Eseuri Psihologia Religiei

Ganduri despre om si Dumnezeu

Dialog cu lucruri care pier sau nu

Am gasit prin lada de zestre a bunicii, printre paturi, o manta, doua perne parca si o cutie mica de metal. Era cutia Gillette de ras a bunicului pe care o folosise si in timpul razboiului. A folosit-o pana cand a murit. Bunica mea, de asemenea, folosea niste ochelari de vedere din anii `30 pe care ii avea tot de la bunicul. Si ea i-a folosit pana a murit. Si eu folosesc Gillette, si eu port ochelari. Are vreun rost sa va spun cate aparate si cate perechi am schimbat pana acum?

Cand eram copil si incepusem sa merg la Biserica credeam din toata inima ca atunci cand il cunosti pe Isus nu se mai poate schimba nimic. Ca El dureaza stiam, dar eram sigur ca si relatia mea cu El e la fel de perena. Nu puteam intelege o cearta apocaliptica cu Dumnezeu. El e Tatal meu si cum mama e mama mea aceste lucruri nu pot suferi transformari niciodata. Acum inteleg ca toate aceste ganduri aveau un fundal psihologic avand in vedere ca tatal meu natural nu mai era cu mine de la varsta de 5 ani. Chiar aveam nevoie de un tata. Pastorul Bisericii, batranii de acolo formau o prelungire omeneasca a ideii de Tata-Dumnezeu. Orice mustrare, vorba din partea lor aveau conotatii dramatice asupra mea. Erau ca din cer.

In mijlocul unei lumi in care jucariile nu mai insemnau acelasi lucru de la an la an odata cu cresterea mea, vecinii mai batrani dispareau incet, incet, manualele de scoala deja erau mazgalite spre vara si deveneau neinteresante, ramanea Biserica si Isus care erau mereu la fel. Inconstientul colectiv care ma tinea activ in armata lui Isus imi oferea linistea statorniciei. Iubeam absolut tot ceea ce avea legatura cu Biserica si Isus. Era dragoste. Continue reading

Advertisements

April 17, 2007 Posted by | Psihologia Religiei | 6 Comments

Casa lui Pilat si Sambata

Ingrata pozitie a spectatorului ma urmareste cu o consecventa pe care mi-o explic doar prin dorinta de a trai confortabil. In urma blestemului edenic omul cauta disperat odihna, repausul, pozitia de martor ocular. Curiozitatea ontologica ne pastreaza aproape de evenimente insa conform piramidei lui Maslow nevoia de securitate primeaza si astfel ne blocheaza participarea activa redandu-ne loja confortabila a privitorului.

Un fenomen cotidian ar fi acela ca deciziile la nivel de masa sociala sunt mult mai usor de luat. Repede ne punem de acord, fara sa mai trecem prin toate cotloanele psihicului actul in sine si, in consecinta, luam decizii.

In casa lui Pilat are loc un eveniment foarte interesant de studiat din punct de vedere psiho-social. Barabba, un talhar, un criminal comun este ales pentru eliberare in defavoarea lui Isus. De ce masele au ales pe Barabba? De ce multimea a votat prost? De ce Pilat a preferat un “adevar” debil? De ce ucenicii nu au protestat? De ce schiopii, orbii, indracitii, leprosii vindecati de Isus nu au incropit o partida de opozitie? De ce eu stau linistit in loja oferita de societatea moderna si privesc prin monoclu ultimul act al existentei?

Actul meu individual, de crestin, care se vrea eclatant prin efectuare sociala pierde din intensitate tocmai prin evitarea votului. Astfel transform dansul lui David in topaiala paparudelor, teofania Torei cu o motiune de cenzura, spaima lui Iona cu un episod Cartoon Network, fenomenul Damascului cu epilepsia probabila a lui Pavel si mai ales Jertfa lui Isus cu o intamplare care trebuia sa aiba loc. Continue reading

April 7, 2007 Posted by | Psihologia Religiei | 2 Comments

Despre ortodoxia lui Petre Tutea

“Protestantismul este o religie coborîtă la rangul de morală pentru grădinita de copii.” Petre Tutea

Cele mai frumoase stele sunt cele pe care nu le vedem. Cele mai fierbinti lacrimi sunt acelea pe care le varsam singuri. Si cele mai mari victorii ale omenirii sunt necunoscute pentru ca s-au purtat cu propriile suflete.

Oamenii de carte, filosofii rasariteni ortodoxi au cautat mereu un Dumnezeu care nu se poate atinge, un Creator al carui contur este vizibil doar prin negatie. Ritul, icoanele, obiceiurile au constituit un ajutor pentru ganditorul ortodox in a-si picta un profil al dumnezeirii astfel incat sa nu-L poata profana dar in acelasi timp intangibil.

Teologia rasariteana a fost intotdeauna mai adanca decat cea catolica. Universalitatea, ecumenismul dus la absurd al vesticilor pierde in fata meditatiei, introspectiei mistice a rasaritenilor.

Protestantii am invatat ca Isus este prietenul nostru. Si aceasta amicitie care s-a vrut un element contra atator obstacole construite arbitrar de Biserica seculara a ajuns sa ne desacralizeze imaginea lui Isus. Pe un prieten il poti si minti din cand in cand caci te iarta, il poti trage de camasa, poti tipa la el. Ortodocsii nu gandesc la fel. Chiar daca, in majoritate, nu duc o viata coerenta cu Hristos, au aceasta intelegere mistica a Mantuitorului.

Or, miscarea protestanta careia i se poate atribui validarea principiului autoritatii individuale si directe in materie de fe (credinta) este aspru criticata de ortodocsi tocmai pentru evitarea ramanerii in mister. Oamenilor le place sa creada in taine, sa considere actele ecumenice un mister si sa adopte perplexitatea in fata lui Dumnezeu. Toate acestea sunt superbe pentru o gandire de filosof crestin si pur si simplu irelevante pentru o relatie cu Divinul. Pentru ca viata de crestin nu poate consta doar intr-o contemplatie continua ci trebuie reprezentata prin acte sociale reprezentative. Continue reading

April 6, 2007 Posted by | Psihologia Religiei | 2 Comments

Despre tacere si introspectie

La fiecare plans ar fi trebuit sa pun o lacrima deoparte pentru Dumnezeu astfel incat acum sa nu mai imi privesc petele de murdarie care mi-au marcat tineretea. Cautarea identitatii cu accese sporadice, cu identificari nepotrivite mi-a construit esecul. Mi-am dorit sa fiu liber. Liber ca un mort. Viata s-a descompus, si-a schimbat infatisarea, s-a descalificat, si-a pierdut nuantele – a devenit groteasca. Actele savarsite au fost imbibate cu vorbe, cuvinte usoare, neprocesate temeinic. De ce vorbim atat?

Pantalonii scurti, impletiti de bunica, in care se prindeau ciulinii de pe maidan, camasa alba apretata cu grija, pantofiorii de lac si mai ales zambilele care cresteau in curte imi induceau fibrilatia Pastelui. Eram asa de nerabdator sa pot manca oua impreuna cu copiii de pe strada. Si cum majoritatea erau ortodoxi trebuia sa asteptam sa se intoarca de la Biserica caci altfel nu era cu putinta. Ne simteam bine. Pervertirea a venit prin vorbe si incet, incet am inceput – in nestiinta mea – sa sterilizez sarbatorile, ziua de Paste.

Sufletul intinat, alergarea efemera si dragostea pentru nimic mi-au suprimat fiorul iminent. Curiozitatea de culoarea cancerului m-a indepartat de Jertfa. N-am stiut sa tac in fata lui Dumnezeu, sa pastram impreuna momente de taina, doar sa ne privim si sa ne intelegem deasupra intelegerii. Nu i-am dat ragaz nici macar sa ma mangaie in goana mea nebuna dupa nou. La ce bun sa vorbesti cu Dumnezeu despre ceea ce El deja stie? De ce n-am tacut in fata Lui sa astept gestul divin al binecuvantarii. Sa nu fi fost oare capabil sa fiu politicos cu Cel care m-a creat? Sa scuip peste lirismul mesajului lui Dumnezeu acoperindu-l cu vorbe goale?

Oamenii nu pot fi drepti. Si totusi apelam la judecata lor. Nu este oare o forma de lasitate stiind ca la poarta Cerului nu te poti ascunde? Caci oamenii te pot judeca gresit si cand esti un criminal si totusi esti absolvit. Ne place jocul social, ne plac cancanurile de iarmaroc, adoram pozitia inalta si cochetam cu faima. Toate astea pentru ca vorbim.

Am uitat sa ne uitam in noi. Privirea ne este pervertita din momentul cand pleoapele ne dezvelesc ochii vinovati. Am reusit sa imi mint mama, sa imi insel prietenii, sa fac Psalmii sterpi, sa secatuiesc bucuria, sa lovesc cu bocancul suflete pentru ca nu m-am uitat la mine. Nu este oare paradoxal caci cu toate ca ne iubim cu cronicizare sa evitam privirea sufletului? Cioran a murit ateu constient de faptul ca “Noncunoaşterea e gigantica eroare care serveşte drept suport tuturor adevărurilor noastre… “ Evitarea introspectiei este un act de lasitate, o sfidare a invitatiei lui Dumnezeu de a dialoga, o strangere nemiloasa a pumnului plin de petale de trandafir… Continue reading

April 1, 2007 Posted by | Psihologia Religiei | 1 Comment