe masa lui Ceausescu. Deci… nu as avea motive de ordin sentimental sa apar colaboratorii pentru ca nu am “beneficiat” de “serviciile” lor niciodata.

    Ma deranjeaza aceasta isterie, aceasta cautare prin rastel euforica a sabiei Arhanghelului Mihail de a taia si spanzura oameni a caror viata de fapt nu o cunoastem in intregime.
    Oare nu observi un oarecare simplism in afirmatiile care se fac pe net? Oare complexitatea fiintei umane merita un astfel de tratament de “ordonanta de urgenta”?

    Or, urmatoarea afirmatie pe care ai lasat-o aici “Deci eu m-as intoarce la Scripturi si parerile personale le-as nuanta intr-o forma care sa nu dea impresia ca pacatul este acelasi ca incarcatura, valoare si implicit consecinte si mod de pocainta, precum nici nu as pune in seama altora pacate care poate nu le-au comis sau de care s-au pocait serios” contrazice tocmai ideea care te-a manat sa-mi lasi un comentariu. De unde stii tu ca s-au pocait serios cei carora le iei apararea? Sa zicem ca imi dai un raspuns bun. Atunci de unde stii ca cei care au colaborat NU s-au pocait serios? Observi nuanta? Oare cine suntem NOI astfel incat sa putem patrunde in sufletul omului si sa facem asertiuni apoteotice?
    Acum cateva luni un mare lider al baptistilor din Romania scria o epistola deschisa in care definea pocaita lui Iosif Ton… drept “triumfalista”. Eu chiar nu pot comenta asta. Te las pe tine.

    Nimeni nu este fara pacat. Si daca ai inteles faptul ca eu induc cititorului faptul ca fiind pacatos nu poti judeca alt pacatos te inseli. Biserica isi are normele ei si eu sunt nimeni sa le abrog.

    Dar eu am detestat si voi milita incontinuu impotriva ipocriziei. Si daca ai avea timp si rabdarea lui Alin Cristea, spre exemplu, ai putea sa gasesti cel putin 100 de comentarii, articole, eseuri care nu numai ca nu au legatura cu crestinismul ci sunt impotriva bunului simt comun.

    Am sa repet ceea ce am scris si in post. Nu sunt impotriva unei demascari a unor fapte abominabile. Ci dimpotriva. Ceea ce incerc de fiecare data in scrierile mele este sa arat ca atitudinea actuala generala a crestinismului este una gresita in fatza RAULUI.
    Or, tocmai aici sta farmecul acestei filosofii de viata nu? Sa ai intelepciunea de a raspunde frumos, cum se cuvine, cu dragoste in fatza unui RAU. Oricare ar fi el. Ei bine, acest lucru eu NU il observ pe net si tocmai de aceea am lasat cele cateva randuri.

    In incheiere iti spun ca nici unul din mesajele mele nu se vrea formal. Sunt un simplu individ (nu sunt baptist si nici nu fac parte din vreo denominatiune religioasa) care isi lasa gandurile si parerile despre anumite evenimente sociale .
    Cu dragoste
    Dan

    Comment by Dan Spaniard | February 5, 2008 | Reply

  4. Admirabil, Dane! Eu nu pot scrie asa… Pana mea doar fosneste. Nu pot scrie nici ca Vlad.
    Da, justitiari au fost mereu si nu e rau sa fie. Nici Domnul nu si-a crutat coreligionarii impostori. Dar a adus solutia: “iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac!” Ce solutie ofera justitiarii de azi? Comisii care sa judece ce? Cand vom sti sa construim comisiile care sa ierte?
    Am citit aici http://alaxandra.wordpress.com/2007/11/27/despre-iertare/ ceva ce m-a uns la inima: “Voi avea nevoie de un munte de iubire, care sa dizolve durerea. Prin dragoste voi putea ierta, pentru ca la fel a facut si Dumnezeu. Iubindu-ne a oferit iertarea, izbavirea.”
    Si pana la urma,
    Pana adevarul nu-ti e cruce,
    Nu-l poti duce…

    Comment by ionatan | February 7, 2008 | Reply

  5. 1. Intrebarea principiala si principala este, dupa cate inteleg eu: “De ce vreau sa aflu?”
    Ca sa inteleg, ca sa invat, ca sa indrept, ca sa pedepsesc, … Iata doar cateva motivatii posibile, la care s-ar mai putea adauga si “ca sa ma aflu in treaba”.

    2. Inclin sa-mi placa launtric ideea ca “nimic si nimeni nu-mi poate influenta negativ relatia mea cu Dumnezeu”. La urma urmei acel “nimic si nimeni” au fost alesi providential ca filiere prin care sa mi se traga devenirea.

    3. Nu te plange ca nu reusesti sa scrii ce gandesti. Este semn ca gandesti la un nivel mai inalt decat cel al exprimarii. Cand asa ceva se intampla in relatia cu Dumnezeu este o ilustratie a diferentelor de nivele existentiale. Vorba celebrului teolog: “Nadajduiesc ca am fost destul de confuz”.

    Imposibilitatea verbului este cateodata semn ca Dumnezeu este pe aproape.

    Comment by barzilaiendan | February 7, 2008 | Reply

  6. Sunt dintre aia de s-au burzuluit cand am aflat ca se “inchid” dosarele. Si m-am manifestat cam pamfletar. Nu stiu daca bine am savarsit ‘au ba. Ce ai scris, Dane, ma face sa ma gandesc (si activ, daca se poate, nu doar reflexiv).
    Ce as remarca eu sunt niste atitudini cel putin bizare (poate le vei fi discutat altcandva in alta parte, iertata-mi fie repetitia). Exista, la “iertatori”, niste inconsecvente surprinzatoare intre o generozitate aparent fara margini si meschinarii surpriza. Sa fie de vina numai natura umana? Fie. Dar stiu un lucru: raul care i se face omului de langa mine nu am dreptul sa il iert. Insa lasitatea mea ma face foarte iertator. Cand ma loveste insa acelasi rau, razbate din mine “sfanta manie” care imi limpezeste mintea si ma invata ce am de facut. Ca un facut!
    Nu ma intereseaza dosarele, dar ma intereseaza informatorii. N-am de gand sa-i judec, dar as prefera sa nu le dau voturi, mai ales daca au stat putiti pana acum si n-au spus nimanui. Nu sunt de acord ca “teama ca vor fi descoperiti” e o pedeapsa, nu, asta e o consecinta a propriei capcane – adevarul ne va face liberi. Faptul ca ii doare minciuna lor, dar nu o regreta ii priveaza de acea suferinta vindecatoare.
    Revin la atitudini. Exista o bunavointa dulceaga si excesiv impaciuitoare. Nu sunt de acord cu ea. Nu are legatura cu realitatea si isi bate joc de memoria si suferinta altora. Si nu cred ca e ingaduit.
    Oricum, jocul asta de-a victimele si calaii e crunt. Mereu ne fura peisajul ba pe unii, ba pe altii. Am o teorie: reconcilierea ar trebui sa fie pe alocuri foarte dureroasa si nu suntem dispusi sa riscam. Cred ca unii s-ar gasi in situatia de a-si nega/contesta decizii majore din viata cu tot ce a urmat dupa ele. E ca si cum ai recunoaste ca ai fost altul.

    Comment by teofil s | February 8, 2008 | Reply

  7. PS: Acum ma intreb de ce am scris toata chestia asta, ca poate daca taceam… se inchega ceva mai coerent. Vreau numai sa remarc faptul ca lumea asa cum o privesti tu e mai greu de suportat, fiindca cere mai mult de la om exact acolo unde omul nu e dispus sa ofere (iertare, iubire, ingaduinta, generozitate, bunavointa) si ii cere sa renunte la ceea ce ii place cel mai mult (judecata, osanda, impartiri, pasapoarte de rai si iad, mandrie, “separare de lume”, alocutiuni “in Numele lui Dumnezeu si in favoarea Lui” – ce S-ar face fara intelepciunea noastra afunda?).

    Comment by teofil s | February 8, 2008 | Reply

  8. Dan, eu cred ca Dumnezeu care este drept nu a predestinat pe Iuda la pierzarea vesnica in planul Sau de salvare al omenirii, ci in capacitatea Sa de a cunoaste peste timpuri, a vazut mana voluntara a lui Iuda si ar fi fost si altii daca nu era el,pentru ca a destina cu misiunea de a vinde pe Hristos nu face parte din planul lui Dumnezeu. Cred ca in cazul fratilro vanduti, nu trebuie sa confundam ingaduinta lui Dumnezeu cu vointa Sa. Cel rau nu a fost predestinat sa se revolte, dar i-a fost ingaduit aceasta, planurile ulterioare ale lui Dumnezeu, desi cunoscand mai dinainte lucrurile, tin cont de acestea, unele prin ingaduire altele prin “voire”.
    Teoria ta in ce priveste predestinarea duce la absurd atunci cand vine vorba de pacat, fie a lui Iuda fie a altcuiva, pt ca predestinarea in cazul pacatului, elimina moral responsabilitatea si nimeni nu poate fi condamnat fara a fi facut responsabil.
    Pacatul vanzarii fratelui sau aproapelui trebuie judecat ca un pacat si rezultatul judecarii trebuie sa aiba in determinantele sale si dragostea, dar nu confuzia destul de raspandita a vocii mieroase care ascunde cel mai adesea interese-nu sunt aluziv.
    Judecata? Da! Cu dragoste?Da! Dar fara responsabilitate din partea faptuitorului ramane simpla teorie dulceaga si serioasa afectiune duhovniceasca.

    Legat de pocainta serioasa pe care mi-o contesti ca mod de analizare a pocaintei, as spune doar atat. Inlauntrul nostru Dumnezeu ne-a dat un Duh si acest Duh Sfant ne da sau nu convingere asupra unor lucruri si in cazul acestora ne descopera sinceritatea si pocainta. Trecand peste acest aspect care este cel mai important, mai sunt cateva lucruri care ne vorbesc de adevarata pocainta-serioasa. Acestea sunt, marturisirea parerii de rau, cererea de iertare fata de cei care s-a gresit, demisia din functii in care se cer anumite calitati incalcate prin pacatele respective si atitudinea de parere de rau care se simte cam de la cale de o posta.

    Abureala, cu executia celor ce au pacatuit este un fals care cauta SA SCUZE FAPTE SI FAPTUITORI, incadrandu-i intr-un grup al pacatului special, care merita un tratament favorit, aberatia sociala contemporana cu discriminarea pozitiva. Este impartirea neinpartita.
    Vorbim de un pacat, de consecinte, de faptuitor, modalitati de pocainta si nu vad de ce aducem in discutie sabia, executia etc.
    Orice regula a jocului pe care o schimbam in timpul cat acesta este in plina desfasurare, denota fie iresponsbilitate, fie interese ascunse.
    Propun in ultima instanta intoarcerea la Scripturi si purtarea in cazul acestui pacat ca si in cazul celorlalte. Fara relativism si prea “dulce” bunatate, altfel se lipesc degetele si nu cred ca aceasta nu este impotriva vointei lui Dumnezeu pt biserica Sa de pe pamant.
    Ceea ce incinge spiritele cred ca este tocmai neseriozitatea pe care o afisam prin schimbarea regulilor atunci cand judecam o cauza. Tind sa cred ca este si asta parte din incingerea spectacolului pt unii.
    Dan sper sa nu iei cu prea mare finete ceea ce scriu si sa consideri prea putin siropos pt o discutie eleganta, dar ma preocupa si pe mine latura asta a ipocriziei, latura in care in functie de cine ne place sau nu, facem sau desfacem scheme de judecata.
    Fiecare om si fapta, pacat sau nu, nu poate fi desprins de complexitate dar asta este valabil si atuni cand Dumnezeu ne numeste pacatosi si nu intram la discutie cu El pe tema intelegerii complexitatii fapturilor noastre. Nici nu accept indiscutabil catalogarea de pacatos pt ca este Dumnezeu si stie ce spune, ci reducem totul la o analiza simpla in care recunoastem ca suntem pacatosi prin ceea ce vedem si judecam, analiza in care este prezent Duhul Sau nu ca sa ne manipuleze ci sa lumineze, ca negrul sa poata fi vazut asa cum este. Judecata simpla de care ne ferim in acest caz, oare de ce?

    Comment by Vlad L | February 8, 2008 | Reply

  9. De asemenea, Domnul Isus a spus despre Iuda ca are drac.
    Daniel Mitrofan

    Comment by Daniel Mitrofan | February 8, 2008 | Reply

  10. Nu cred ca Dan sugereaza in vreun fel ca am putea sa aruncam asupra lui Dumnezeu vina pentru deciziile noastre rele, pentru pacatele noastre. Mai degaba sugereaza ca Dumnezeu e in control.
    Unii dintre noi dam impresia ca Dumnezeu e in impas, si fara matura si farasul nostru lucrarea lui Dumnezeu va ramane ingropata in gunoi.
    Nici un credincios sincer si serios nu va sustine ascunderea gunoiului sub pres sau inabuisirea adevarului.
    Dar daca dragostea fara adevar n-are nici o valoare, in scimb adevarul fara dragoste poate usor deveni rautate, cruzime, razbunare.
    Ar trebui sa ne declaram falimentari ori de cate ori adevarul nostru nu e imbracat in dragoste, dar si cand dragostea noastra umbla neinsotita de adevar.

    Pentru mine e de neinteles disperarea de a gasi argumente biblice care sa ne justifice parerea prea inalta pe care o avem despre noi insine si placerea de a fi judecatori. Ne arogam functii pe care nu ni le-a dat nimeni.

    Am tot vazut folosit ca argument episodul cu Domnul Isus folosind biciul in Templu. Ce se uita in folosirea acestui argument e ca noi nu suntem Dumnezeu si…”razbunarea e a Mea, zice Domnul.[…] Dimpotriva, daca…”(v.Rom 12:17-21)
    Noua,in schimb, ne spune :”invatati de la Mine, caci Eu sunt bland si smerit cu inima”

    Pavel a fost dat exemplu in acelasi caz, dar sunt zeci de versete in epistolele lui Pavel care ne spun ca judecata nu-i a noastra, si in fata raului sa actionam cu bine.

    Da, asa-i: Domnul Isus a spus despre Iuda ca este un drac, cu mult inainte Cinei si a evenimentelor din Ghetimani, si totusi,in seara aceea sta cu el la masa si mai apoi ii spune “prietene”.
    Asta zic si eu biruinta asupra RAULUI prin bine si carbuni aprinsi…!

    Nu am inteles niciodata de ce atunci cand cineva vorbeste despre dragoste, e acuzat de dulcegarii. Imediat se face asocierea cu trandafiri roz si cu fundite. De ce nu se face asociere cu Ghetimani, cu Golgota, cu spini, cruce, cu piroane, cu talhari si dusmani de moarte?
    Cel mai usor lucru e sa judeci si sa te razbuni, si nimic nu e mai greu decat sa-l iubesti pe cel ce ti-a facut rau.
    Orice societate umana si orice ideologie omeneasca e capabila sa judece si sa pedepseasca, doar crestinul adevarat poate transforma raul in bine, prin dragoste.
    Cand nu o poate face pe asta, nu mai are nici o valoare!

    Ca sa inteleg, sa invat, sa indrept, am nevoie de adevar intreg si de dragoste. Ca sa pedepsesc, imi sunt suficiente franturi de adevar…

    Comment by Dana | February 8, 2008 | Reply

  11. Eu nu inteleg de ce vorbim de disciplinare ca si cum ne-am referi la executie? Sa fie oare disciplina lipsa de dragoste? Cum ramane cu departeaza-te de cei ce nu vor sa se lepde de rau? Sa fie vorbe in vant?

    Dar cand spunen Domnul ca este cu neputinta sa nu vina prilejurile de pacatuire, dar vai de acela prin care vin.

    Eu nu stiu dar am impresia ca analizam jocul unui jucator care a dat un auto gol nu pacatul unui frate in credinta. Adica unde vedem noi rautate in condamnarea unei fapte de rusine?Unde vedem obraznicie sau pretentii deosebite cand cerem celui ce a gresit sa-si asume vina si responsabilitatile ce decurg din ea?
    Despre ce razbunare este vorba?
    Mie imi face impresia ca incercam din rasputeri sa redefinim unele pacate, savarsite de unii oameni care par de neatins, uitam de disciplina bisericii sau incercam s-o ocolim.
    Dana, cred ca numai Dan poate confirma sau infirma daca nu este ceea ce a vrut sa zica. Eu de pilda am inteles ca din moment ce trebuie sa trecem prin anumite incercari sunt predestinati si cei ce joaca rolul uneltei.Explicatiile nu ar prisosi asadar.

    Cred ca ar fi mult mai onest daca am recunoste ca nu suntem consecventi cu ceea ce marturisim, iar disciplina bisericeasca corect aplicata (cu dragoste) este ceva ce ne este strain. Nu putini sunt cei ce ataca disciplinarea manati de ideea ca pocainta este ceva doar personal si nu comunitar, in felul acesta desfiintand disciplinarea bisericii care pana la urma este o pocainta comunitara prin expunerea raului ca pilda negativa si recuperarea celui cazut prin stimularea rusinii si regretului.

    Ne place sa legam rana in chip usuratic fara sa ne gandim la infectia generala si nici prin cap pare sa ne treaca ce vrea Dumnezeu de la noi in astfel de cazuri.

    Vorbim la nesfarsit despre dragoste si judecata fara sa avem pre clar unde cele doua se separa si unde umbla impreuna.

    Eu as incepe cu ocazia asta caticheza extinsa unde as dori sa invat cam cum sta treaba cu disciplina publica, excluderea, invrednicirea pt anumite slujbe duhovnicesti, incep sa cred ca de acolo am ajuns la aceste discutii interminabile.
    Dumnezeu sa ne mai aduca amine ceea ce am uitat si sa ne invete ceea ce poate nu am invatat!

    Comment by Vlad L | February 9, 2008 | Reply

  12. Stimate Domnule Vlad L

    Trebuie sa fac cateva precizari inainte de a continua acest dialog placut, de altfel, cu dumneavoastra.
    In primul rand trebuie sa va spun, cu dragoste, ca ma lasati in impas de vorbe cand va incepeti frazele din comentarii cu “absurd”, “aberant“, “abureala” etc.
    Nu sunt un “siropos” in exprimare ci doar las gandurile “pe hartie” cu posibilitatile pe care mi le-a lasat Dumnezeu. Drept urmare, v-as ruga frumos sa va dati cu palma “a dezmierdare” peste terminologie astfel incat sa ne putem intelege respectuos chit ca nu avem aceleasi pareri despre anumite subiecte. (am facut aceste precizari pentru ca imi pareti un individ cu clasa, rasat, asupra randurilor caruia imi face placere sa ma aplec cu seriozitate).

    Revenind la cele scrise in comentariu. Consider ca sunteti in pragul comiterii unei erori cand faceti o diferentiere intre VOINTA lui Dumnezeu si INGADUINTA Sa. Este clar ca aceasta intelegere katafatika a protestantilor ofera atribute lui Dumnezeu asemanatoare omului pentru ca relatia dintre om si Divin sa para mai personala insa si la om VOINTA si INGADUINTA, din punct de vedere psihologic, reprezinta acelasi PROCES VOLITIV. Tot din propria vointaingaduim sa fim calcati pe picior la rand la bilete fara sa ripostam. Exemplele pot fi multiple.

    De asemenea ati afirmat : “Teoria ta in ce priveste predestinarea duce la absurd atunci cand vine vorba de pacat, fie a lui Iuda fie a altcuiva, pt ca predestinarea in cazul pacatului, elimina moral responsabilitatea si nimeni nu poate fi condamnat fara a fi facut responsabil.”. Ati dedus gresit, sunteti complet in afara intelegerii mele cu privire la predistinare. V-am avertizat dintr-un inceput sa nu continuam acest subiect pentru ca nu am ajunge la un rezultat. Nu am vederi deci nici augustiniene, calviniste etc. Ati inteles gresit.

    Legat de POCAINTA SERIOASA. Eu v-am sugerat in raspunsul meu ca nu puteti face afirmatii OBIECTIVE despre pocainta ALTUIA niciodata. Cu siguranta ca fraza anterioara, citita cu atentie va va demonstra ca nu este un sofism.

    Trecand la o latura personala a aspectului asupra caruia staruim mi-as permite sa va recomand un lucru. Eu, spre exemplu, nu sunt deloc “macinat” daca un pastor X a colaborat cu Securitatea. El insusi va raspunde in fatza lui Dumnezeu, el trebuie sa vina in fatza Bisericii sa isi marturiseasca pacatul, el, el… si doar el. Eu sunt doar un RECEPTOR SOCIAL al faptelor sale. Dumnezeirea este RECEPTORUL cu “drept de vot” la intrarea acestui X in Paradis. Deci, v-as recomanda, chemarea la judecata a unor oameni pe care ii stiti si despre care ati aflat ca au colaborat cu Securitatea. Este conform Scripturii sa ii chemi la marturisire, la pocainta. Este chiar un semn al sensibilitatii d-voastra fatza de respectiva persoana.

    Ceea ce insa se observa, si sunt convins ca si d-voastra ati observat asta, este cu totul altceva. Chiar NE DOARE daca Dugulescu s-a pocait sau nu adevarat? Chiar NE GANDIM la Iosif Ton daca a facut pasii necesari pentru a avea siguranta intrarii in Cer? Sau de fapt vrem o DREPTATE ECLESIASTICA??? Sunt convins ca observati nuantele…

    In incheiere va repet. Nu sunt impotriva deconspirarii acestor pacatosi care seamana asa de bine cu mine. Sunt impotriva isteriei generale de a scuipa pe un aproape despre care mi s-a poruncit sa-l iubesc.

    Dan

    Comment by Dan Spaniard | February 9, 2008 | Reply

  13. Domnule Daniel Mitrofan

    Multumesc pentru ca ati trecut pe aici. S-ar putea chiar sa ne cunoastem pentru ca o vreme am fost “ucenic” si eu pe la Uniunea Baptista. Va felicit pentru initiativa de a face un pic de lumina asupra perioadei nefericite prin care a trecut Romania si implicit Biserica. Am sa va comentez.. comentariul cu doar cateva fraze desi este cumva nevrednic din partea mea sa va raspund asa de scurt la o carte asa de celebra precum Pigmei si Uriasi. O sa ma rezum, deci, doar la afirmatia d-voastra din acest blog.

    Intr-adevar despre Iuda spune Biblia ca avea drac. Mi-ati putea raspunde ce AVEA Petru cand s-a lepadat de trei ori? Dar cei unsprezece ucenici care au fugit si l-au lasat singur pe Isus in gradina? Nu era tot O VICTORIE a Satanei asupra omului in sine? Imi puteti spune ca lipsa credintei nu implica prezenta unui demon intr-o persoana. Si as fi de acord cu d-voastra.
    Dar pe de alta parte nu putem AFIRMA cu certitudine ca pastorii informatori erau indraciti. Am depasi limitele cunoasterii noastre si am calca pe un teren al suspiciunii si probabilitatilor. Atunci nu ar mai fi un studiu de caz serios, cum bine stiti.

    Oricum ar fi as vrea sa va avertizez, prieteneste binenteles, ca a d-voastra lucrare poate dezvolta anomalii sociale ale spiritelor crude in ale credintei asa cum s-a intamplat si cu adeptii lui Luther care au dat foc atator Biserici Catolice in acei ani zbucimati ai Reformei.

    Cu stima

    Dan Spaniard

    Comment by Dan Spaniard | February 9, 2008 | Reply

  14. Dragul meu Teofil Stanciu

    Ai scris frumos. Multumesc. E de inteles ceea ce scrii si reflecta o realitate dura a consecintelor acestui pacat : colaborarea cu Securitatea.

    E posibil ca ceea ce scriu eu sa para niste dulcegarii de teologie de tzara insa nu imi retrag nici o afirmatie. Asa inteleg eu crestinismul.

    Cel mai frumos lucru care se poate intampla in crestinism este acela de a raspunde cu dragoste lucrurilor rele, de oricare natura ar fi ele.

    Consider, de asemenea, ca cele mai mari scandaluri, schisme, ale Bisericii s-au produs doar din aceasta cauza: pentru ca oamenii au raspuns cu RAU… RAULUI. Dar asta, cum mai spuneam, o fac si paganii…

    Cu dragoste

    Dan

    Comment by Dan Spaniard | February 9, 2008 | Reply

  15. Stimate Daniel Branzei

    Recunosc ca nici nu ma gandeam ca va faceti timp sa treceti si pe aici. Oricum ma simt rusinat de cate ori vad nume mari comentand ceea ce mazgalesc eu pe acest “internet international”…

    Cu privire la comentariul d-voastra nu pot spune nimic. M-a impresionat profund urmatoarea fraza: La urma urmei acel “nimic si nimeni” au fost alesi providential ca filiere prin care sa mi se traga devenirea. Ce sa mai scriu dupa aceste cuvinte?!

    Cu dragoste

    Dan

    Comment by Dan Spaniard | February 9, 2008 | Reply

  16. Dana, iubita mea prietena

    Iti spun si tie ca si lui Daniel Branzai. Ce as putea sa mai scriu dupa: “Ca sa inteleg, sa invat, sa indrept, am nevoie de adevar intreg si de dragoste. Ca sa pedepsesc, imi sunt suficiente franturi de adevar…” ?!

    Nimic.

    O noapte placuta sa ai

    Dan

    Comment by Dan Spaniard | February 9, 2008 | Reply

  17. Dan, as mai dori sa completez un lucru legat de vointa si ingaduinta. Vointa in sens divin tine de capacitatea de a face un lucru fara ca cineva sa poata sta impotriva. In exemplul tau redus la uman si putin deformat de aceasta reducere, pot spune ca inainte sa ma asez la rand si sa fiu calcat pot sa-l imping pe acela cat colo, iar actul calcarii sa nu mai aiba loc. Deci pot schimba planul dar pot si ingadui ca acela sa ma calce. Deci ingaduinta este daca pot spune asa: vointa de a trece peste vointa. Nu vreau sa ma calci ci, trec peste vointa aceasta a mea si te las sa ma calci, dar pot oricand schimba planul.

    Deci indiferent cat de mult sau putin cresc intr-o experienta asta nu justifica executantul in sensul de nevinovatie. Cred ca simplu si la obiect Domnul Isus spune: este cu neputinta sa nu vina prilejul de pacatuire, dar vai de acela prin care vine. Cred ca este clar “vai de acela”.

    Nu cred ca ideea de pedeapsa poate incarca semantic ideea de disciplina. Pedeapsa cel putin in modul exprimat aici pare lipsit de intentia de corectare a faptuitorului, pe cand disciplinarea, inseamna o chemare la ordine si pt faptuitor, dar si pentru potentialii faptuitori.
    Excluderea devine forma de dragoste pentru cei ce aleg sa ramana inauntru in raport cu cel ce alege de buna voie sa ramana afara.

    Sper sa fi lamurit aspectul, turnatorii nostri, binefacatorii nostri, precum si diferenta intre vointa ca act determinant al unei actiuni si ingaduinta, ca act permisiv, sau de coparticipare prin alegerea limitarii vointei determinante.Este ca si in alegerea lui Hristos sa fie rastignit, ar fi putut orcand sa o faca dar a ales contrariul.

    Legat de limbaj, m-as bucura sa nu fie considerat ofensator, dar in acelasi timp acceptat, ca mod diferentiat de impachetare. Nu de alta dar riscul limbajului stereotip si prea elegant, uneori oboseste, cel putin pe mine ma plictiseste. Cred ca in limita decentei sunt cuvinte care surprind mai bine anumite idei sau stari chiar daca par mai pestrite.

    Sper ca deranjul meu sa fie trecut cu vederea.

    Sa nu devenim excesiv de manierati in limbaj, riscam sa pierdem partea de culoare, care uneori mai rupe putin monotonia discursului.

    Dumnezeu ne vrea buni dar si drepti. Tot ceea ce separa acestea doua se numeste crima cu premeditare.

    Comment by Vlad L | February 9, 2008 | Reply

  18. Stimate Domnule Vlad L

    Tot legat de limbaj, imi permit sa va sfatuiesc sa scrieti CUM simtiti. La fel fac si eu. Nu cred ca m-ati ofensat in vreun fel ci doar va atentionam ca sunt un pic riscante asertiunile in care atribuiti cu nonsalanta eticheta de “absurd”, “aberant” etc. Una este culoarea pe care doriti sa o dati unui text astfel incat sa nu fie plictisitor si greoi la lecturat si alta este sa faceti referiri intr-o maniera ca cea relatata mai sus in legatura cu logica celuilalt.
    Cu riscul de a fi redundant va spun ca am facut referiri cu privire la limbaj doar din dorinta de a fi totusi pe o linie comuna de comunicare si pentru ca randurile d-voastra le-am considerat importante.

    Cu stima

    Dan

    Comment by Dan Spaniard | February 9, 2008 | Reply

  19. O singura… indreptare as vrea sa fac. Nu cred ca e o teologie dulceaga ceea ce ai scris. Dimpotriva. Tocmai d-aia am incheiat cu autoironie comentariul facut.
    Cred ca e mult mai comod sa scuipam pe pacatosi sau sa le luam partea cu efuziuni sentimentale. Cel mai greu pare, oare de ce?, sa vezi omul in toata ticalosia si sa-l iubesti. Omul concret, ala din tramvai si de pe scara blocului, nu abstractiunile imaginate la birou sau in aerul rarefiat al vreunui institut de antropoligie. Misiune de-a dreptul cristica!
    Nu spun ca ai reusit pozitionarea pe acea foarte subtire linie dintre extreme, dar cred ca te-ai apropiat mult de ea. Si atunci si cei din stanga si cei din dreapta te vad de partea “adversarului”. Esti norocos!😉

    Comment by teofil s | February 9, 2008 | Reply

  20. Iacov 3:16 Căci acolo unde este pizmă şi duh de ceartă, este tulburare şi tot felul de fapte rele.

    Comment by morasne | February 10, 2008 | Reply

  21. Stimate domnule Dan Spaniard
    Apreciez f mult si itaresc felul de abordare a situatiei dezbatute .Si eu gindesc la fel imi citesti mintea si inima te felicit . Sintem chemati la o slujba inalta si a da dovada de maturitate spirituala izvorita dintr-o relatie strict personala cu mintuitorul nostru Isus.Eu cred ca unora asa zisi grozavei le da satana de lucru folosondui in a face rau cititorilor din punct de vedere spiritual,
    O carte ca si pigmeii si uriasii asta este o rusine si o lucrare nesabuita fara de nici un ajutor fartietatii crestine , dar este de un folos dusmanului nostru ……
    Inca odata te felicit si sa stii ca nu sint multi care cauta pacea si alearga dupa ea . Domnul cu mila Lui .
    Plinge sufletul in mine cind vad cu ce se ocupa unii frati asa zis descoperitori de senzatii tari .Mor oamenii si merg in iad ….. si baba se piaptana .
    Sorry.

    Comment by nicu | March 6, 2008 | Reply


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: