Igiena eclesiastica

Nu sunt capabil sa imi mentin aceasta dizertatie cu privire la deconspirare doar in planul psiho-social si sigur voi atinge si elemente de teologie care, cu siguranta, vor fi mai usor de atacat avand in vedere nivelul meu nu prea ridicat de cunoastere al acestei stiinte atat de frumoase. O veste buna, cumva, pentru cei care imi trimit mesaje de nemultumire pe mail si una si mai buna pentru amatorii polemicilor pe bloguri.

Fara nici o legatura cu frumoasa intelegere apofatica a Dumnezeirii, eu vad in aceasta deconspirare care se produce intr-un mod haotic atat in spatiul laic dar si in Biserica, o cale negativa de a ajunge la Dumnezeu. In orice logica crestina ar fi singura explicatie pentru care comunitatea baptista din Romania ar ridica acest moment de fibrilatie la demnitatea unui eveniment. Altfel ar fi doar un cancan la propriu in care mamele din public ar mai pune mana din cand in cand pe ochii copiilor luati din greseala la spectacol.

Spun cale negativa pentru ca subiectul in cauza, crestinul modern roman, ar trebui sa strabata aceasta istorie de 20-30 de ani in doar cateva luni, sa o inteleaga, sa perceapa greseala in sine, sa detina un sistem comprehensiv iesit din comun ca sa poata cuprinde tot complexul de imprejurari din acea vreme si la sfarsit, in urma tuturor acestor constrangeri cauzale, sa iubeasca.

Istoria este scrisa doar de invingatori dar in cadrul crestin terminologia aceasta are altfel de conotatii. Bunaoara, istoria crestinismului numeste invingatori pe cei mancati de lei in arenele romane. Isus promite celor blanzi ca vor mosteni pamantul. Gasiti asemanari intre eroii crestinismului si cei ai politicii actuale? Oare turnatorii Bisericii au fost la fel cu cei din fabrici si uzine?

A venit vremea deconspirarii prin metode pe care nu am sa le discut aici si cei care au pacatuit in trecut sunt trasi acum la raspundere. Unii de catre societate, partide politice, familii, organizatii si altii de catre Biserica.

Instrumentul de corijat al Bisericii nu este deloc asemanator cu cel al societatii in general. Aici intervine, pacat, iertare, frati, rugaciune, post dar mai ales Dumnezeu. In Biserica, acestea nu reprezinta concepte sterile ci planuri vii, empirice, manipulabile, ale unei comunitati de oameni care au acelasi crez. Pavel a fost cel care a format un sistem de administratie al Bisericii, o randuiala. A fost inventatorul igienei eclesiastice.

Spre deosebire de cei care au compus notele acestei partituri a funtionarii Bisericii, exista acum pozitii, care in intelegerea mea sunt extremiste si nu continua masura in care este inceputa opera in sine. Oamenii se grabesc sa stranga in pumn atat trecutul cat si viitorul (caci daca tot suntem pe taram duhovnicesc putem sa intuim si locul unde se va duce un fost colaborator dupa ce va muri!?) si sa creeze, deci, un prezent care nu mai este fidel cu realitatea ci reprezinta de fapt o proiectie trunchiata a intelegerii lor despre pacat, iertare si Paradis.

Si acum intreb. Daca protestantii nu au totusi o taxonomie a pacatelor mi-ar putea raspunde cineva care dintre aceste doua pacate este mai mare: a comite adulter sau a a colabora cu Securitatea? Caci cunosc un pastor care a cazut in primul pacat mentionat mai sus si, descoperit fiind, a fost exclus din Biserica, a pierdut postul de profesor, a fost … stigmatizat cu alte cuvinte. Atunci nu ar fi normal sa se intample asa cu toti pastorii care au colaborat cu fostul regim? Sau nu? Ar castiga Biserica de pe urma acestui demers? Ar trebui oare constituite comisii speciale care sa determine gradul de colaborare, gravitate etc? Cine le-ar conduce? Ar putea fi obiectivi? Nu ar interveni eroarea umana intr-un proces ce se vrea de la Dumnezeu?

Toate lucrurile enumerate in paragraful anterior le vad ca pe o pierdere de timp. Si am sa explic asta. Am fost acuzat pe nedrept de eludare a principiilor biblice. Mie mi s-ar parea corect ca cei care au pacatuit sa vina in fata Bisericii si sa recunoasca asta. Restul procesului de pocainta ne este noua, spectatorilor, intangibil. Nu-l putem controla si, deci, nu se pot folosi scale de masurat. Este o chestiune care tine strict de subiectul in cauza.

Poate ca vi se pare un discurs superfluu si redundant in acelasi timp, accentuand si luand partea misterului dintre om si Dumnezeu, a intangibilitatii procesului de curatire a creaturii in fata Divinului. Nimeni nu poate stabili cu exactitate ce se petrece in celalat. Si nimeni nu poate influenta negativ, intr-un mod nefast, ceea ce simti tu si prietenul tau, Dumnezeu.

In urma colaborarii unora cu Securitatea au ajuns in inchisori crestini care au cedat. Unii au vrut chiar sa se sinucida. Exista marturii in acest sens intalnite nu numai in cartile lui Richard Wurmbrand dar si a altor autori, fosti detinuti. Erau suficient de indreptatiti acei oameni sa isi curme viata? Era pacat?

Este oare nefireasca aceasta reactie rapida cand este vorba de pacatul celuilalt? Nu. Pentru ca nu stim niciodata sigur ceea ce a determinat respectiva cadere si stim foarte bine care ar fi solutia unei reabilitari. Or, cand discutam despre pacatele noastre totul devine subit mult mai complicat. Explicatiile sunt mult mai detaliate si incercam sa convingem interlocutorul ca acel ceva care a generat pacatul exista in toti oamenii. Paradoxal, avem dreptate!

Cu alte cuvinte, incerc, prin putinele puteri si o viata care nu mi-a fost fara pata, sa constientizez pe cei care vor lumina ca, din fericire, crestinismul este o religie a vietii, a primaverii care da speranta si nu o filosofie mediocra, stearpa. Nu putem face lumina daca stam in calea soarelui. Astfel am proiecta umbrele noastre peste ceea ce vrem sa se vada clar. Nu putem pacatui impotriva pacatului caci ne-am ralia unui paganism la moda.

In loc de concluzie. Consider ca, Biserica ca si amprenta empirica a existentei lui Dumnezeu pe pamant, nu poate avea acelasi sistem de evaluare a delictelor produse in interiorul ei in comparatie cu cel mirean. Au trecut aproape 20 de ani de la caderea comunismului. Nu mai poate fi vorba de o continuitate in pacat a celor care au cazut odinioara. Pocainta, cainta, parerile de rau, plansul, negasirea odihnei si a unui loc de adapost al sufletului ale pacatosului sunt elemente pe care noi nu le putem controla niciodata. Suntem doar martorii unor reactii.

Dan Spaniard

P.S. Articol needitat.