Eseuri Psihologia Religiei

Ganduri despre om si Dumnezeu

Casa lui Pilat si Sambata

Ingrata pozitie a spectatorului ma urmareste cu o consecventa pe care mi-o explic doar prin dorinta de a trai confortabil. In urma blestemului edenic omul cauta disperat odihna, repausul, pozitia de martor ocular. Curiozitatea ontologica ne pastreaza aproape de evenimente insa conform piramidei lui Maslow nevoia de securitate primeaza si astfel ne blocheaza participarea activa redandu-ne loja confortabila a privitorului.

Un fenomen cotidian ar fi acela ca deciziile la nivel de masa sociala sunt mult mai usor de luat. Repede ne punem de acord, fara sa mai trecem prin toate cotloanele psihicului actul in sine si, in consecinta, luam decizii.

In casa lui Pilat are loc un eveniment foarte interesant de studiat din punct de vedere psiho-social. Barabba, un talhar, un criminal comun este ales pentru eliberare in defavoarea lui Isus. De ce masele au ales pe Barabba? De ce multimea a votat prost? De ce Pilat a preferat un “adevar” debil? De ce ucenicii nu au protestat? De ce schiopii, orbii, indracitii, leprosii vindecati de Isus nu au incropit o partida de opozitie? De ce eu stau linistit in loja oferita de societatea moderna si privesc prin monoclu ultimul act al existentei?

Actul meu individual, de crestin, care se vrea eclatant prin efectuare sociala pierde din intensitate tocmai prin evitarea votului. Astfel transform dansul lui David in topaiala paparudelor, teofania Torei cu o motiune de cenzura, spaima lui Iona cu un episod Cartoon Network, fenomenul Damascului cu epilepsia probabila a lui Pavel si mai ales Jertfa lui Isus cu o intamplare care trebuia sa aiba loc.

Eludarea Absolutului se percepe inexplicabil de usor prin activitati adiacente dumnezeirii insa care inglobeaza fenomene diferite. Si atunci intreb: Daca acest contact vizual cu Mantuitorul din casa lui Pilat imi genereaza stari contradictorii de ce aleg partea dictata de eul social? De ce nu traiesc o lupta continua, cavalereasca impotriva celor care-L osandesc pe Isus?

Crestinismul actual traieste starile ciudate ale spectatorului din casa guvernatorului roman si al cetateanului trezit buimac in ziua de sambata. Sambata intre rastignire si inviere. Crestinul modern calca cu frica caldaramul, debusolat, dezorientat de evenimentele ce l-au luat cu asalt. Traim o sambata continua. Trebuia sa iau pozitie in curtea lui Pilat? Dar daca maine nu apare Isus? Cum traiesc aceasta sambata?

Muzica fara continut, tropaiala politica, dorul dupa confort, limbajul demonetizat, flecareala fara esenta duc la crestinismul emfatic, de sambata. Nu pun decat pe seama indoielii zbuciumul in care principiile constante ale unui obiect (ca definitie pentru – ESENTA) sunt spoite dracesc cu aspecte care siluiesc fecioria crestinismului.

Intrebarea crestinului care calca nefiresc de firav este cea a lui Cioran: “Cum sa mori cand te numesti Petru sau Pavel?” (Tratat de descompunere). Dar Petru si Pavel asteptau clipa mortii pentru ca atunci Dumnezeu ii chema pe nume! Identitatea lor si identificarea cu Hristos le dadea dreptul NU la confortul unei loje sociale ci sa aranjeze muzica unei simfonii eclesiastice. Adica, “NU mai traiesc eu ci Hristos traieste in mine” implica ruperea randurilor din piata batjocorilor si rastignirea cu El. Atunci nu mai exista sambata. Era pomada primita de talharul convertit. Acest ACUM al lui Hristos nu are corespondenta umana. Niciodata nu vom fi atat de iuti incat sa producem un ACUM dumnezeiesc.

Este usor, dupa doua mii de ani, sa spun ca mi-ar fi fost rusine sa si respir cand Isus era batut, umilit, rastignit pentru mine. Si totusi acum, imi umplu plamanii de aer sa strig, sa hulesc, sa batjocoresc, sa umilesc un amarat de semen. Este paradoxal, dar Isus exista si acolo.

Exista o efervescenta continua a raului. De ce oare cred ca prin tergiversarea momentului, prin eludarea actiunii si prin dragostea fredonata staccato ajung sa fac binele? Un bine prin omitere? Trist.

Arhetipul dragostei agape a murit. E sambata. Ce fac?

Sfintenia este dezamagitoare si se poate adauga la lunga lista de esecuri traite atata timp cat este privita ca o defulare cu carácter de medicament care te ajuta sa plesnesti peste fata cotidianul cu alambicarile sale insuportabile.

Lasitatea refugierii in sanul lui Dumnezeu in urma sensibilitatii pe care o avem in fata problemelor consta in lipsa prezentei noastre langa Hristos in momentul judecatii Sale de catre Sobor. Suferinta lui Isus continua cu orice intinare de care ne facem responsabili. Aici este locul rastignirii. Aici trebuie sa fiu actor si nu spectator.

Ma ingrozeste ideea ca intalnirea mea cu Hristos a avut ca si consecinta postarea mea mai sus decat un intelectual dar mult sub nivelul unui sfant. O pozitie atat de ingrata ca ziua… de sambata.

Filmele, posturile TV, ziarele, internetul, cantecele de Craciun, artistii consacrati, icoanele scoase in strazi, Madonna plimbata pe umerii enoriasilor, crucile cu beculete pe margini, au trivializat Jertfa Suprema a unui Fiu de Dumnezeu. Si sunt partas la asta.

Trei ani si un pic de viata publica, cateva sute de cuvinte ramase pana la noi si o Jertfa de neinteles pentru contemporanii Sai au vestit schimbarea lumii si au vorbit despre noi cei care urmam sa-L credem. Miliardul de crestini existent nu este capabil, in mod paradoxal, sa-L mai explice pe El cu acuratete ci dimpotriva sa-I sluteasca privirea prin ochii nostri. Ochi dornici de spectacol, de confort si trandavie. Capabili sa ne construim un sistem in care omul este Centrul, sa pangarim cu umanism o Jerfta, am ales sa traim sambata.

Isteria durabila a omului nehotarat imi anchilozeaza emotiile. Pacatul nu poate fi zdrobit definitiv pentru ca prin viata mea nu pot spune HRISTOS A INVIAT. Oare n-a murit niciodata? Daca murea nu trebuia sa fiu vineri acolo? Azi, deja e… sambata.

Dan Spaniard

http://www.sincolores.com

P.S. Acest mesaj nu este recitit sau corectat. Treceti cu vederea greselile strecurate fara voia mea.

April 7, 2007 - Posted by | Psihologia Religiei

2 Comments »

  1. Frumos…

    Citind cuvintele tale nu am putut sa nu merg cu gandul la ziua urmatoare si la o alta casa

    Casa lui Dumnezeu si Duminica

    Apartenenta este una din nevoile de baza ale personalitatii umane. In triburile cele mai salbatice sau in civilizatiile cele mai avansate, omul are aceasta nevoie, exprimata sau nu adecvat, de a apartine unui grup , unei clase. Nevoia de apartenenta, de partasie, de comuniune o intalnim de…

    http://aurelmateescu.wordpress.com/2007/04/07/casa-lui-dumnezeu-si-duminica/

    Comment by aurelmateescu | April 8, 2007 | Reply

  2. Frumos scris,

    si unul dintre lucrurile care ne alunga jertfa din inima sunt imaginile si filmele despre jertfa. Eu simbata am vazut “negru inaintea ochilor”, un “patrat negru”

    patratosu

    Comment by patratosu | April 13, 2007 | Reply


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: