Eseuri Psihologia Religiei

Ganduri despre om si Dumnezeu

Blitzkrieg – Razboiul fulger impotriva mea

Prin pacat nu fac altceva decat sa bombardez cimitirul sufletului. Orice lucru gresit si ingropat prin har, credinta, iubire, intelegere divina este rasucit in mormantul sau prin repetarea pacatului. Este o practica inumana, dusa impotriva propriei fiinte si care surprinde pe insusi Dumnezeu.

Noica a fost intrebat odata la o cina care considera ca ar fi erorile pe care le-a facut in timpul vietii. Maestrul a raspuns : Am esuat in a imbratisa viata in cateva randuri. (parafrazare). Eu as spune ca m-am lasat imbratisat de prea multe ori de viata. Si aceste razboaie fulger le-am dus inconstient crezand ca de fapt am parte de amorul vietii. Nu am stiut ca de fiecare data pierdeam dreptul de a face parte din casta lui Dumnezeu, ca eram un paria.

Ca si o replica ca modernismului, am incercat sa scap de un jargon oficial al Bisericii. Fara sa imi dau seama am creat altul. De aceea postmodernismul nu are sanse de supravietuire in religie. Mania de a utiliza deconstructia in defavoarea principiilor fundamentale ale vietii in general, accentuarea chestiunii locale si lasarea in derizoriu a celei universale dau acestui curent un miros neplacut unei epoci unde omul vrea o reintalnire cu Dumnezeu.

Se afirma, deci, o liniste mincinoasa a omenirii. Catelul este in cusca lui, cina este in frigider, sotia la serviciu, trupele ONU mentin pacea in lume, Biserica are parte de locasuri luminoase si chiar Dumnezeu pare nemiscat in Universul Sau.

Or, dragostea este framantata de mainile lui Dumnezeu cu pasiune si daca ar exista in mod real intre noi ar face lumea un pic mai nelinistita, mai cu freamat, cu zgomot…

Veteranii de razboi au flashback.uri si traume tot restul vietii caci moartea le-a rapit din camarazi pe campul de lupta. De ce oare in Biserica nu au loc astfel de fenomene pur umane? Exista o suferita vizibila a membrilor unei comunitati religioase dupa caderea, moartea spirituala a unui frate?

Bunaoara, ciuntim cu cruzime si nonsalanta, in acelasi timp, din Dumnezeu pentru ca avem siguranta ca se regenereaza. Aceeasi certitudine ne impinge si la aceste blitzkrieg-uri impotriva propriilor principii. Oare faptul ca stim ca Dumnezeu iarta orice, oricand, oricat ne confera aceasta obraznicie sociala? Uram, deci, cu siguranta ca exista cineva care va iubi ceea ce noi nu putem.

Erijarea in judecator ad-hoc imi provoaca sila de mine insumi. Fara sa imi dau seama etichetez, procesez cu rapiditate datele, asez persoana de langa mine in locul care mie mi se pare cuvenit. O femeie pe care o vezi pe strada. Iti spui in gand: Ce urata e! Poate niciodata nu ai sa afli ca isi plange de 20 de ani copilul mort intr-un accident. Oamenii sunt schimonositi de durere, fratii de la Biserica isi duc amarul singuri si nimeni nu mai asculta. Nu mai exista oameni care sa mangaie, sa asculte, sa ajute. Toti judeca.

Or, in orchestra lui Dumnezeu poti falsa in anumite partituri. E uman. Insa niciodata NU poti canta la instrumentul nepotrivit. Postmodernismul religios a produs imbulzeala la pupitrul dirijorului…

In timp, am inteles ca nu toti crestinii vor avea aceeasi viata. Ultimul peron va fi probabil la fel pentru toti insa amanuntele calatoriei sunt atat de diferite. Increderea neclintita in lucrurile care nu se vad ar trebui sa confere un soi de respingere pentru milogeala fericirii sociale. Pariem toti pe fericire avand certitudinea ca Hristos ne este dator. Daca un artist ar reusi sa surprinda intr-un tablou un flash al rugaciunilor pentru fericirea de aici nu s-ar vedea nimic de mainile ridicate.

De aceea mi-am respectat plansul interior. Caci doar eu ma inteleg. Banguirea dupa Absolut, geamatul extatic, sunt lucruri care nu pot fi descrise, insa sunt asa de iubite de catre Dumnezeu. Caci el mi-a pus in inima intelegerea de a ma cai pentru a nu pierde un Paradis pe care inca nu l-am vazut. A fremata ca ai pierdut ceva ce de fapt nu ai avut niciodata inseamna a plange cu lacrimile lui Dumnezeu.

Ma uit cu invidie pe fereastra, chiar acum, la pasarile care zboara aleatoriu pe malul marii si deasupra caselor de pe coasta. Dumnezeu le-a soptit ca va ploua. Libere si parca fara sa plateasca tribut fortei gravitationale se zbenguie ca intr-un rit de cinstire pentru prietenul lor, Dumnezeu.

Paradoxul omului sta in faptul ca nu incearca pe parcursul vietii o cristalizare, o reunire in esenta, o revenire la Unu. Intr-un cuvant nu incearca sa devina fara istorie. Caci doar Dumnezeu nu are istorie. Omul, in schimb, are viata de fluture. Miroase totul cu picioarele. Caile lui sunt ciudate, intortocheate, fara sens final. Traieste momentul.

Ma incapatanez, deci, sa scriu o istorie a neistoriei, sa fac fata multitudinilor de razboaie fulger insa cu picioare de flutur. Prea intepenit in realitatea telurica uit cu desavarsire recompensa divina.

Acum ma gandesc. As fi capabil sa traiesc un extaz al Absolutului, sa iubesc tot ce nu are forma, sa ating vesnicia atata timp cat razboiul cu mine il pierd in fiecare zi?

 

 

Dan Spaniard

About these ads

June 9, 2007 - Posted by | Psihologia Religiei, Uncategorized

8 Comments »

  1. Dan,
    Imi place mult cum scrii. Ai mult har scriitoricesc si, fara exagerari, aduci o pata de culoare in prezenta pe net, prea cenusie din pacate, a evanghelicilor romani. Admir sinceritatea relatarii ‘banguielii dupa Dumnezeu’ – ar fi un exercitiu demn de copiat pentru multi – nu ma refer la banguiala ci la sinceritate :-) Suferim de atata sfintenie si perfectionism ca miroase greu a fariseism pe langa noi. Totusi, legat de tine, senzatia mea este ca transpiri o nota pesimista, fiindca nu pierzi nici o clipa din vedere falimentele personale. Ori, pentru a ajunge sa plutesti precum acea pasare de care vorbesti, trebuie sa ai puterea sa te scuturi… sa renasti, fie si din cenusa. Daca am inteles gresit, te rog sa nu te superi pe mine.
    Cu prietenie,
    Mihai

    Comment by Mihai Ciuca | June 15, 2007 | Reply

  2. Draga Mihai

    Multumesc pentru ca ai avut vreme sa treci cu privirea si peste cele scrise de mine. Sinceritatea imi lipseste cu mine insumi, insa. Luptele cele mai aprige se duc cu noi insine si nu cu cei din jurul nostru. Drept urmare, si cele mai multe razboaie pierdute le regasim in litigiul cu propria persoasa.
    A renaste ca si pasarea Pheonix din cenusa este doar o metafora atata vreme cat procesul in sine nu se desfasoara dupa regula divina. Componenta cereasca se pierde in general, de unde si “el fracaso” final.
    Nu ai inteles nimic gresit si binenteles ca nu am de ce sa ma supar. Daca ai fi inteles ce nu trebuie si m-as fi suparat as fi putut eu adauga macar un cot inaltimii mele? :-))

    Dan

    Comment by Dan Spaniard | June 16, 2007 | Reply

  3. Cand murim ne mutam intr-o stea
    Octavian Paler

    cand murim ne mutam in rai sau iad. depinde cui aici am slujit. paler, din cate am inteles, a fost ateu. a trait o viata departe de dzeu, deci nu poate avea pretentia acum la una cu dzeu.

    ai spus ca dzeu iarta oricand. gresit. isus, dzeu, o singura data a murit pe cruce pt tine si pt mine. de ce-l rastignim noi de mai multe ori? odata ne-a sters pacatele cu buretele: atunci cand am devenit copii ai lui. iar un copil asculta de tatal lui.

    27 Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine.
    28 Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.
    29 Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu. (ioan 10)

    pana cand avem dreptul sa tot pacatuim doar pt ca dzeu e bun si iarta? un om care se considera crestin, mantuit, cum mai poate el pacatui? iar daca pacatuieste inseamna ca nesocoteste invatatura tatalui.

    caile unui crestin aici pe pamant nu sunt fara sens final. al celorlalti, poate. tinta, sensul si scopul nostru este cerul, a ajunge acasa in vesnicie, tragand dupa noi pe cati mai multi.

    prea filozofic textul tau. nu prea reusesti sa-l cuprinzi pe dzeu asa cum este el de fapt. si asta pt ca nu-l cunosti, inca, cum si ce este. :)

    si-ar mai fi multe de spus. voi mai citi pe-aici, sper.

    domnul sa te binecuvinteze!

    Comment by morasne | July 3, 2007 | Reply

  4. Stimate/a prieten/a
    Multumesc pentru ca ai avut rabdarea sa citesti cele insiruite de mine fara o noima anume. Ai dreptate. Nu, nu-l pot cuprinde pe Dumnezeu in scrierile mele si sa iti spun sincer nici nu incerc asta. Ar fi absurd.
    Pe de alta parte vreau sa va felicit pentru faptul ca NU mai pacatuiti. Eu nu am reusit sa ajung la stadiul asta. Inca pacatuiesc si inca trag nadejde ca voi fi iertat…

    Cu drag
    Dan Spaniard

    Comment by Dan Spaniard | July 3, 2007 | Reply

  5. :) sa nu intelegi ca eu nu mai pacatuiesc. subiectul e prea mare pt a-l discuta aici.

    Comment by morasne | July 3, 2007 | Reply

  6. Dan,
    Cred ca pe undeva trebuie sa ajungi sa te impaci cu tine insuti. Cu ani in urma am fost un fiu risipitor / ratacitor. Cred ca la un moment dat aveam cam acelasi tip de framantari care transpira din cele relatate de tine. Sau macar partial. Problema este ca nu stiu cum s-au rezolvat. Nu am facut nimic pentru asta. Doar ca intr-o zi mi-am zis ca mai jos de atat nu mai am unde cobori si ca singura speranta este sa privesc in sus. A fost un fel de capitulare. Restul a venit de la sine. Si primul beneficiu a fost ca m-am impacat cu mine insumi. Apoi au urmat altele. Nu stiu daca ce spun eu are vreun sens pentru tine. Stiu ca experientele sunt in general unice si ca nu exista ‘retete’. As vrea sa te incurajez cumva. Oricat de nesincer ti se pare ca esti cu tine insuti, mai este speranta! In primul rand nu esti chiar atat de nesincer daca iti admiti starea si o marturisesti. :-)
    Cu prietenie,
    Mihai

    Comment by Mihai | July 7, 2007 | Reply

  7. Dragul meu prieten
    Multumesc pentru mesaj. Da. Nu exista retete pentru intoarcerea la Dumnezeu insa exista cai similare de incercare a desavarsirii. Pana la urma doar una este Calea. Restul are legatura cu cat de complexi suntem, ce viziune avem asupra vietii si cum reactionam in fata stimulilor externi.
    Impacarea cu mine insumi mi se pare mai complicata insa chiar decat impacarea cu Dumnezeu. O sa detaliez acest aspect intr-o “epistola” viitoare.

    Cu drag
    Dan

    Comment by Dan Spaniard | July 8, 2007 | Reply

  8. Abia astept !

    Comment by Damaris | July 13, 2007 | Reply


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: