Eseuri Psihologia Religiei

Ganduri despre om si Dumnezeu

De ce iubim pastorii?¿

Sunt foarte trist. In ultimele sase luni am incercat sa-L prind iarasi pe Dumnezeu de mana, sa-L las sa-mi susoteasca la ureche, sa-L trag neascultator intr-o parte dar… sa-i simt palma. Am cautat in agenda veche, am dat telefoane la frati, am cautat fosti prieteni, am intrat pe grupuri de discutii, am inceput sa citesc Biblia temeinic doar ca sa-L gasesc. Am mers mai departe. Am avut intalniri cu fratii din diaspora, ne-am rugat, am mancat impreuna.
In toata aceasta balbaiala, in neoranduiala cu care incercam sa capat cat mai mult, sa recuperez anii pierduti am intalnit un subiect omniprezent: PASTORUL.
Am fost surprins sa observ ca majoritatea celor cu care am intrat in contact au ramas cu boala genetica a cancaneriei. Intotdeauna exista ceva ce nu convine, ce trebuie discutat cu visceralitate, care sa dea grimase ciudate fetei, care sa ne demonstreze superioritate in intelegerea unui subiect cu privire la Biserica… Am devenit un Pavel nereusit? Scriu orice cu gandul absurd ca asa imi voi tine spiritul treaz ca si Cioran? De ce aceasta dambla cu iz umanist de a ne plange incontinuu? De ce cochetam cu autoflagelarea de parca solutiile sunt intotdeauna la celalalt? De cand un singur pastor poate decide sensul vietii a catorva sute sau mii de enoriasi?
Accentuez in cele urmatoare intelegerea mea cu privire la relatia Pastor-Biserica care consta in teza ca Pastorul poate fi cel mult nepotrivit pentru a conduce o Biserica insa nu ii poate schimba destinul, crezul, nu ii poate trunchia intelegerea Adevarului, nu poate distruge vorba ta comuna cu Creatorul. Un lider ne poate nemultumi insa nici pe departe rupe de Dumnezeu. Ceva important, din nefericire, se poate intampla. El insusi poate pierde ceea ce predica. Insa aceasta este o chestiune pur individuala care nu afecteaza matematic Biserica. Continue reading

March 11, 2007 Posted by | Psihologia Religiei | 3 Comments