Suferinta lui Dumnezeu si planurile mele

Despartirea de Dumnezeu imi provoaca o lipsa acuta de incredere in mine insumi. Nu mai pot planui nimic caci imi este frica de esec. Aud prieteni care imi spun: “maine ma duc la Banca, am treaba cu Directorul”, “saptamana viitoare Miercuri, la ora 11 am intalnire cu un client pentru nu stiu ce lucrare” etc. Toate astea ma iau pe nepregatite. Nu mai pot face planuri. Ma descopar schimonisit in fata vietii. Nu ii fac fata detaliilor care imi tachineaza existenta. Acum doua saptamani am fost invitat de un pastor de Biserica sa-l vizitez intr-o Vineri la ora 11. Asa de bucuros am fost caci mi-am notat si in agenda. De parca as fi putut uita. Mi se parea ca, in cele din urma, am parte de ceva neschimbat, stabil. Joi seara am primit un mesaj prin care Pastorul in cauza se scuza spunadu-mi ca alte treburi importante, urgente il retin in alta parte. Departe de mine gandul de a-l acuza. Il cunosc si stiu ca e un om onesc care vrea sa vorbeasca cu mine. Insa totul mi s-a spulberat…

Legatura organica conceputa cu Dumnezeu iti ofera o oarecare inconstienta cu privire la lucrurile pamantesti. Cand te lasi continuu ghidat de Creator totul pare ca vine de la sine. Ca o Filocalie materializata in amanunte fizice, in fenomene sociale marunte dar dese, relatia cu Dumnezeu iti creaza o lume. O lume in care plutesti linistit pentru ca in panzele corabiei tale este suflul divin. De ce e asa de greu sa experimentezi asta?

Eminamente pregatit pentru lupta impotriva raului de insusi Dumnezeu clachez totusi in cele mai marunte chestiuni care ar starni hilaritate cititorului. Am fost capabil sa atentionez pe cei de la Banca ca mi-au adaugat, din greseala, multi bani in contul meu (desi puteam sa ii folosesc) si pe de alta parte mint cu nerusinare un prieten cum ca vreau sa dorm in loc sa-l primesc in casa. Si viata este totusi construita din astfel de amanunte. Si uit ca in momentul in care mint un prieten, omit sa ajut pe cineva, sunt rau cu cea de langa mine….in acel moment, deci, sunt flori care isi deschid petalele, pasari care incanta auzul, ploaie care salveaza animale in desert. Si toate acestea pentru ca un Dumnezeu Absolut desi asculta cateva miliarde de rugaciuni in fiecare zi de la tot atatea persoane… are timp si pentru ultima petala din creatia Sa. Cum lumea mea e mult mai simpla ar trebui sa nu fie deloc complicat sa dau binetze constant. Si totusi nu se intampla. Planul meu iarasi e naruit.

Despre suflet

Exista biserici mai liberale, exista chiar si culte religioase in al caror crez harul apare ca pastila lui Dumnezeu, antidotul impotriva pacatului. Cum este administrat din ipoteza rezulta ca pacatul nu mai are nici o forta reala in lupta impotriva binelui. De aici, fel si fel de comportamente ciudate, liberale, nedemne, forme de extremism care au dus la o oarecare decadere a Bisericii si statutului de crestin veridic.

Ca un recul al acestor manifestari liberale au aparut Biserici care s-au axat in general pe act, fapta, eveniment, rit. Drept urmare, pacatele – bagadelizate de cealalta grupare – au avut si au un rol foarte important in continentul administrativ al acestor comunitati crestine. Desi intotdeauna protestantii au predicat egalitatea pacatelor niciodata nu au reactionat ca atare.

S-a evitat mereu discutia despre minte. S-a omis intotdeauna dialogul cu sufletul celuilalt. La radacina oricarui act social sta un proces psihologic. Si nu s-a interesat nimeni de el. Oamenii eludeaza acest aspect din nestiinta sau pentru ca este mai usor sa condamni decat sa oferi pomada?

Doar un nebun s-ar boteza, ar manifesta public crezul sau ar frecventa Biserica 20-30 de ani, ar participa la acte ecumenice fara a CREDE cu adevarat in Hristos. Si totusi, cade. Cine ii sta in ajutor? Ce a provovat acea cadere? Exista, pesemne, mii de explicatiuni si doar una singura ar fi plauzibila pentru cler: nu a vegheat. Da. Este un raspuns simplist pentru un om complicat. Caci omul este creatia lui Dumnezeu, un Maestru care ne-a dat proprietati unice, irepetabile, irefutabile si semi-divine. Omul proceseaza date, este tributar sentimentului, se incrunta cand se loveste, zambeste cand este mangaiat.

Lipseste deci, dialogul cu mintea celui de langa tine. Daca nu am sti ca ridichile traiesc in pamant poate ca nu le-am spala asa de bine. La fel este si cu psihicul omului. Se evita constant cunoasterea celui apropiat.

In statul vazut de Platon in care conduce dreptatea (oiekeiopragia), pe langa cei care se ocupau cu armata, cu mestesugurile etc, exista o categorie speciala care avea in vedere sufletul poporului. Cu siguranta nu terminasera Psihologie la Stat si nici nu aveau master la Oxford insa aveau in vedere radacina reactiilor omului in cetate.