Articolul tău este foarte sincer şi oferă o alternativă la toate polologhiile vărsate pe bloguri. Felicitări.

http://www.roseinthedesert.wordpress.com un nou blog crestin

Nu am un comentariu personal pentru postul tau. As vrea insa sa-ti spun ca admir franchetea cu care l-ai scris, dincolo de importanta pe care omul o da parerii celorlalti. Pe Dumnezeu il gasim atunci cand suntem singuri, si NUMAI atunci. Asa a fost cu Iacov – cum bine ai amintit. In cartea CAND CERUL TACE a lui Ronnald Dunn exista un capitol intreg alocat acestui “scenariu”. Daca doresti sa-l citesti, selectiuni gasesti la mine pe blog (si nu o spun pentru “reclama”). Iti doresc sa IL gasesti pe Dumnezeu in importanta Valorii Lui, detasata net de orice altceva pe pamantul acesta.

Practica mea religioasa este, ca la majoritatea romanilor intre 0 si 60 de ani, anuala…la Paste si la Craciun. Mai mult lecturile mele personale, netul si pasiunea mea de a cunoaste despre marii invatati ai lumii, despre lumea veche a Egiptului, Greciei si mai nou a Daciei, m-au facut sa gandesc in alti termeni, inclusiv viata si faptele Mantuitorului.
Lumea mea este foarte frumoasa si buna. Si cred ca am ajuns la o “Intelegere” cu El! El imi spune ce este corect sau bine. Si eu fac. Sau gandesc. Intotdeauna bine. Niciodata rau sau negru. Imediat cum un gand rau imi pare in minte, se iveste si un deget amenintator: “iar incepi?” si imi trece…sigur, era o gluma.

Uite textul de care spuneam la inceput:

“Recunosc ca am uitat putin de bucuriile si sperantele pe care aceasta Inviere a Domnului trebuie sa o aduca in sufletele noastre – ondiferent de data pe care o alegem sa sarbatorim faptul ca Fiul Domnului, rastignit pe cruce, a inviat si s-a ridicat le cer…
Poti sa renasti numai daca mori…parca asa suna una dintre temele date de El, spre gandire, celor care il urmau…ce au inteles ei, ce au dus ei mai departe…cum au ajuns ei sa se certe intre ei care este mai mare si mai adevarat apropiat si iubit de Domnul…este deja alta poveste!

Poti sa renasti, poti sa fii mantuit numai daca mori, daca te lepezi de vechea si greau haina a necunoasterii, a minciunii, a fricii si cu incredere si speranta, sa te lasi cuprins de Lumina – lumina cunoasterii, a adevarului, a Vietii Adevarate….Domnul ii iubeste pe toti la fel, indiferent de greselile lor, dar trebuie ca ei insisi sa si le inteleaga ca greseli, sa le regrete. Trebuie sa crezi cu adevarat in El, sa vrei sa duci spre El, sa Il cauti mereu, cu fapta si cu gandul…Din pacate, oamenii insisi nu se prea iubesc intre ei si isi cauta, mereu, pricini unii altora, isi cauta mereu motive ca ei, si nu ceilalti, sa fie cei dintai. Chiar si langa Dumnezeu.

Nu il iubesc pe Papa. Domnul meu ma va ierta, cu siguranta! (nici nu il urasc, mi-e putin indiferent, sa zic asa).
Il respect si respect si dragostea cu care enoriasii sai, cei care il recunosc de sef al bisericii lor, il inconjoara. Le respect ordinea si disciplina din biserici, dar nu pot uita cati oameni au trebuit sa moara de-a lungul si de-a latul istoriei, pentru ca Papa, ca institutie, sa fie recunoscut de sef suprem. Cate ite politice au tras inaintasii lui, cate ruguri au macinat trupurile unor…. oameni, la urma urmei. Si numai pentru vina de a fi crezut intr-un alt Dumnezeu. De fapt acelasi Dumnezeu dar pe care ei il numeau altfel.

Le doresc tuturor, oricare le-ar fi optiunile, sa aleaga si sa fie de partea Luminii si a Binelui. Sa gandeasca singuri, sa pastreze calea drepta, chiar daca de multe ori nu este si cea mai usoara, pentru ca, la finalul ei, ii va astepta intr-adevar Linistea si Impacarea si Dragostea.

Si o intrebare:
Oare nu dam mai multa importanta vietii si faptelor lui Iisus decat cuvintelor si povetelor Lui? II urmam noi si indemnurile, modelul pe care a vrut sa ni-l lase de viata si comportament sau numai faptele, fata de care si acum, la 2000 de ani distanta, ne exersam uimirea anuala si prefacuta, la fiecare sarbatoare de Craciun si Paste…???

Paste fericit tuturor celor care astazi Il sarbatoresc pe Mantuitorul si reintoarcerea Sa langa Tatal Ceresc si Sfantul Duh!”

pentru orice indrumare, sustinere sau explicatii- multumesc in avans!

Nu ma intereseaza sa scriu artistic sau genial , sa stor lacrimi sau sa sensibilizez . Nu ma intereseaza sentimentalismele . Ma intereseaza doar Adevarul , Calea si Viata . De restul se ocupa Dumnezeu . Daca nu esti dusman al Lui Dumnezeu , Dumnezeu sa te binecuvinteze chiar daca esti dusman al meu ( sta scris si in Biblie ) .

Prin anul 2000 (nu-mi amintesc acum exact, dar se poate căuta) ziarele au relatat că au fost reactivaţi aproximativ 80% din foştii colaboratori ai securităţii. Nu ştim câţi pastori sau simpli membri au colaborat dar logic 80% din câţi au colaborat atunci mai colaborează şi acum. Aşa îmi explic ”cerbicia” cu care cei care au dat cu subsemnatul la securitate au refuzat să mărturisească până acum. Să zicem că nu 80% ci doar 50% şi tot sunt mulţi ”creştini” prinşi în mrejele celui rău, care continuă să vândă pe copiii Domnului.

Ba mai mult tind sa cred ca asemenea oameni ( ca Ilici si Nastase . Mentiune : Bisericile Crestine adevarate boteaza oamenii la maturitate si foarte in cunostinta de cauza ) nu ar fi botezati niciodata intr-o Biserica Crestina care este calauzita de Fiul Lui Dumnezeu . Deci nu ar avea cum sa fie EXCOMUNICATI .

O zi buna sa ai

Dan

Ati scris “O Biserica CRESTINA sanatoasa excomunica astfel de oameni fara prea multe povesti si filosofi .”

Eu nu vreau sa fac parte din Biserica pe care d-voastra o descrieti.

Dan

Sa nu intelegi Dane ca sunt suparat pe tine, sunt de acord cu “eseurile” tale. Doar ca acum am rabufnit si eu.

4 His Glory

Multumesc intai pentru ca ai avut bunavointa de ramane o vreme si aici, la mine acasa. Fervorile mele interioare se vor afara din cand in cand si astfel le pun “pe hartie”. Te rog sa nu iei seama la multele greseli de ortografie care apar pentru ca niciodata nu imi recitesc textele.

Mi-ai ramas insa datoare cu o informatie. Nu stiu care este pagina ta, blogul tau. Mi-ar placea sa il vizitez.

Dan

pt a ma referi la relatia noastra, a oamenilor, cu Dumnezeu, parerea mea (!) este ca ne complicam singuri, cand ar fi atat de simplu si firesc sa ne respectam unul pe altul, ca Oameni.
nu sa ne iubim, pentru ca iubirea consuma, arde, cere mai mult si nu poti, cu atat de multa durere in jur si neputinta sa ii iubesti pe toti cei pe care ii vezi, ii cunoasti, ii intalnesti. ar trebui sa fii intr-adevar Dumnezeu. dar ca un minim efort in incercarea noastra zilnica de a ne apropia de El, am putea incerca sa NU FACEM RAU. incepand cu a-i respecta pe cei din jur. prin incercarea de a-i intelege. si de a nu-i rani mai mult.
e atat de greu sa aduci un zambet! si e atat de usor sa rupi o floare!
si mai ales, sa nu asteptam recompense, multumiri sau atentii, ca am facut un bine. BINELE ar trebui sa fie normalul – linia zero de la care sa pornim sa construim, in sus, spre Dumnezeu…scara pe care sa urcam, noi, cate un pas, copiii nostri, alt pas…asta numai daca stabilim ca asta vrem sa facem.
pentru ca s-ar putea sa descoperim, mirati, daca suntem intr-adevar cinstiti cu noi insine, ca, poate, nici nu vrem sa urcam spre lumina Sa, din lene, oboseala, plictis…

cred ca s-a facut tarziu! multumesc pt textele pe care le mai am, inca de citi, aici.

anca

În ceea ce priveşte aserţiunea “Nimeni şi nimic nu ne poate influenţa negativ relaţia personală pe care o avem cu divinitatea”, exemplele clasice care se dau în astfel de situaţii sînt David, Solomon, Ezechia, Petru şi alţii.

În viaţă apar factori perturbatori ai credinţei noastre (de fapt este vorba de o luptă spirituală, pe care, din nefericire, nu o luăm în considerare decît mai mult ca subiect de studiu biblic), creştinii ajung să păcătuiască, unii se căiesc, alţii sînt copleşiţi de situaţia în care ajung şi nu se mai întorc acolo unde au găsit ÎNTOTDEAUNA har.

Ca să nu mai vorbim de faptul că aşa a hotărît Dumnezeu ca faptele unora să aibă consecinţe ample pentru un număr mare de oameni. În ceea ce priveşte poporul Israel, un păcat al împăratului echivala uneori cu pedeapsă pentru popor ŞI pentru generaţiile următoare.

Desigur, în ceea ce priveşte exemplele menţionate, nu le aplicăm formula din limbajul de lemn neo-protestant “relaţia personală cu divinitatea”. Aceasta e formula cu care ne chinuim noi pe noi înşine, deşi ştim bine că pînă şi cu soţia pe care o vedem şi o avem nu realizăm o deplină “relaţie personală”, darămite cu Dumnezeu pe care nu-l vedem şi care face ce vrea.

O sugestie pentru oricine aminteşte nume în public, pe care ştii bine că am făcut-o acum 1 an şi jumătate şi pe lista de discuţii Masa Rotundă: cea mai normală formulă de menţiune este cea care cuprinde prenumele şi numele (nu există doar un Dugulescu sau un Gheorghiţă – din experienţă ştiu ce neglijenţi sînt oamenii cînd citesc şi reţin de multe ori cam ce vreau ei – cum nu există doar un Alin, cum se obişnuieşte mai ales în ultima vreme să se facă referire la mine), în afară, desigur, de formule care ţin de stilistica discursului, precum Spaniardul, Pătrăţosu, Roundu sau chiar formule ironice.

In primul rand, trebuie sa imi cer iertare atat tie cat si celorlati care mai trec pe aici pentru greselile de ortografie care se intalnesc. Te rog sa ma crezi ca nu as mai putea posta nimic daca mi-as reciti articolele. Mi s-ar parea proaste. Si poate chiar sunt dar atunci cand scriu, avand in vedere ca nu ma opresc mi se par interesante ideile. E ca un vant de primavara care iti aduce atat racoare dar si mireasma. A doua adiere nu e la fel niciodata. Oricum ar fi, nu am scuze. Va cer doar iertare.

Cu privire la “Nimeni şi nimic nu ne poate influenţa negativ relaţia personală pe care o avem cu divinitatea”. Da, totul are legatura cu nivelul de prietenie pe care il ai cu Dumnezeu. Cat de bine esti ancorat in El. Tu vei cadea in pacat daca unul te injura caci vei fi tinde (poate) sa faci la fel. Dar altul ar trece cu un zambeste peste asta. Nu poti spune ca te-a influentat negativ cel care te-a injurat. Din punct de vedere teologic ar fi incorect. Nu putem afirma ca ni se clatina credinta pentru ca Dugulescu, sau Gheorghita au dat rapoarte despre noi. Si daca, totusi, se intampla asta (ne clatinam) atunci NU am avut niciodata intelegerea potrivita despre ceea ce inseamna crestinism.

Cu privire la unele citate luate in graba de pe alte bloguri. Nu este RELEVANT de ce au fost provocate. (a se citi paragraful de mai sus). Oare nu asa fac si paganii? Raspundem cu rau.. la rau? Tocmai aici sta farmecul crestinismului. Sa mergem doua mile cand suntem obligati sa parcurgem decat una. Deci nu exista scuze.

Da. Eu sunt convins ca nu mai exista pastori care colaboreaza cu SRI.ul actual. E doar o parere personala.

Cu dragoste

Dan

Ca întotdeauna îţi sorb sinceritatea (sinucigaşă, cum zicea un amic comun) din frazele aşternute dintr-o suflare, dar regret mai totdeauna că nu-ţi corectezi textele.

În primul rînd, aserţiunea “Nimeni şi nimic nu ne poate influenţa negativ relaţia personală pe care o avem cu divinitatea” nu este convingătoare. Orice aş zice ar deschide o discuţie lungă de antropologie şi teologie.

În al doilea rînd, faptul că foloseşti citatele unor comentatori de pe bloguri nu convinge de la sine, e evident că ele sînt selectate (cu siguranţă ţi se va spune că trebuie să vezi şi cum au fost provocate – cred că şi eu aş zice cam la fel). Ar trebui puse într-o anumită logică a argumentului, nu doar… invocate ca să ajungi repede la subiectul cu un titlu incitant: Bovarismul la neoprotestanţi.

În al treilea rînd, afirmaţia “De 20 de ani probabil că nici un pastor nu mai colaborează cu Securitatea.” e neconvingătoare. Chiar dacă Daniel Mitrofan nu ar fi afirmat zilele acestea: “Securitatea a pus din nou în fruntea cultelor oameni tributari securităţii.” Iarăşi, ar fi o discuţie despre firea umană, şi apoi despre contextual istoric.

În ultimul rînd, corectarea textelor te-ar scuti de greşeala, atît de des întîlnită pe bloguri, de a scăpa o virgulă între subiect şi predicat.

Sînt încîntat să găsesc formule inspirate precum “Ideile sînt sufocate de sentiment” (uneori mă gîndesc totuşi că bine ar fi să-mi mai sufoce ceva idei sentimentul…)

Desigur, nu sînt de acord că “că nu există dragoste nici de o parte nici de cealaltă”. Ai vrut să spui probabil că nu este exprimată dragostea nici dinspre o parte nici dinspre cealaltă (clişeu des întîlnit în evaluarea rapidă a unor astfel de situaţii). Asta e cu totul altceva! Sau, vrînd să accentuezi ce IMPRESIE dăm prin certurile noastre, nu ai ajuns la EXPRESIA care să aşeze contextul care să ne aducă aminte de dragostea din noi. E acolo, cu siguranţă, că Dumnezeul pe care-L invoci a pus-o acolo, neastîmpărata de ea…

Şi greşelile cele mai frecvente sunt să luăm de nesincere pocăinţele unora mai degrabă decât a le lua de sincere. Mă gândesc că cea mai dăunătoare sau mai dureroasă variantă e prima; dacă era sincer şi nu l-am crezut?

Sigur că intervin în ‘convingerea’ noastră de veridicitatea mărturiilor şi faptele pe care le vedem la ei sau despre care auzim (din nou riscant, pentru că sunt deja gata interpretate). Însă stau să mă gândesc – ca tine – dacă noi suntem cei care trebuie să hotărâm adevărul dinăuntrul lor (dat fiind revelarea adevărului pe care o fac cei în cauză şi e bine că se face, la urma urmei).

Şi discuţia cred că se poate extinde asupra oricăror domenii.

cred ca exista multe alte subiecte mai interesante, actuale si ardente.
*e drept ca abordez desconspirarea de pe pozitia neutra, a unuia neafectat de scaparile/derapajele unora.

Fara nici o legatura cu frumoasa intelegere apofatica a Dumnezeirii, eu vad in aceasta deconspirare care se produce intr-un mod haotic atat in spatiul laic dar si in Biserica, o cale negativa de a ajunge la Dumnezeu.

Calea este Una singura.

Iar Calea catre Dumnezeu nu suporta valori negative.

Cu toate ca doresc ca cei care au colaborat cu securitatea sa clarifice informational aceasta “relatie”, sunt constient ca, daca nu o vor face, orice demers exterior e inutil.

De ce cred acest lucru? Pentru ca nu avem capacitatea de a o face (am demonstrat-o pe bloguri). Ca si crestini, ca oameni. Probabil nici nu se doreste. E posibil sa se considere intelepciune tacerea. Asa cum ai spus, nu cunoastem cauzele/motivatiile. Nu sunt insa de acord ca nu pot fi aflate. Pana la urma, conform Scripturii, toate motivatiile sunt scoase la lumina.

In ce priveste clasificarea pacatelor, da e interesanta abordarea. Dar si inutila.

Unii dintre noi dorim cu ardoare ca ceilalti sa primeasca disciplinarea, tocmai pentru ca si noi o meritam. In acest fel, consimt ca nu sunt de acord cu pacatul, doresc dsciplinarea lui (si datorita acestui fapt ma simt eliberat de vina), dar ma sustrag de la propria-mi disciplinare (pentru ca e dureroasa), asistand la disciplinarea celuilalt.

Tot legat de limbaj, imi permit sa va sfatuiesc sa scrieti CUM simtiti. La fel fac si eu. Nu cred ca m-ati ofensat in vreun fel ci doar va atentionam ca sunt un pic riscante asertiunile in care atribuiti cu nonsalanta eticheta de “absurd”, “aberant” etc. Una este culoarea pe care doriti sa o dati unui text astfel incat sa nu fie plictisitor si greoi la lecturat si alta este sa faceti referiri intr-o maniera ca cea relatata mai sus in legatura cu logica celuilalt.
Cu riscul de a fi redundant va spun ca am facut referiri cu privire la limbaj doar din dorinta de a fi totusi pe o linie comuna de comunicare si pentru ca randurile d-voastra le-am considerat importante.

Cu stima

Dan

Deci indiferent cat de mult sau putin cresc intr-o experienta asta nu justifica executantul in sensul de nevinovatie. Cred ca simplu si la obiect Domnul Isus spune: este cu neputinta sa nu vina prilejul de pacatuire, dar vai de acela prin care vine. Cred ca este clar “vai de acela”.

Nu cred ca ideea de pedeapsa poate incarca semantic ideea de disciplina. Pedeapsa cel putin in modul exprimat aici pare lipsit de intentia de corectare a faptuitorului, pe cand disciplinarea, inseamna o chemare la ordine si pt faptuitor, dar si pentru potentialii faptuitori.
Excluderea devine forma de dragoste pentru cei ce aleg sa ramana inauntru in raport cu cel ce alege de buna voie sa ramana afara.

Sper sa fi lamurit aspectul, turnatorii nostri, binefacatorii nostri, precum si diferenta intre vointa ca act determinant al unei actiuni si ingaduinta, ca act permisiv, sau de coparticipare prin alegerea limitarii vointei determinante.Este ca si in alegerea lui Hristos sa fie rastignit, ar fi putut orcand sa o faca dar a ales contrariul.

Legat de limbaj, m-as bucura sa nu fie considerat ofensator, dar in acelasi timp acceptat, ca mod diferentiat de impachetare. Nu de alta dar riscul limbajului stereotip si prea elegant, uneori oboseste, cel putin pe mine ma plictiseste. Cred ca in limita decentei sunt cuvinte care surprind mai bine anumite idei sau stari chiar daca par mai pestrite.

Sper ca deranjul meu sa fie trecut cu vederea.

Sa nu devenim excesiv de manierati in limbaj, riscam sa pierdem partea de culoare, care uneori mai rupe putin monotonia discursului.

Dumnezeu ne vrea buni dar si drepti. Tot ceea ce separa acestea doua se numeste crima cu premeditare.

Iti spun si tie ca si lui Daniel Branzai. Ce as putea sa mai scriu dupa: “Ca sa inteleg, sa invat, sa indrept, am nevoie de adevar intreg si de dragoste. Ca sa pedepsesc, imi sunt suficiente franturi de adevar…” ?!

Nimic.

O noapte placuta sa ai

Dan

Recunosc ca nici nu ma gandeam ca va faceti timp sa treceti si pe aici. Oricum ma simt rusinat de cate ori vad nume mari comentand ceea ce mazgalesc eu pe acest “internet international”…

Cu privire la comentariul d-voastra nu pot spune nimic. M-a impresionat profund urmatoarea fraza: La urma urmei acel “nimic si nimeni” au fost alesi providential ca filiere prin care sa mi se traga devenirea. Ce sa mai scriu dupa aceste cuvinte?!

Cu dragoste

Dan

Ai scris frumos. Multumesc. E de inteles ceea ce scrii si reflecta o realitate dura a consecintelor acestui pacat : colaborarea cu Securitatea.

E posibil ca ceea ce scriu eu sa para niste dulcegarii de teologie de tzara insa nu imi retrag nici o afirmatie. Asa inteleg eu crestinismul.

Cel mai frumos lucru care se poate intampla in crestinism este acela de a raspunde cu dragoste lucrurilor rele, de oricare natura ar fi ele.

Consider, de asemenea, ca cele mai mari scandaluri, schisme, ale Bisericii s-au produs doar din aceasta cauza: pentru ca oamenii au raspuns cu RAU… RAULUI. Dar asta, cum mai spuneam, o fac si paganii…

Cu dragoste

Dan

Multumesc pentru ca ati trecut pe aici. S-ar putea chiar sa ne cunoastem pentru ca o vreme am fost “ucenic” si eu pe la Uniunea Baptista. Va felicit pentru initiativa de a face un pic de lumina asupra perioadei nefericite prin care a trecut Romania si implicit Biserica. Am sa va comentez.. comentariul cu doar cateva fraze desi este cumva nevrednic din partea mea sa va raspund asa de scurt la o carte asa de celebra precum Pigmei si Uriasi. O sa ma rezum, deci, doar la afirmatia d-voastra din acest blog.

Intr-adevar despre Iuda spune Biblia ca avea drac. Mi-ati putea raspunde ce AVEA Petru cand s-a lepadat de trei ori? Dar cei unsprezece ucenici care au fugit si l-au lasat singur pe Isus in gradina? Nu era tot O VICTORIE a Satanei asupra omului in sine? Imi puteti spune ca lipsa credintei nu implica prezenta unui demon intr-o persoana. Si as fi de acord cu d-voastra.
Dar pe de alta parte nu putem AFIRMA cu certitudine ca pastorii informatori erau indraciti. Am depasi limitele cunoasterii noastre si am calca pe un teren al suspiciunii si probabilitatilor. Atunci nu ar mai fi un studiu de caz serios, cum bine stiti.

Oricum ar fi as vrea sa va avertizez, prieteneste binenteles, ca a d-voastra lucrare poate dezvolta anomalii sociale ale spiritelor crude in ale credintei asa cum s-a intamplat si cu adeptii lui Luther care au dat foc atator Biserici Catolice in acei ani zbucimati ai Reformei.

Cu stima

Dan Spaniard

Trebuie sa fac cateva precizari inainte de a continua acest dialog placut, de altfel, cu dumneavoastra.
In primul rand trebuie sa va spun, cu dragoste, ca ma lasati in impas de vorbe cand va incepeti frazele din comentarii cu “absurd”, “aberant“, “abureala” etc.
Nu sunt un “siropos” in exprimare ci doar las gandurile “pe hartie” cu posibilitatile pe care mi le-a lasat Dumnezeu. Drept urmare, v-as ruga frumos sa va dati cu palma “a dezmierdare” peste terminologie astfel incat sa ne putem intelege respectuos chit ca nu avem aceleasi pareri despre anumite subiecte. (am facut aceste precizari pentru ca imi pareti un individ cu clasa, rasat, asupra randurilor caruia imi face placere sa ma aplec cu seriozitate).

Revenind la cele scrise in comentariu. Consider ca sunteti in pragul comiterii unei erori cand faceti o diferentiere intre VOINTA lui Dumnezeu si INGADUINTA Sa. Este clar ca aceasta intelegere katafatika a protestantilor ofera atribute lui Dumnezeu asemanatoare omului pentru ca relatia dintre om si Divin sa para mai personala insa si la om VOINTA si INGADUINTA, din punct de vedere psihologic, reprezinta acelasi PROCES VOLITIV. Tot din propria vointa … ingaduim sa fim calcati pe picior la rand la bilete fara sa ripostam. Exemplele pot fi multiple.

De asemenea ati afirmat : “Teoria ta in ce priveste predestinarea duce la absurd atunci cand vine vorba de pacat, fie a lui Iuda fie a altcuiva, pt ca predestinarea in cazul pacatului, elimina moral responsabilitatea si nimeni nu poate fi condamnat fara a fi facut responsabil.”. Ati dedus gresit, sunteti complet in afara intelegerii mele cu privire la predistinare. V-am avertizat dintr-un inceput sa nu continuam acest subiect pentru ca nu am ajunge la un rezultat. Nu am vederi deci nici augustiniene, calviniste etc. Ati inteles gresit.

Legat de POCAINTA SERIOASA. Eu v-am sugerat in raspunsul meu ca nu puteti face afirmatii OBIECTIVE despre pocainta ALTUIA niciodata. Cu siguranta ca fraza anterioara, citita cu atentie va va demonstra ca nu este un sofism.

Trecand la o latura personala a aspectului asupra caruia staruim mi-as permite sa va recomand un lucru. Eu, spre exemplu, nu sunt deloc “macinat” daca un pastor X a colaborat cu Securitatea. El insusi va raspunde in fatza lui Dumnezeu, el trebuie sa vina in fatza Bisericii sa isi marturiseasca pacatul, el, el… si doar el. Eu sunt doar un RECEPTOR SOCIAL al faptelor sale. Dumnezeirea este RECEPTORUL cu “drept de vot” la intrarea acestui X in Paradis. Deci, v-as recomanda, chemarea la judecata a unor oameni pe care ii stiti si despre care ati aflat ca au colaborat cu Securitatea. Este conform Scripturii sa ii chemi la marturisire, la pocainta. Este chiar un semn al sensibilitatii d-voastra fatza de respectiva persoana.

Ceea ce insa se observa, si sunt convins ca si d-voastra ati observat asta, este cu totul altceva. Chiar NE DOARE daca Dugulescu s-a pocait sau nu adevarat? Chiar NE GANDIM la Iosif Ton daca a facut pasii necesari pentru a avea siguranta intrarii in Cer? Sau de fapt vrem o DREPTATE ECLESIASTICA??? Sunt convins ca observati nuantele…

In incheiere va repet. Nu sunt impotriva deconspirarii acestor pacatosi care seamana asa de bine cu mine. Sunt impotriva isteriei generale de a scuipa pe un aproape despre care mi s-a poruncit sa-l iubesc.

Dan

Dar cand spunen Domnul ca este cu neputinta sa nu vina prilejurile de pacatuire, dar vai de acela prin care vin.

Eu nu stiu dar am impresia ca analizam jocul unui jucator care a dat un auto gol nu pacatul unui frate in credinta. Adica unde vedem noi rautate in condamnarea unei fapte de rusine?Unde vedem obraznicie sau pretentii deosebite cand cerem celui ce a gresit sa-si asume vina si responsabilitatile ce decurg din ea?
Despre ce razbunare este vorba?
Mie imi face impresia ca incercam din rasputeri sa redefinim unele pacate, savarsite de unii oameni care par de neatins, uitam de disciplina bisericii sau incercam s-o ocolim.
Dana, cred ca numai Dan poate confirma sau infirma daca nu este ceea ce a vrut sa zica. Eu de pilda am inteles ca din moment ce trebuie sa trecem prin anumite incercari sunt predestinati si cei ce joaca rolul uneltei.Explicatiile nu ar prisosi asadar.

Cred ca ar fi mult mai onest daca am recunoste ca nu suntem consecventi cu ceea ce marturisim, iar disciplina bisericeasca corect aplicata (cu dragoste) este ceva ce ne este strain. Nu putini sunt cei ce ataca disciplinarea manati de ideea ca pocainta este ceva doar personal si nu comunitar, in felul acesta desfiintand disciplinarea bisericii care pana la urma este o pocainta comunitara prin expunerea raului ca pilda negativa si recuperarea celui cazut prin stimularea rusinii si regretului.

Ne place sa legam rana in chip usuratic fara sa ne gandim la infectia generala si nici prin cap pare sa ne treaca ce vrea Dumnezeu de la noi in astfel de cazuri.

Vorbim la nesfarsit despre dragoste si judecata fara sa avem pre clar unde cele doua se separa si unde umbla impreuna.

Eu as incepe cu ocazia asta caticheza extinsa unde as dori sa invat cam cum sta treaba cu disciplina publica, excluderea, invrednicirea pt anumite slujbe duhovnicesti, incep sa cred ca de acolo am ajuns la aceste discutii interminabile.
Dumnezeu sa ne mai aduca amine ceea ce am uitat si sa ne invete ceea ce poate nu am invatat!

Pentru mine e de neinteles disperarea de a gasi argumente biblice care sa ne justifice parerea prea inalta pe care o avem despre noi insine si placerea de a fi judecatori. Ne arogam functii pe care nu ni le-a dat nimeni.

Am tot vazut folosit ca argument episodul cu Domnul Isus folosind biciul in Templu. Ce se uita in folosirea acestui argument e ca noi nu suntem Dumnezeu si…”razbunarea e a Mea, zice Domnul.[...] Dimpotriva, daca…”(v.Rom 12:17-21)
Noua,in schimb, ne spune :”invatati de la Mine, caci Eu sunt bland si smerit cu inima”

Pavel a fost dat exemplu in acelasi caz, dar sunt zeci de versete in epistolele lui Pavel care ne spun ca judecata nu-i a noastra, si in fata raului sa actionam cu bine.

Da, asa-i: Domnul Isus a spus despre Iuda ca este un drac, cu mult inainte Cinei si a evenimentelor din Ghetimani, si totusi,in seara aceea sta cu el la masa si mai apoi ii spune “prietene”.
Asta zic si eu biruinta asupra RAULUI prin bine si carbuni aprinsi…!

Nu am inteles niciodata de ce atunci cand cineva vorbeste despre dragoste, e acuzat de dulcegarii. Imediat se face asocierea cu trandafiri roz si cu fundite. De ce nu se face asociere cu Ghetimani, cu Golgota, cu spini, cruce, cu piroane, cu talhari si dusmani de moarte?
Cel mai usor lucru e sa judeci si sa te razbuni, si nimic nu e mai greu decat sa-l iubesti pe cel ce ti-a facut rau.
Orice societate umana si orice ideologie omeneasca e capabila sa judece si sa pedepseasca, doar crestinul adevarat poate transforma raul in bine, prin dragoste.
Cand nu o poate face pe asta, nu mai are nici o valoare!

Ca sa inteleg, sa invat, sa indrept, am nevoie de adevar intreg si de dragoste. Ca sa pedepsesc, imi sunt suficiente franturi de adevar…

Legat de pocainta serioasa pe care mi-o contesti ca mod de analizare a pocaintei, as spune doar atat. Inlauntrul nostru Dumnezeu ne-a dat un Duh si acest Duh Sfant ne da sau nu convingere asupra unor lucruri si in cazul acestora ne descopera sinceritatea si pocainta. Trecand peste acest aspect care este cel mai important, mai sunt cateva lucruri care ne vorbesc de adevarata pocainta-serioasa. Acestea sunt, marturisirea parerii de rau, cererea de iertare fata de cei care s-a gresit, demisia din functii in care se cer anumite calitati incalcate prin pacatele respective si atitudinea de parere de rau care se simte cam de la cale de o posta.

Abureala, cu executia celor ce au pacatuit este un fals care cauta SA SCUZE FAPTE SI FAPTUITORI, incadrandu-i intr-un grup al pacatului special, care merita un tratament favorit, aberatia sociala contemporana cu discriminarea pozitiva. Este impartirea neinpartita.
Vorbim de un pacat, de consecinte, de faptuitor, modalitati de pocainta si nu vad de ce aducem in discutie sabia, executia etc.
Orice regula a jocului pe care o schimbam in timpul cat acesta este in plina desfasurare, denota fie iresponsbilitate, fie interese ascunse.
Propun in ultima instanta intoarcerea la Scripturi si purtarea in cazul acestui pacat ca si in cazul celorlalte. Fara relativism si prea “dulce” bunatate, altfel se lipesc degetele si nu cred ca aceasta nu este impotriva vointei lui Dumnezeu pt biserica Sa de pe pamant.
Ceea ce incinge spiritele cred ca este tocmai neseriozitatea pe care o afisam prin schimbarea regulilor atunci cand judecam o cauza. Tind sa cred ca este si asta parte din incingerea spectacolului pt unii.
Dan sper sa nu iei cu prea mare finete ceea ce scriu si sa consideri prea putin siropos pt o discutie eleganta, dar ma preocupa si pe mine latura asta a ipocriziei, latura in care in functie de cine ne place sau nu, facem sau desfacem scheme de judecata.
Fiecare om si fapta, pacat sau nu, nu poate fi desprins de complexitate dar asta este valabil si atuni cand Dumnezeu ne numeste pacatosi si nu intram la discutie cu El pe tema intelegerii complexitatii fapturilor noastre. Nici nu accept indiscutabil catalogarea de pacatos pt ca este Dumnezeu si stie ce spune, ci reducem totul la o analiza simpla in care recunoastem ca suntem pacatosi prin ceea ce vedem si judecam, analiza in care este prezent Duhul Sau nu ca sa ne manipuleze ci sa lumineze, ca negrul sa poata fi vazut asa cum este. Judecata simpla de care ne ferim in acest caz, oare de ce?

2. Inclin sa-mi placa launtric ideea ca “nimic si nimeni nu-mi poate influenta negativ relatia mea cu Dumnezeu”. La urma urmei acel “nimic si nimeni” au fost alesi providential ca filiere prin care sa mi se traga devenirea.

3. Nu te plange ca nu reusesti sa scrii ce gandesti. Este semn ca gandesti la un nivel mai inalt decat cel al exprimarii. Cand asa ceva se intampla in relatia cu Dumnezeu este o ilustratie a diferentelor de nivele existentiale. Vorba celebrului teolog: “Nadajduiesc ca am fost destul de confuz”.

Imposibilitatea verbului este cateodata semn ca Dumnezeu este pe aproape.

Multumesc, intai de toate, pentru ca ai alocat timp pentru a-mi comenta cele cateva fraze intr-un mod serios si demn de luat in seama. Dupa umila mea intelegere cred ca ai dreptate in ansamblu insa consider ca textul meu nu este prea explicit din cauza handicapului meu de a nu reprezenta o penitza fina si deaceea m-ai inteles gresit cu privire la unele pasaje.
Nu vreau sa intram in polemica predestinarii pentru ca am ocupa spatiu virtual fara rost si cu siguranta nu am ajunge, poate, la o intelegere comuna. Daca exista plan divin ca cineva sa-L vanda pe Mesia atunci exista plan divin si in caderea unor frati care au colaborat cu Securitatea. Deci, ca sa raspund punctual primei fraze pe care ai lasat-o aici, nu am ce sa compar pentru ca planul divin e unul si n-am cum sa-l compar cu el insusi. Ar fi o eroare matematica.

Am incercat in randurile de mai sus sa exprim PROPRIA parere despre influenta pe care o poate avea asupra mea/ta/lor faptul ca un X pastor a colaborat cu Securitatea. In intelegerea mea asupra crestinismului, consider ca NU ma poate influenta negativ nici un pacat al celui de langa mine. De fapt acesta este firul rosu al “eseului” mai sus citat.
Ma acuzi subtil ca as face partipri cu cei care au colaborat. Dragul meu, pastorul Bisericii unde am copilarit eu a fost cel care a semnat primul “Documentul celor 50″ si care a ajuns pe masa lui Ceausescu. Deci… nu as avea motive de ordin sentimental sa apar colaboratorii pentru ca nu am “beneficiat” de “serviciile” lor niciodata.

Ma deranjeaza aceasta isterie, aceasta cautare prin rastel euforica a sabiei Arhanghelului Mihail de a taia si spanzura oameni a caror viata de fapt nu o cunoastem in intregime.
Oare nu observi un oarecare simplism in afirmatiile care se fac pe net? Oare complexitatea fiintei umane merita un astfel de tratament de “ordonanta de urgenta”?

Or, urmatoarea afirmatie pe care ai lasat-o aici “Deci eu m-as intoarce la Scripturi si parerile personale le-as nuanta intr-o forma care sa nu dea impresia ca pacatul este acelasi ca incarcatura, valoare si implicit consecinte si mod de pocainta, precum nici nu as pune in seama altora pacate care poate nu le-au comis sau de care s-au pocait serios” contrazice tocmai ideea care te-a manat sa-mi lasi un comentariu. De unde stii tu ca s-au pocait serios cei carora le iei apararea? Sa zicem ca imi dai un raspuns bun. Atunci de unde stii ca cei care au colaborat NU s-au pocait serios? Observi nuanta? Oare cine suntem NOI astfel incat sa putem patrunde in sufletul omului si sa facem asertiuni apoteotice?
Acum cateva luni un mare lider al baptistilor din Romania scria o epistola deschisa in care definea pocaita lui Iosif Ton… drept “triumfalista”. Eu chiar nu pot comenta asta. Te las pe tine.

Nimeni nu este fara pacat. Si daca ai inteles faptul ca eu induc cititorului faptul ca fiind pacatos nu poti judeca alt pacatos te inseli. Biserica isi are normele ei si eu sunt nimeni sa le abrog.

Dar eu am detestat si voi milita incontinuu impotriva ipocriziei. Si daca ai avea timp si rabdarea lui Alin Cristea, spre exemplu, ai putea sa gasesti cel putin 100 de comentarii, articole, eseuri care nu numai ca nu au legatura cu crestinismul ci sunt impotriva bunului simt comun.

Am sa repet ceea ce am scris si in post. Nu sunt impotriva unei demascari a unor fapte abominabile. Ci dimpotriva. Ceea ce incerc de fiecare data in scrierile mele este sa arat ca atitudinea actuala generala a crestinismului este una gresita in fatza RAULUI.
Or, tocmai aici sta farmecul acestei filosofii de viata nu? Sa ai intelepciunea de a raspunde frumos, cum se cuvine, cu dragoste in fatza unui RAU. Oricare ar fi el. Ei bine, acest lucru eu NU il observ pe net si tocmai de aceea am lasat cele cateva randuri.

In incheiere iti spun ca nici unul din mesajele mele nu se vrea formal. Sunt un simplu individ (nu sunt baptist si nici nu fac parte din vreo denominatiune religioasa) care isi lasa gandurile si parerile despre anumite evenimente sociale .
Cu dragoste
Dan

In plus uitam ca Domnul dragostei neprefacute, a spus ca ar fi fost mai bine sa nu se fi nascut Iuda. Deci cred ca faptul ca a mancat din blid nu poate fi despartit de parerea lui despre el si fapta Sa.

Este dulceaga rau treaba cand suntem pusi toti la zidul celui ce minte, poate suprapunandu-se chiar temporal minciuna noastra cu a vreunuia din turnatori (obraznic gand). Cred ca este aberant sa judeci un pacat si pe cel ce-l savarseste ca si unul care nu este la randul sau pacatos, dar tot aberant si fara de voia lui Dumnezeu este sa incercam tot felul de manevre subtile de a lasa pacatul si faptuitorul nejudecat dupa cum cere chiar Domnul prin Apostolul Pavel.

ex. In adevar ce am eu sa judec pe cei din afara, nu este DATORIA voastra sa judecati pe cei dinauntru? I Corinteni 5:12

Dan, cred ca exista prea multa dulceata partinitoare de om in cuvintele tale si nu cred ca vorbesti fara sa lasi deoparte voia lui Dumnezeu cu privire la disciplinarea raului in adunarea sfintilor. Pasaje intregi cu fapte asemanatoare lasate de o parte doar pt ca noua ni se pare…

Un lucru care ma socheaza la tine si la altii. De ce trebuie sa ne gandim mereu ca ceea ce facem, facem doar din interes personal, de grup? Cum poti sa te gandesti repede ca cineva il invidiaza pe un altcineva si din pricina aceea vorbeste? Poti restrange judecata cel mult la tine, dar imi pari foarte generos in impartirea pacatelor si asta nu dovedeste seriozitate nici macar in analiza faptei, pentru ca incerci sa distragi atentia printr-o diversiune, agatandu-te de incapacitatea multora de a-si simti pacatele nu numai iertate dar si uitate in urma pocaintei reale si ciomplete.

Noi incercam sa redefinim pacatele si sa gasim noi cai de abordare a acestora, fara sa mai tinem cont de Scriptura si voia lui Dumnezeu ci, partinind omul si lasand pe Dumnezeu deoparte.

Lucrurile sunt simple pt ca orice pacat este deja in categoria corespunzatoare, iar faptuitorul intra si el in categoria celor iertati sau neiertati in functie de ce a facut si modul in care a lasat ceea ce a facut.

Deci eu m-as intoarce la Scripturi si parerile personale le-as nuanta intr-o forma care sa nu dea impresia ca pacatul este acelasi ca incarcatura, valoare si implicit consecinte si mod de pocainta, precum nici nu as pune in seama altora pacate care poate nu le-au comis sau de care s-au pocait serios .M-as feri sa incerc a induce parerea conform careia daca nu esti desavarsit nu ai dreptul la judecata. Nu este un drept este o obligatie si ea a fost pusa in practica de Domnul Isus-Cel desavarsit, DAR si de Apostoli care NU au fost desavarsiti.

Sa nu lasam ceea ce spune Dumnezeu pt ca asa ne pare noua ca gadila mai bine poporul care are pacate pe constinta si care crede ca daca nu judeca nu i se va judeca. Pana la urma la asta se face apel: ai facut pacat? vezi… si atunci vrei sa judeci pe altul? Nu-i asa ca nu poti?

A fi fariseu inseamna in cazul asta a turna pe frati in ascuns si a-i condamna pe fata, restul este judecata care se cere in cazul oricarui pacat si aceasta pt a implini voia lui Dumnezeu ca in mijlocul nostru sa nu existe astfel de fapte, iar faptuitorii sunt fie imbratisati daca s-au pocait, fie dati afara din mijlocul fratilor daca nu s-au pocait.

Da , trebuie vazute toate roadele unui om si numai dupa aceea sa tragem concluziile .

matei 7

21 Nu orişicine-Mi zice: “Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.
22 Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: “Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”
23 Atunci le voi spune curat: “Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.”

de esti scarbit?

12 În adevăr, voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.
13 Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte, nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc.
14 Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.

cel care nu l-a gasit pe dzeu tot il cauta.
cel care nu este multumit inca de ce a gasit mai cauta.
oare pe cine-a gasit, sa fie dzeu de tot mai cauta? n-as prea crede.
dar cel care intr-adevar l-a gasit pe dzeu cauta sa creasca spiritual, in folosul lui si a celorlalti.
nu te mai poticni in “dragostea” dintre “frati”. ei spun ca-l cunosc pe dzeu, cunosc evanghelia lui cristos, si asa si este, doar ca nu implinesc. deci nu mai este nimic de facut pt ei decat sa te rogi.
toti iubesc. chiar si acei “frati”. dar se iubesc numai intre ei si interesat.
concentreaza-te asupra celor care nu-l cunosc inca pe cristos. in fond aceasta si este datoria noastra. nu este mod mai minunat si mai maret de-ati arata dragostea fata de cineva decat spunandu-i despre cristos.
ne cam place noua pocaitilor sa ne inchinem in cercul nostru evanghelic si uitam de cei “de=afara”…

ieri am primit un filmulet care pe mine cel putin m-am pus pe ganduri: http://www.godtube.com/view_video.php?viewkey=1b5bd6e3e034d00b4f73 – o scrisoare din iad

cui ei ce facem? pe ei cine sa-i iubeasca daca noua ne place sa-i iubim doar pe-ai “nostrii”?

multa pace!

Apoi, cred ca remarci foarte bine problema.Pe langa aceasta explicatie pe care tu ai dat-o , individualismul spiritual spiritualizat , as mai adauga-o si pe a doua: egoismul marcant al nostru , al fiecaruia in parte.

Doamne ajuta, Doamne iarta, Doamne alina si Doamne mantuie!

Cu bine si binecuvantari,
Acelasi prieten – Florin Muratorianul

P.S. Asteptam un raspuns sau o confirmare.

Cred ca vei intelege faptul ca nu am sa raspund provocarii din comentariul de mai sus. Daca am sa incerc sa iti explic punctual tot “eseul” cu siguranta ca nu il vei intelege. Singura recomandare pe care o pot face este aceea de a te ruga sa iti recitesti comentariul pe care l-ai lasat aici…
In rest iti doresc sa ai un an nou, fericit si cu Dumnezeu.

Cu dragoste
Dan

Nu am gasit un mail unde sa va contactez asa ca am scris aici.
Sunt de la blogul “Alege Viata!”: http://www.vladpage.blogspot.com
Imi place mult blogul vostru si ma intrebam daca ati vrea sa facem un partenariat, adaugand un link spre blogul meu, precum voi face si eu.
Astept o confirmare prin e-mail.

Sarbatori binecuvantate!

Să ai un sfîrşit de an binecuvîntat şi să fii cu un an mai aproape de cer în 2008….

meiproiect.forumotion.com/index.htm
AICI este locul de dezbatere.

Din aceasta fraza ai putea spune ca nu inteleg eu ce vrei sa spui, sau ca te-ai exprimat gresit…. dar restul?

Doamne ajuta…

de ce nu mă pui tu pe mine la prieteni , la blogroll, de ce mă pui oare la teologi?
schimbă-mă!

ca exemplu scrisorile dintre fratele Daniel si Ton
dar mai bine intrati pe CENTRUL DE ISTORIE SI APOLOGETICA A FRATELUI MITROFAN,
asa veti afla adevarul,
veti fi mult mai documentat cu privire la perioada de colaborare…pana cand a tinut…
fratele care scrie istoria baptistilor ,nu face rabat,e un om a lui DUMNEZEU,care face o lucrare de o dimensiune aparte,
Domnul ii stie pe cei care sunt ai LUi
dea Domnul sa fim toti (inclusiv Ton…..)
exista doar un ADEVAR nu doua si Domnul ne stie pe toti,

oameni buni oameni buni , adevarul este ca sunt multe si nu le stim noi pe toate .Politica e mare in aceste vremuri nu-i asa ??

Pe scurt : Daca cei care-l acuza acum pe Ton erau cu adevarat copiii ai Lui Dumnezeu , Dumnezeu i-ar fi anuntat demult sau macar dupa 1990 ( in cazul in care Ton inca mai colabora si dupa ce s-a pocait si a fost reabilitat ) … le-ar fi zis ca lui petru sau ceva de genul . Vedeti ca Ton va minte si tradeaza … Aceasta gandire simpla mi-arata ca acum sunt doar rafuieli de partide si poate chiar la acea vreme au fost complici ( tainuirea fiind la acea vreeme in avantaj reciproc ) daca nu cumva inca de pe atunci au fost mai rai decat Ton . Si in ziua de azi sunt mai rai ( cred in aceasta ultima varianta ) . … Cei care au fost colaboratori din Inima si din convingere sunt ” agenti total acoperiti ” si mai functioneaza si in ziua de azi , lucrand pt. cei de acuma . Orice fel de colaborare in detrimentul fratilor este la fel de vinovata . Nu doar cu sistemul COMUNIST . Ci si cu orice fel de Putere imperiala sau cu orice forma de Stat . Punct .

Domnul Dumnezeu este diferit de făcătura asta omenească! El POATE schimba un om, și o face! Vechiul Testament este plin de exemple de oameni ce au greșit mereu și mereu ținta: Avraam a mințit, Isaac a mințit, Iacov a furat, înșelat, mințit, Moise a omorât, David a curvit, a mințit repetat, a ucis un nevinovat, etc.etc. Pe toți aceștia Dumnezeu i-a iertat, i-a transformat, i-a folosit spre slava Sa și acum ei sunt eroii credinței noastre! Scriitorul Evreilor vorbește despre aceștia la superlativ!

O, da ce frumos și ușor credem noi că Domnul a putut face asta cu ei și a și făcut-o! Căderile lor erau manifestarea umenității lor, transformarea lor era manifestarea puterii, dragostei și insisteței lui Dumnezeu să lucreze împreună cu omul, prin umanitatea acestuia sau chiar în pofida acesteia! Mai este Dumnezeu același și astăzi? Mai face la fel? Păi, cei mai mulți „creștini” cred că nu! Noi suntem tot umani, cădem și suntem ridicați iarăși; cădem și suntem ridicați iarăși! Dar asta nu o vedem decât în noi, nu o admitem și la alții!

Cineva spunea așa de adevărat și de trist în același timp, că biserica este singura „armată” care-și ucide răniții. Aste este contrar spiritului christic, care ne îndeamnă să avem milă, să ridicăm pe cel căzut, să restaurăm. Dar noi nu o facem nici pentru cel mai neînsemnat, nici pentru cel fruntaș între creștini! Țon este doar un caz din zeci de mii de cazuri asemănătoare. În el se dă mai tare că a fost mai vizibil. Dar alături de mine și de tine, sunt alții ca Țon… care au căzut altfel! Țon a văzut lumina și s-a pocăit. A găsit și niște creștini care să-l înțeleagă, să-l ierte, să-l reprimească. Cine-i va înțelege pe cei de lângă noi, cine-i va ierta, cine-i va reprimi?

Și, mai ales, când vom arunca în „Marea uitării” păcatele altora, așa cum au fost și a noastre aruncate? Sau, altfel spus, când vom lepăda pietrele adunate în mână ca să aruncăm în celălalt ucigându-l pentru păcatele lui, luminați de înțelegerea că și noi avem păcate… chair dacă a noastre sunt altfel, dar păcate fără doar și poate?

Istoria-l va judeca pe Țon. Dumnezeu îl va judeca pe Țon. Eu nu am dreptul să o fac, ci doar să cântăresc ceea ce știu despre el (din cele spuse de el, că a căzut, că s-a pocăit, că și-a cerut iertare, că a admis asta deschis și în fața tuturor) și să iau lucrurile cum zicem noi pe-aici, „at their face value”. Astfel, eu cred că Domnu l-a iertat și l-a restabilit în lucrarea Sa. Asta se vede prin rezultatul unei vieți și amuncii sale.

Pe de altă parte, el nu ar fi trebuit să amintească vârsta sa și că, cumva nu mai are nici ce pierde, nici nu mai caută să câștige ceva (nu a spus asta ad literam dar se subînțelege asta). Sunt o mulțime de lucruri care s-au făcut în mișcarea baptistă din România înainte de 1989 și după 1989 care se datorează lui Țon. Asta nu trebuie uitat, nici minimalizat! Din punctul acesta de vedere, unii care acum i-au aruncat casetele și cărțile, ar fi trebuit să judece lucrurile prin prisma efectului celor spuse și scrise de Țon asupra lor și asupra altor mii de români nu prin prisma noilor „revelații” despre Țon! Spun asta, deoarece din punctul de vedere al lucrării sale, Țon ar putea simți ca Pavel în fața galatenilor care au fost slujiți de Pavel, dar mai târziu l-au renegat în avantajul altor apostoli. Țon este renegat în schimbul unor apostoli imaginari, care în lumea reală, nu prea există! Apostolii perfecți!

Ei, dar m-am cam întins… ar mai fi multe de spus, rămâne altădată!

crestini sunt cei nascuti din nou)ortodocsi,catolici,neoprt.etc) si care fac voia Domnului.
ai gasit alt blog,unde esti acceptat,in sfarsit,
bine,nu e treaba mea
dar cred ca tu trebuie sa faci un lucru SA TE POCAIESTI asa cum Zice IOAN BOTEZATORUL…
E BINE SA STAI SI SA CUMPANESTI MAI MULT LA VIATA TA,DOMNUL SA TE AJUTE,
pentru ca din cele ce scrii se vede clar,ca nu esti inca intr un loc special DE COPIL A LUI DUMNEZEU
DOAMNE AJUTA!
pe acest blog nu mai intru ,as aca nu te osteni,ti am dat apa la moara,scrie,
dar nu pentru mine
inca odata DOAMNE AJUTA!

si ( 2) te ai intrebat daca este o lupta de partide in sanul cultului vostru ? …. si daca nu cumva cei care acum lovesc in Ton sunt de fapt mai rai decat el ?

pt. ca tot vorbesti despre modele si aici bine faci , sunt de acord cu tine . Dar oare este ,in ochii Domnului , mai bune modele cei din spatele lui PAUL Negrut si Marius Cruceru .

invatza sa fi impartial , detasat si atunci o sa ai credibilitate .
priveste lucrurile din Perspectiva lui Dumnezeu incearca sa te pui in pielea miliardelor de oameni ( ca si Hristos , fara apacatuii ) si nu a catorva milioane de BAPTISTI .

Nu sunt cu Ton , poate chiar in mai multe privintze ( nici la invatatura lui = Dogme , dara mite la trairea lui ) dar ce ma deranjeaza este cine incearca sa-i dea lui si la altii lectii . Trebe luati toti la puricat .

Pe scurt : Daca cei care-l acuza acum pe Ton erau cu adevarat copiii ai Lui Dumnezeu , Dumnezeu i-ar fi anuntat demult sau macar dupa 1990 ( in cazul in care Ton inca mai colabora si dupa ce s-a pocait si a fost reabilitat ) … le-ar fi zis ca lui petru sau ceva de genul . Vedeti ca Ton va minte si tradeaza … Aceasta gandire simpla mi-arata ca acum sunt doar rafuieli de partide si poate chiar la acea vreme au fost complici ( tainuirea fiind la acea vreeme in avantaj reciproc ) daca nu cumva inca de pe atunci au fost mai rai decat Ton . Si in ziua de azi sunt mai rai ( cred in aceasta ultima varianta ) . … Cei care au fost colaboratori din Inima si din convingere sunt ” agenti total acoperiti ” si mai functioneaza si in ziua de azi , lucrand pt. cei de acuma . Orice fel de colaborare in detrimentul fratilor este la fel de vinovata . Nu doar cu sistemul COMUNIST . Ci si cu orice fel de Putere imperiala sau cu orice forma de Stat . Punct .

Poate ai avea dreptate daca crestinismul ar fi un fel de viata individualist. Dar crestinii formeaza trupul lui Hristos si anticorpii isi au rolul lor. E drept ca majoritatea vor sa fie anticorpi si ca uneori anticorpii lupta chiar impotriva trupului distrugandu’i organele.
Pentru mine conteaza ca cel care da invataturi sa fie curat fiindca daca nu risca sa contamineze si invatatura.

E bine sa existe exemple care pot sa spuna “calcati pe urmele mele ca si eu calc pe urmele lui Cristos..”

Nu e normal ca daca Iosif Ton cade de pe soclu sa traga cu sine pe cei care i’a invatat.

E obligatoriu ca dragostea sa primeze judecatii.

1. Doctrina de spre CONTRACEPTIE . Ca avortul nu e bun recunosc si pocaitii . Dar cand vine vorba despre contraceptie aud tot felul de scuze , unele chiar smulse fortat din Biblie . Aceasta proba practica – penticostalii – au trecut-o mult mai bine ca Baptistii .

mai am in capul meu ganduri care cred eu sunt cu referire la implicarea ” crestinilor ” in Razboaie ( sangeroase , impotriva carnii ~ ” noi nu suntem chemati sa luptam impotriva carnii ci a puterilor ceresti ” . ~~ despre botez , despre mantuire ( prea speriati oamenii ca daca hop nu sar la noi in apa nu sunt mantuiti si vor intra in iadul vesnic …. stai usurel “fratilor ” , judecata lor se va face dupa cat cuosc ei , dupa criterii direct propotionale cu incompetenta fariseilor de astazi , … caci poporul Domnului ( cu atat mai mult altii cu numele ORTODOCSI sau atei , liber~cugetatori ) piere ( dupa mine , doar fizic , in acesta lume cu problemele acestei lumi ) din lipsa de Adevarata cunostintza si o invatatura Curata .

Daca fariseii si Mai marii Gargaristi nu pot sa castige oile printr-o invatatura curata ei incearca sa repare acest rau cu alt rau si mai mare , speriindu-i cu iadul vestnic . asta este inca o metoda prin care oamenii sunt grabiti in mod fortat , speriati care duce la o groaza de alte probleme ca cele care acum ies la iveala , dar ele asteapta de mult la usa : slaba calitate a ” crestinilor ” , frustrari , pofte neimplinite , inlocuirea faptelor Credintzei ,care ti le da Dumnezeu direct , prin eforturi personale ( impicari peste implicari in programe peste programe uitand aproape total de timpul linistit si relaxat de chibzuintza . Chibzuinta , un cuvant atat de rar intalnit azi , iar fapt practicat pe cale de disparitie .

sunt CENZURAT Doctrinar si pt. ca mustru si asta o so stie tot mai multi oameni . Sa stie toata lumea ce este rau si sa se fereasca .

cu respect si eu , multumesc . acum sunt grabit , dar avem tot timpul ( Domnul stie ) sa mai discutam .

Ma bucur ca ati ajuns si pe blogul asta. Daca sunt in stare macar o data sa va raspund la o intrebare sau la un comentariu inseamna ca cineva va asculta. Si invers. Nici eu si nici d-voastra poate nu ne mai simtim singuri.
Puteti scrie si “la subiec” dar si off-topic. Dumnezeu a vrut sa traim, noi oamenii, in armonie. Noi avem metode ingenioase de a comunica. De ce nu am profita de ele?
Deci simtiti-va liber sa faceti orice tip de comentarii, asocieri, dezbateri. Daca am intelepciunea sa va raspund o voi face, daca nu atunci o sa pun “puncte puncte” ca macar sa stiti ca am citit ce ati scris…

Cu respect

Dan

Viata in sine este un raspuns al unei intrebari divine. Simplul fapt ca ne punem intrebari este un lucru bun. Si mai bun este acela ca NU stim sa raspundem la toate…

Dan

P.S. Faptul ca locuiesc de 9 ani in Spania mi-a adus nickname.ul de… Spaniard.

Multumesc pentru comentariu. Foarte frumos, plin. Nu am adaugiri la ceea ce ati scris. Ma raliez la cele scrise.

Dan

apropo crestinilor , vati folosit astazi ca si Pavel de dreptul cetateanului roman de a vota ? ~ ? ~ ?

aici cred ca-i bine ca oamenii sa aiba spontaneitate , daca vrei Formalisme si Fariseisme , ai amvonul . Conform convingerilor mele sunt Foarte la subiect .

dar eu spre deosebire de voi inca incerc sa va inteleg .
incerc sa te inteleg si pe tine , si cred ca ai dreptate dupa judecata ta .

Sa ma refer acum la articolul de fata:
-> ‘neintelegerea’ procesului pocaintei celor de linga noi nu elimina responsabilitatea (limitata) pe care o avem unii pentru altii (sau ‘vegherea’ datorita ‘dragostei’, sau constientizarea dimensiunilor pro me si pro nobis).
Insa din algoritmul lui Dumnezeu pentru ‘obiectivarea de sine intr-un obiect/subiect distinct de eu’ face parte COSTUL. Pe EL l-a costat viata Singurului Sau Fiu. Insa pe mine pacatul tau si cainta ta (si a lui Ton) nu m-au costat nici macar o luna de post …
Asa se face ca pacatosul de pastor i-a spus pacatosului de mine intr-o ‘rostire a Cuvintului’ de acum citeva saptamini ca masura de adevar si masura de dragoste manifestate intre crestini este data de costul implicarii de sine. (poate din cauza asta evaluam la pierderi doar relatiile cu prietenii cei mai buni)

Distingind categoric momentul de fata de necesitatea ochiului critic constructiv, indeletnicirea ‘pitoreasca’ a aruncatului cu pietre trebuie sa aiba drept motiv o ‘uriciune’, un pacat (al presupusei colaborari de pilda). Dar rezultatul scontat de aruncatorii (crestini) de ocazie probabil ca se vrea a fi marturisirea si cainta si nu lapidarea. Insa procesul de fata se desfasoara in toate lumile cunoscute: a spiritului, a limbii, dar si a bitului (virtualul). Cum sa intrupezi adevarul? Dar dragostea? Si cum poti sa evaluezi atunci costul?
Dar cum poti sa ‘cuprinzi’ distanta dintre unii si unul? in biti? in pietre? in rugaciuni?
Cum am avut in buzunar de-a lungul vietii pietre de aruncat si in Iosif Ton si in Paul Negrut si in altii, a trebuit sa le abandonez pe rind intrucit perspectiva costului din mine nu depasea nici durerea pierderii unor avantaje pamintesti, nici plinsul rugii unei luni de post.

Celalalt pacatos de pastor i-a spus adesea pacatosului de mine pe cind eram prin Oradea sa urmaresc binele, dragostea, adevarul si frumosul …
Azi ma duc sa-mi mai alin durerea pietrelor din mine. Poate ca mi le ia EL.

Ce zi ! ce zi !

La celelalte intrebari… doar Domnul are raspunsuri!
E frumos ca v-ati gandit la asta!
Sa aveti o duminica plina de har si de bucurii de la Domnul,
Dana Luca

Fraza mea, draga Mihai, nu excludea dragostea, ci se referea doar la partizanate, cu Ton, impotriva lui etc. M-as bucura sa fiu cu Dumnezeu si impreuna cu Ton sau Tzunea la fel de mult ca si impreuna cu Petru care s-a lepadat si apoi s-a pocait.

Roma_nia, n-ai putea sa te concentrezi putin si sa intervii pe ideile blogului si nu total aiurea? Fa ce va si pentru noi, ceilalti de pe aici, nu doar pentru tine. Pastreaza-te la subiect sau… multumeste-te doar sa citesti.

Legat de trecutul neguros, va recomand sa cititi o interventie f. buna de noaptea trecuta a lui LogiK pe Patratosu. Excelent pusa problema. Direct, obiectiv, fara sentimentalisme ieftine sau ifose supercrestine (vezi postul de la Logik November 24, 2007 at 3:56 am) la comentariul http://patratosu.wordpress.com/2007/11/22/clarificare-solicitata-in-ceea-ce-priveste-scrisoarea-deschisa/