Eseuri Psihologia Religiei

Ganduri despre om si Dumnezeu

Despre ortodoxia lui Petre Tutea

“Protestantismul este o religie coborîtă la rangul de morală pentru grădinita de copii.” Petre Tutea

Cele mai frumoase stele sunt cele pe care nu le vedem. Cele mai fierbinti lacrimi sunt acelea pe care le varsam singuri. Si cele mai mari victorii ale omenirii sunt necunoscute pentru ca s-au purtat cu propriile suflete.

Oamenii de carte, filosofii rasariteni ortodoxi au cautat mereu un Dumnezeu care nu se poate atinge, un Creator al carui contur este vizibil doar prin negatie. Ritul, icoanele, obiceiurile au constituit un ajutor pentru ganditorul ortodox in a-si picta un profil al dumnezeirii astfel incat sa nu-L poata profana dar in acelasi timp intangibil.

Teologia rasariteana a fost intotdeauna mai adanca decat cea catolica. Universalitatea, ecumenismul dus la absurd al vesticilor pierde in fata meditatiei, introspectiei mistice a rasaritenilor.

Protestantii am invatat ca Isus este prietenul nostru. Si aceasta amicitie care s-a vrut un element contra atator obstacole construite arbitrar de Biserica seculara a ajuns sa ne desacralizeze imaginea lui Isus. Pe un prieten il poti si minti din cand in cand caci te iarta, il poti trage de camasa, poti tipa la el. Ortodocsii nu gandesc la fel. Chiar daca, in majoritate, nu duc o viata coerenta cu Hristos, au aceasta intelegere mistica a Mantuitorului.

Or, miscarea protestanta careia i se poate atribui validarea principiului autoritatii individuale si directe in materie de fe (credinta) este aspru criticata de ortodocsi tocmai pentru evitarea ramanerii in mister. Oamenilor le place sa creada in taine, sa considere actele ecumenice un mister si sa adopte perplexitatea in fata lui Dumnezeu. Toate acestea sunt superbe pentru o gandire de filosof crestin si pur si simplu irelevante pentru o relatie cu Divinul. Pentru ca viata de crestin nu poate consta doar intr-o contemplatie continua ci trebuie reprezentata prin acte sociale reprezentative.

Mirosul de tamaie, peretii colorati, vitraliile care lasa lumina cerului sa intre in Biserica timid, icoanele unor sfinti care s-au lasat torturati pentru Isus, muzica bizantina cu acorduri ridicate la rang de taina cladesc cucernicului ortodox o stare care il apropie de Dumnezeu atunci. Starile psihologice care il strabat ii dau verdictul unei apropieri de Creator.

Or, protestantii au ales calea simpla (prea simpla pentru Biserica rasariteana) de a ajunge la Isus. Relatia personala, preotia universala ne-a dat dreptul de a ne cuibari in bratele lui Dumnezeu fara sa cerem ajutor exterior. “Dragutul Tata” de care vorbea Parintele Staniloaie l-am simtit empiric, lucru de neconceput pentru ortodoxi. Ancoranti organic in relatia directa cu Isus protestantii nu inteleg ideea de taina, atat de utilizata in limbajul ortodox. Din aceasta intelegere pot deriva insa si unele neajunsuri. Intoleranta unei ambiguitati in raspunsuri (despre care am mai vorbit) da o nota oarecum simplista intelegerii divinitatii. Un filosof de talia lui Tutea nu poate trece cu vederea un astfel de aspect.

Vladimir Lossky, unul dintre marii teologi rasariteni, accentueaza intelegerea apofatica a lui Dumnezeu (Teologia Mistica a Bisericii de Rasarit). Prin negare, fara sa ii conferim atribute care reprezinta, de fapt, o inventie pur umana. Farmecul lui Dumnezeu este, deci, de neexplicat, fara atribute si fara sa ne ofere vreo minima posibilitate de descriere. Trist este, insa, ca majoritatea ortodoscilor au ramas aici. Caci intalnirea cu Dumnezeu nu se poate face aleatoriu, ori doar cand intram intr-o Biserica, Manastire. Nu doar fiorul si incremenirea momentului ne salveaza sau ne confera dreptul de intai nascut in Imparatia Sa. Daca protestantismul este acuzat de frivolitate pentru desacralizarea obiectelor de cult la fel de bine se poate spune despre ortodocsi ca sunt aproape incapabili de a reprezenta fizic intelegerea dumnezeirii.

Tocmai acea kenosis (golire, desertare) a lui Isus (Filipeni 2: 6-8) in care Acesta ia chip de rob este trecuta cu vederea in lumea ortodoxa. Pentru ca acest argument divin prin care Dumnezeu se face Om ar trebui sa modifice discursul individului catre un Creator care a trait ca noi. Nu doar Moise se intalneste cu Dumnezeu in cortul sau. O pot face toti. Aspectele interpersonale Dumnezeu-Om sunt blocate printr-un apofatism exagerat care lasa credinciosul in mijlocul unor mistere.

Din nefericire, Petre Tutea nu a inteles ca “morala de gradinita” atribuita protestantilor nu este un set de legi care obliga credinciosul sa NU bea alcool, sa NU fure, sa NU minta, sa NU comita adulter etc. Maniera hristrocentrica de intelegere a vietii iti confera libertatea de FACE lucruri, nu de a fi obligat sa le refuzi. Agape nu poate fi coercitiva.

In “Fenomenologia spiritului” Hegel scria : Absolutul nu trebuie conceput, ci simţit şi intuit, nu conceptul său, ci sentimentul său şi intuiţia sa trebuie să aibă cuvântul şi să fie exprimate” . Dumnezeu deci, trebuie simtit, intuit, trait, exprimat. Altfel topaim fara noima in viata sociala, cu falsa idee de cunoastere a lui Dumnezeu. Un Creator doar la nivel ideatic confera o traire fara vlaga.

Ca si concluzie. Oamenii, in general, lasand la o parte finalitatea unui crez (in cazul crestinului – viata vesnica cu Dumnezeu) ataca detalii ale gruparilor adverse, detalii care au rang de dogma in cazul lor. Paradoxul sta in faptul ca fiecare grupare lupta, asa cum am specificat mai sus, dupa acelasi fruct si alergarea catre viata vesnica nu are carácter de concurs. Este loc pentru toti.

Tainele vor fi descoperite de catre credinciosi cand se vor intalni cu Dumnezeu in cer. Acest efort continuu al omului de a cunoaste, de a incerca perfectiunea alaturi de Hristos pe pamant reprezinta de fapt TAINA centrala a societatii post-Inviere. Nebunia Crucii, de care vorbea Pavel, este misterul in care crestinii aleg refuzul placerilor efemere pentru o viata doar… promisa.

Dan Spaniard

April 6, 2007 - Posted by | Psihologia Religiei

2 Comments »

  1. Cu toata adancimea ortodoxiei si cu toata apropierea cu care este perceput Hristos in protestantism, manifestarea lui Dumnezeu in vietile noastre se face pentru fiecare in parte, intr-un mod intim si personal iar templul lui Dumnezeu este in inima, si indiferent prin ce dogma ai ajunge sa-L cunosti pe Dumnezeu, prin ce “ochelari” sa-l privesti, totul se rezuma la iubire. Si oricum este o relatie, nu un monolog al omului cu dogmele sale. Iar Dumnezeu lucreaza si iti schimba inima daca tu vrei asta. Parca Sf Augustin spunea ca iubirea transforma pe cel ce iubeste in chipul celui iubit.

    Comment by simona | July 17, 2007 | Reply

  2. Excelenta comparatia felului diferit in care credinciosii privesc modul in care-L putem descoperi pe D-zeu. Frumos spus: vesnicia nu are loc de concurs. Este loc pt toti. Parca ati lasat ceva totusi afara: nebunia “propovaduirii” crucii… poate din lipsa de timp. SI poate tocmai in aceasta propovaduire uitam ca sunt si “sltii care o fac”. Si vorba lui Tutea: la urma urmei I. Hristos nu S-a nascut la Falticeni. Asta inseamna ca trebuie “dus” (marea trimitere din Matei 28) si altora… uneori acestia sunt vecinii sau colegii nostri de birou.. care traiesc indiferenti fata de D-zeu (chiar daca apartin de o confesiune oarecare). Sfintul apostol Pavel spunea un lucru interesant: “vestim Evanghelia ca sa avem parte de Evanghelie”… Multumim pt textul acesta frumos. Doru Radu, Detroit

    Comment by Doru Radu | July 17, 2007 | Reply


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: